poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-03 | |
Mircea, de la Arta, mă avertizase de altfel. Din ghișeul ecranat de boarfele lăbărțate pe toți pereții de expoziția cu vânzare, constituind noua strategie RADEF de rentabilizare a cinematografelor din România, mi-a împărtășit opiniile despre această nouă gonflabilă a producției cinematografice autohtone. E subțire. Tare subțire. Cu toate astea, m-am dus, pentru a mai puncta un opus de mediocritate din cariera celui mai prost, dar titrat, regizor din istoria mondială a cinematografiei. Este vorba firește de tovarășul Cristian Mungiu. Cel mai prost este Ed Wood, din câte am înțeles, dar lui, săracu’, nu i-a dat nimeni niciun Palm d’Or. Așa că Mungiu îl întrece.
Primul lucru care ar trebui spus este că „Tovarăși, frumoasă e viața” nu e un film de cinema. De fapt nu e un film. E vorba despre patru scurt metraje care, însumate, nu durează mai mult de o oră. O dimensiune cel mult potrivită pentru televiziune. Până și Blair Witch Project, o producție filmată cu o cameră profesională purtată pe umăr și o cameră digitală, a durat o oră și jumătate. Despre conținut, nu prea e nimic de spus. Ne-am răci gura de pomană. De remarcat ar fi faptul că acest film nu este regizat de Mungiu ci de patru, probabil, studenți la regie, responsabili pentru fiecare scurt metraj în parte, în timp ce Mungiu semnează scenariul. Ceea ce mi se pare absolut corect, de vreme ce acesta constitue de departe partea ce-a mai slabă a acestei producții. Adică, nu e nimic în scenariile astea. Nu e dialog, nu e narațiune, nu e nimic. Ideile, anectodice, nu sunt rele – cu excepția uneia care e la fel de slabă ca și scriitura lui Mungiu – dar modul în care sunt puse în operă este cum nu se poate mai superficial. Mircea mi-a spus că n-a râs niciun moment, iar mie mi-a scăpat un singur zâmbet la faza cu căciula lui Ceaușescu. Foarte slab. Nu pot să nu spun încă odată de câte ori sunt mai bune filmele anilor ’90 față de aceste rahaturi ale lui Puiu și Mungiu. De sute de ori. Ceea ce demonstrează încă odată că premiile nu reflectă deloc valoarea a nimic. Filmul românesc din anii ’90 nu a primit nicio disticție, ca să nu mai spun de capodoperele din vremea comunismului, Moromeții și Reconstituirea. Media reușește însă gonflarea în manieră extraordinară a unor mediocrități de talia lui Mungiu. Mircea mi-a spus că Francesca lui Păunescu e de aceeași teapă. N-ai pierdut nimic, mi-a zis. Ce-ar mai fi de spus, este că de fapt Mungiu nu a scris în totalitate acest film, scenariile având la bază niște povești adunate în cadrul unui concurs cu tema Amintiri din Epoca de Aur, autorii acestora neregăsindu-se însă pe genericul de final al acestei capodoperete. Ceea ce e din nou tipic pentru Mungiu, care a trebuit să se lupte prin instanță și cu cel care a scris scenariul pentru 432, pe care marele regizor l-a pescuit tot de pe la un concurs de asta pentru amărășteni care dau în van cu pixul și a uitat să plătească drepturi de autor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate