Sumețirea
de gheorghe Sârbu

Am stat de vorbă cu pomul, cu aerul, cu pământul, cu pasărea, cu vântul, cu ploaia ( … ) de ce, m-au întrebat, omul se sumețește nemăsurat față de ceea ce poate fi? Inițial, am răspuns: nimic. Ulterior, am răspuns că viul crește, dar și că se împuținează, dar și că măsura, arareori este întâmplătoare. Sigur ( … ) și mi-au argumentat de ce lucrurile acestea în este se prezintă așa, și nu altfel.

dragă Valeriu-Lucian Hetco,
îți spuneam în mail-ul anterior că nu vreau s-o implic pe Corina; și așa are probleme, până și cu vânzătoarele din piață - pentru că este nevasta mea; eu/ crezul meu filosofic, după cum bine știi, nu sunt luat/ luate drept deschidere, deoarece, reflect/ reflectă adevărul și nu minciuna; ori, ieri, astăzi - pentru încă multă vreme și mâine, minciuna reprezintă bunăstarea, ceea ce nu are nimic în comun cu logica, dar este direct proporțională cu ombilicul. Scuza, cum să fiu altfel, domnule, am nevastă, am copii, este subțire; în ultima vreme, nevestele introduc divorțul; în ultima vreme, copiii întorc spatele părinților; și atunci? citește cu atenție eseurile care sunt publicate tot în ultima vreme, și vei observa că, în toate se vorbește despre ce excepționali suntem noi, dar nimeni nu suflă o vorbă despre cât de machiavelici suntem noi, cât de coioți, cât de broaște ( … ) și toate aceste minciuni, poleite cu alte minciuni, le lăsăm urmașilor, gen carte de căpătâi; halal ! bravo ! ura ! … arta, știința, nici măcar nu fi-va nevoie să fie interzise; le scot erudiții din sens, urmând magistrala preșului de la ușa de termopan, și nu poteca în spirală a lemnului de nuc; așez pe soclu, după cum se întrevede, caracterul strivit de tăcere ( … ) adică, pe cei care nu iși aleg drumul în viață din lumea ideilor comode, cum procedează cea mai mare parte dintre contemporani – sursăreii, după ordinul lor, virgulă; iaca, mi-am aruncat obida pe apa răspunsurilor acuitante, așa că, nu-mi mai rămâne decât să mă hlizesc la neuroni și să sughiț.
o zi doldora de împliniri,
gheorghe

( ridic zăbrelele irișilor, numai cât să încapă peticele de cer, care se strecoară printre ramurile brazilor - ce acoperă intrarea grotei, în care Bunul Dumnezeu mi-a dat ideea de a amplasa modernul/ cochetul laborator alchimic ).

să inscripționez clipa: anul este 2005, luna este iulie, ziua este 26 ( … ) desferec atenția făcută de Corina, cu prilejul zilei mele de naștere: un Budha în miniatură, strecurat cu delicatețe în rucsac, și gândurile mă mută cu foarte mulți ani în urmă, pe vremea când era o codană cu ochii verzi, neastâmpărați, și vindicativ de întrebători.

sunt la peste 999 m. față de nivelul mării; inspir, expir, în vreme ce îl mâingâi pe Stan – o cobra veritabilă de 12 luni, pe creștet, cu duioșie; nu ne-am mai văzut de 15 zile.