Poetul și măiastra
Pe Eminescu nu l-am iubit multă vreme. Știindu-l moldovean de-al meu, era ca și cum mi-ar fi fost ,,vecin’’, îl cunoșteam ,,din vedere’’. Poemele sale, deși mi-au plăcut, nu-m spuneau mare lucru. Asta până le-am pătruns filosofia. O femeie, o doctoriță care îl iubește mult pe Poet, m-a întrebat în urmă cu vreo doi ani. ,,Știți ce zi e astăzi?’’,, Da, e 15 ianuarie ’’ ,,Știți ce mare poet s-a născut în această zi?’’ Am ridicat din umeri. ,,Cum, nu știți?!..’’ ,,E moldovean de-al nostru, din Botoșani.’’ ,, Mihai Eminescu?’’ ,,Ei bine, data viitoare, când veniți la cabinet să-mi aduceți o poezie - Floare Albastră.’’ Am roșit. M-am rușinat de această ignoranță voluntară. Am citit și recitit Floare albastră până i-am pătruns sensul. Atunci am înțeles marea deosebire dintre bărbat și femeie. Bărbatul este atras de alte idealuri, de alte magii, celeste sau abisale, pe când menirea femeii este să-l țină pe bărbat ,,legat’’ în iubirea concretă, reală, pământeană.

FLOARE ALBASTRA

� Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare �
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
Această dihotomie erotică , aceste iubiri divergente constituie marea tragedie a eroticii umane. Și a fost marea tragedie a destinului Poetului pe care a exprimat-o mai sugestiv în Luceafărul, unde, așa cum scrie pe marginea unei variante a Luceafărului, geniul ,, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc’’... Bărbatul vrea mereu altceva decît iubirea pământeană. Există în genetica masculină, codificată, o chemare magică mai puternică și mai aprigă pentru alte tărâmuri decît cele pământene. Femeia vrea însă să-și împlinească menirea ei pământeană. De aceea ea va renunța repede la genul acesta de bărbat cu capul în nori, prins în mrejele altor magii și își va găsi unul mai pământean. Ea își dorește un bărbat cu picioarele pe pământ, nu unul,,cufundat în stele și în nori șinceruri înalte.’’ Bărbatul, însă, e mai puternic atras de magia stelelor , de cerurile înalte, de universal și absolut. Femeia nu poate înțelege visătorii. Ea îl părăsește pentru un altul, fără vise și iluzii deșarte. Visele de creator, de explorator, de gânditor vor sfârși în tristeți incomensurabile. Fără un suflet de femeie, bărbatul rămâne un mare singuratic.
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră �
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist în lume!
Îmi amintesc de regretul amarnic al multor oameni visători, care nu și-au întemeiat o familei. Petre Þuțea exprima cu acel cinism amar angoasă singurătății, care ne cuprinde la senectute. ,,Sunt neșiniștit de bătrânețe și însingurat. Am un regret că nu m-am însurat să am și eu un copil. Chiar dacă sunt niște javre, copii, dar oricum. Sunt carne din carne...sunt javre din carnea ta. Așa o fi vrut Dumnezeu,Þine oare de ,,statutul’’ filosofului de a fi despărțit de preocupări cotidiene precum căsnicia și treburile legate de ea? Kant spunea că da. Spunea că filosoful este bine să fie desprins , într-o oarecare măsură , de toate astea și faptul este că nici nu s-a însurat. Și de asta nu e nici om. E un filosof.’’ (Petre Þuțea – Între Dumnezeu și neamul meu, p. 335).

După Floare albastră, am citit o exegeza filosofică despre Poet în Informația materiei al lui Mihai Drăgănescu. ,,Lipsește ideea fundamentală – scrie Poetul în urma meditațiilor sale filosofice – din toate aceste fenomene ale vieții, care face ca un complex de atome să fie un organism’’ (Mihai Drăgănescu – Informația materiei, p. 174, [add. Mihai Eminescu – Opere vol. VII, Proză literară, Ed. Academiei, București,1977, p.224 Ms2291, text cu titlul editorului – Însemnări caracterologice]). Cine spunea, oare, că un mare poet este mai întâi un mare filosof? Nu-mi amintesc! Am trecut superficial pe lângă Poet și pe lângă Filosof, în vremuri de școală. Am trecut superficial pe lângă Poet și mai târziu, așa cum am trecut adeseori pe lângă teiul din Parcul Copou. Dar, când am citit exegeza lui Drăgănescu am început să-l iubesc pe Eminescu.
O mare iubire se bazează, îndeosebi, pe legătura spirituală. Sunt însă iubiri care se declanșează la prima vedere. Francezii au găsit o sintagmă metaforică care exprimă mai sugestiv șocul iubirii la prima vedere - ,, coup de foudre’’ - lovitură de trăsnet. Iubești ceea ce vezi sau vezi ceea ce iubești? Dragostea la prima vedere poate fi mistuitoare, dar adesea e superficială, se arde repede. Adevărata iubire este aceea care se naște prin cunoașterea spirituală a Celuilalt. Se întâmplă adesea, în cazul iubirilor erotice să treci pe lângă un cunoscut sau o cunoscută, care, la întâlnirile aleatorii, să nu-ți spună nimic. Și odată se ivește un moment, o întâmplare, când descoperi o anume spiritualitate care îți declanșează scânteia extazului. E ca și cum nu l-ai fi văzut și nu la-i fi auzit până în acel moment , deși te-ai întâlnit de multe ori, ai stat de vorbă și l-ai privit. Și deodată întâmplarea aceea declanșează magia, te face să-l vezi și să-l auzi cum nu l-ai văzut și nici nu l-ai auzit până atunci. Descoperi la Celălalt misterul care te hipnotizează. Te simți tot mai ,,legat’’ de El. Din acel moment simți că nu mai poți trăi fără El, că trebuie să-l cunoști până la capăt, să-i descoperi misterul. Și cu cât îi cunoști mai bine misterul, cu atât mai puternic te simți legat de Acesta. Așa mi s-a întâmplat și mie, când am început să pătrund în misterul spiritual al lui Eminescu.
Este posibil ca Poetul să se fi născut la 15 ianuarie, deși unii autori afirmă că, de fapt, Eminescu s-a fi născut în decembrie. După caracteristicile comportamentale, nașterea lui Eminescu ar corespunde mai degrabă zodiei Săgetător decât Capricorn. Dar, aici intrăm pe nisipuri mișcătoare și îți trebuie cercetări adânci ca să le deslușești înțelesul, căci intri în zone riscante ale cercetării. Deși, e bine pentru un cercetător, care se respectă, să se aventureze temerar și în nisipurile mișcătoare, asemenea avânturi te pot neferici. Și totuși, am să risc o scurtă comparație, între eul psiho-social al lui Eminescu și caracteristicile celor două zodii, săgetător și Capricorn. Am să încep cu o scurtă descriere a eului eminescian, surprinsă de Dan C. Mihăilescu, în eseul - Perspective eminesciene.
,,Înțelegerea eului eminescian ca o sumă de impulsuri contrarii și de desfășurări poetice și sociale ca atare a fost prezentă, sub o formă sau alta, în multele din exegezele de până acum, de la mărturiile contemporanilor poetului (,,vesel și trist’’,, maniac și depresiv’’ un ,,amestec straniu de sfială și trufie’’,,pornit spre excese’’, dar și ,, om cu desăvârșire cumpătat’’ până la analize complexe ale stărilor poetice duale(pesimism –stoicism/ seninătate depărtare/ apropiere etc.)asupra eului scindat(fața poetului și cea a publicistului)sau a complexului cultural dual(linia progresului social și linia arhaizant conservatoare), căpătându-și în sfârșit o formulare explicită: Dar cu cât se manifestă mai sfâșietor contradicția, cu atât mai înaltă este aspirația spre totalitate.’’ (Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, p. 8)
,,Nativul din zodia Săgetător - citesc într-un zodiac - este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Nativul Săgetător este călăuzit de idealuri, până când se hotărăște sa se retragă într-o poziție sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însa, si extrem de arogant. Succesele nativului Săgetător se datorează atât intuiției, cât si disponibilității de acțiune si mobilității. Talentul sau organizatoric e remarcabil. E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevărul si dreptatea. Nativul Săgetător e un luptător cinstit, care iubește sportul si natura, mărinimos fata de sine si fata de ceilalți. Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un amor propriu exagerat si foarte ușor de lezat, trăsături care duc la toane, la exagerare sau la autoamăgire. Nativul Săgetător mai înclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculație.’’
,,Nativul Capricorn este disciplinat, loial, serios, practic, se orientează către succes. Capăta cu greu încredere în ceilalți. Are un puternic simt al realității. El se concentrează asupra esențialului, este sârguincios, perseverent, econom, corect. Nativul din zodia Capricorn este un om pe care te poți baza. Își cheltuie energia metodic si "se catara" încet spre telurile lui ambitioase. Un Capricorn merge la sigur si evita experimentele.’’ Are aptitudini pentru profesiuni ca inginer, administrator, constructor sau meșteșugar (în general în profesiuni legate de pământ).

Asemănarea cu zodia Săgetător pare evidentă. Asta ne conduce la ipoteza posibila ca Mihai Eminescu să se fi născut în decembrie 1849, așa cum susțin unii cercetători și nu în ianuarie 1850. ,,Cât ține de cronologia ivirii în viață a Hyperionului, se concurează șase datări, majoritatea datate de Eminescu însuși: o însemnare pe Psaltirea versificată a lui Dosoftei(1673), exemplar aparținând căminarului de la Ipotești: ,,Astăzi 20 Decembrie la patru ceasuri și cincisprezece minute evropenești s-au născut fiul nostru Mihai.’’ […] Este apoi vorba de datele de 6,14 și 29 decembrie 1849, cum și rubrica de botez în care sunt indicați la rubrica marginală[…] act din 1850 ce prevalează și care la Data nașterii înscrie : ,,Cincisprezece Ghenari’’ (Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu, p.24)
Am întâlnit mulți oameni care afirmau cu nonșalanță, și evident, cu multă ignoranță, că viața le-a fost un adevărat roman, gândind probabil la câteva aventuri erotice sordide, care l-ar putea prea-ferici, într-un erou de roman. Dar adevărata viață de roman este a omului creator, cu sfâșierile sale interioare, cu extraordinarul să travaliu în focul creației. Unul din romancierii noștri, anume Cezar Petrescu a recurs la romanțarea vieții Poetului. În roman autorul a încorporat ,, un Eminescu-om’’,[…] ,,evitând ireparabila și grosolana eroare de a năzui să zugrăvesc un Eminescu geniu.’’ (Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu [Cuvânt înainte,p. 16]). Structurat într-o Trilogie, din care prima parte e numit Luceafărul, a doua Nirvana, iar a treia Carmen Saeculare, romanul , după aprecierea autorului, într-o scrisoare trimisă lui George Călinescu, în anul 1935, la apariția, primei părți - Luceafărul, trasează ,, coordonatele de ,,frescă socială’’ a unui timp, care sigur, Eminescu simbolizează tipul de erou dintre cele mai complexe.’’ (Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu [Virgil Cuțitaru –Notă asupra ediției , p. 8]) Eminescu a fost un om ca toți oamenii, dar ceea ce l-a înălțat la geniu a fost extraordinara lui patimă de a rămâne în ,,lumea spirituală’’. El a trăit aproape un continuu extaz spiritual. Arareori a coborât în lumea sensibilului. Asta a făcut din El, ,, expresia integrală a sufletului românesc’’, cum a surprins Nicolae Iorga, spiritualitatea Poetului.
În verva culturală a anilor celei de-a doua jumătăți a veacului al XIX-lea, când pe scena culturii românești au început să apară teatrele, se instituise o modă și o tradiție, anume aceea de a se aduce omagii artiștilor, prin sonete votive, înscrise pe foi volante, care erau împărțite spectatorilor la intrare. Moda aceasta se va menține multă vreme. Chiar și I-L. Caragiale în 1873 va dedica un sonet de circumstanță ,,baritonului absolut Agostino Mazzoli, cu prilejul beneficului său în Ernani ’’ (Perpessicius – Eminesciana, p. 30).
Deși unii exegeți afirmă că poezia ,,La o artistă’’ ar fi fost închinată, alături poemul ,,Amorul unei marmure’’, artistei Eufrosina Popescu, de care ar fi fost îndrăgostit, poeme publicate în revista Familia al lui Iosif Vulcan, ei nu cunoșteau că mai exista încă unul în caietele manuscris. Un al doilea poem, ,,La o artistă’’, după cum ne asigură Perpessicius în ,,Carlotta Patti sau una dintre ,, artiste’,’ a rămas în manuscris până în 1905, când l-a publicat Ilarie Chendi. Poemul, afirmă Perpessicius, este închinat acestei artiste italiene. În martie 1869, Eminescu făcea parte din trupa Pascaly, care, în acele momente , se afla în perioada de ,, relaș’’. Atunci a sosit la București, cântăreața de operă Carlotta Patti. Supranumită, de o parte a presei românești - ,, măiastră păsărică’’, artista a exercitat o magie la fel de entuziastă asupra juvenilului Eminescu. Artista făcea parte din ansamblul de operă al lui Franchetti. După prima reprezentație, a scris și Eminescu, în același entuziasm juvenil, al doilea poem ,,La o artistă’’ În martie 1869 , Eminescu abia trecuse de 19 ani. Cu toată vârsta lui fragedă, el trăise mai mult într-un an, din anii adolescenței sale, decât alții în cinci. Eminescu a scris acest poem într-un scurt timp. ,,Ciornele , ce se găsesc în ms. 2262, fila 52, atestă un lucru febril, o improvizație, ce-și căuta tiparul în ritm accelerat.’’ (Perpessicius – Eminesciana, p. 39). L-a tipărire, l-au ajutat doi amici, cu care inițiase cercul Orientul, V Demetrescu-Păun și Ioniță Bădescu. Foile volante cu poemul ,,La o artistă’’ le-a împărțit spectatorilor, probabil la ultimul concert, din 25 martie 1869. În poem, Eminescu vorbește de România și sora sa Italia, reprezentată de Carlotta Patti ,, cu glasul tău dulce divin.’’ În 1889, după cum spune Perpessicius, aveau să stingă Carlotta, Eminescu și Veronica.
Redăm un fragment din al doilea poem de circumstanță, ,,La o artistă’’, așa cum e redactat în Eminesciana lui Perpessicius, p. 28.
,,Credeam ieri că steaua-ți e-un suflet de înger
Ce tremură-n ceruri , un cuget de aur
Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur
Cu-al lui dar.
Iar tu interpretă-a cereștilor plângeri
Credeam că ești chipul ce palida stelă
Aruncă pe-o frunte de undă rebelă
Pe valul amar
Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri
Răpit de-a ta voce în rai de misteruri
S-aduce aminte că-n cerul deschis
Văzuta-m un geniu cântând Reveria
Pe-o aripă de aur c-un: Ave Maria
Și-n tine revede sublimul tău Vis.’’
Multe voci feminine au fost, sunt și vor fi ,,măiestre păsărici’’, dar cu adevărat măiastră rămâne poezia lui Eminescu, căci Poezia Lui este chintesența spiritualității românești.
Bibliografie:
1 - Mihai Eminescu – Floare albastră
2 - Petre Þuțea – Între Dumnezeu și neamul meu, Ed. Arta Grafică, București, 1992
3 - Mihai Drăgănescu – Informația materiei, Ed. Academiei Române, București, 1990
4 - Dan C. Mihăilescu - Perspective eminesciene, Ed. Cartea Românească, București, 1982
5 - Augustin Z. N. Pop – Pe urmele lui Eminescu, Ed. Sport –Turism, București, 1978
6 – Cezar Petrescu – Romanul lui Eminescu, Ed. Junimea, Iași , 1984
6 – Perpessicius - Eminesciana, Ed. Minerva , București, 1989