poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-31 | | De ce nu înțelege? Fișă de caz Ia în mână o carte, o deschide și zice că nu-i place. Și o abadonează. Nu e bună pentru că el n-o înțelege. Nu e bună...pentru el. Trebuie să-l credem. Deși în general îl duce capul, nu pricepe un poem, un roman, o sonată, o lucrare de artă plastică. De ce? Pentru că atunci când citește o pagină de literatură/literatură, când se uită la o pictură nekitsch, când ascultă un concert simfonic, o face superficial. Se bazează pe istețimea sa personală și „prinde” sau „se prinde”. Ce? Stratul de suprafață al romanului, doar tema și cuvintele poemului, doar subiectul tabloului, eventual „drăgălășenia” trăsăturilor fizice ale chipurilor sau vivacitatea culorilor. Cât despre muzică, „îl ghâghilă plăcut la ureche”. Și cam atâta. Dar susține că a înțeles. Fiind ferm convins că atâta e de priceput cât a „prins” el, instantaneu și fără nici un efort. Dacă-i spui, Doamne ferește, că n-a înțeles, îi aduci o profundă ofensă. În realitate exact esențialul îi scapă. Acel „ceva” pe care el nici nu-l bănuie. Și despre care nici nu vrea să audă. Se mulțumește cu ce a „înțeles”. Și cu care se dă mare știutor, folosind cuvinte „pă radical”, sau măcar misteriosul cuvânt, bun pentru toate „ocaziile”: „interesant”, pronunțat cu buzele țuguiate subțire. Nu pricepe pentru că e grăbit. E mereu grăbit. De ce e grăbit? Pentru că n-are răbdare. Nu întrebăm de ce nu are răbdare. Știm de ce: și-o consumă cu lucrurile „serioase”, cele lucrative, cele care aduc folos, adică folos material, adică bani. Bani tot mai mulți. Și obiecte tot mai multe. Până la un punct trebuie înțeles. Asta-i epoca. Ãsta e „trend”-ul. Când e vorba de artă sau literatură, el le „folosește” ca să se destindă. Să uite de toate cele stresante. Să se distreze. Doar pentru asta există divertismentul. Dar arta și literatura sunt „altceva”. Cer o anumită pregătire. Pentru a înțelege o carte mai „grea” se cere un minimum de cultură a lecturii. Pentru a înțelege un tablou e nevoie de cunoștințe elementare despre „descoperirea picturii”. El nu le are. Din lipsă de timp. În materie de artă își poate permite să fie neserios. Grăbit. Superficial și incult. Iar la ocazii, emitent de inepții. Nu e vina lui. Viața îl secătuiește. Îl face împrăștiat, superficial. Poate că poemul sau anumite pasaje din roman ar trebui reluate, citite a doua și chiar a treia oară. El nu e dispus la așa o corvoadă. Uneori nu înțelege pentru că nu „reglat” pe lungimea de undă potrivită. Are altele pe cap. I s-ar potrivi acum ceva relaxant, cu glume ieftine, cu „action”, cu efecte ușoare, distractive. Pe când acesta din fața lui, e un poem cu metafore pline de dramatism, cu sensuri abisale, sau un roman complex și grav, labirintic. Iar tabloul acesta căruia îi consacră două-trei secunde pretinde mai mult decât un minim de efort pentru a-i pătrunde semnificația și a accede la frumusețea ei aflată dincolo de suprafață. Un obiect de artă sau un text literar mai elevat trebuie cucerit, câteodată, meterez după meterez, pentru a da de miezul bogat al înțelesurilor. Că el nu pricepe, uneori e de vină și autorul, fals-prețios, alambicat, sofisticat, elitist, poate ușor impostor. Cu ifose de intelectual subțire, cu pretenții fără acoperire, sau, dimpotrivă, simpluț, sărac, neatrăgător, plat, banal, ori invers, didactic-moralizator. De vină că amicul nostru nu înțelege e poate și neinformarea, ca să nu zic, scuzați, găurile din cultură. Binecunoscuta strălucire de tinichea a insuficienței culturale. El nu este dedat cu „eforturile” intelectuale de acest gen. Și nici nu-i pasă de toate astea și trăiește bine-mersi, trecând în revistă, distrat, tablourile din muzeu, sau frunzărind cartea, cu gândurile în altă parte. Iar acum, îmbătrânit în comodități, se simte de-a dreptul iritat când dă de freamătul gândirii „prea subtil” gânditoare, de armoniile sonore sau plastice „prea” adânc grăitoare. Dacă faci referiri la toate astea, le taxează drept „palavre”. Se și ofuschează: Ce, mă tratezi de prost? Nu-i vina lui. La școală n-a avut parte de o educație estetică făcută ca lumea. Și nici de altele. Acum că a ieșit la pensie, e deja târziu să învețe ce trebuia învățat atunci, demult. Acum i-ar fi prins bine. Pentru că, de la o vârstă, asta-s bucuriile esențiale care ne mai stau la îndemână. Trecut de un anumit prag al vieții, ce „divertisment” mai bun îi este dat omului decât să-și folosească gândirea, imaginația, cultura, toate cele ale sufletului cu care a avut grijă să-și mobileze capul? Asta va aduce viață vie și bogată în viața lui de pensionar. Chiar și un anume fel de tinerețe a spiritului. Darul miraculos al luminilor spirituale. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate