poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-10 | |
Lucrurile, indiferent de natura lor, se întâmplă cu un motiv anume, rareori conștientizat. Lucruri mărunte, sau enorme, ar spune unii, cum ar fi de ce ne naștem, cum de ne naștem într-o anumită familie, într-un anumit oraș, de ce răsare și apune soarele, de ce mor oamenii, lucruri aparent absurde, în ciuda faptului că ele înseamnă totul. Astfel de lucruri, mai exact efectul lor asupra umanității, schimbă vieți, comportamente, prejudecăți, perspective, și în cazul meu, schimbă un om.
Pe foaie n-o fi având dimensiunea grandioasă pe care i-am cizelat-o cu timpul, n-o fi arătând așa bine cum se simte, iar sentimentul este prea prețios pentru a fi disecat. Oricum, o să redau un pic din fericirea pe care o simt și care se derulează de ceva timp în viața mea. O fericire născută din muzică și toate derivatele ei. Vorbesc, desigur, despre Michael, Michael Jackson, cel pentru care îmi asum răspunderea de a fi subiectivă și să trec pentru totdeauna de parte defenderilor pe termen lung ai săi. Inițial, am avut intenția de-a scrie un text-elogiu în memoria lui Kurt Cobain, solistul trupei grunge, Nirvana, el fiind o figură cu un impact enorm în muzică, mai ales asupra muzicii rock. Dar m-am răzgândit, asta datorită două motive: mesajul muzicii lui K. Cobain este unul autodistructiv, în vreme ce muzica lui M. Jackson emană un pozitivism și un angelism cărora simțurile mele se supun subconștient; al doilea motiv este Vestea, anume că regele pop a trecut dincolo, motiv care m-a convins definitiv să trec „de partea lui”. Oricum, sentimentul despărțirii de un idol, de cineva pe care nu l-am cunoscut, barem la un concert, este devorator. La fel de intens ca o despărțire propriu-zisă, poate mai intens, pentru că știu că sunt atâția care poate că simt la fel, milioane. Înainte de 25 iunie 2009, eram oarecum neutră, cunoștințele și interesul acordate muzicii lui Michael Jackson erau medii, superficiale (da, mi se confirmă brutal cu un moment tragic condiția de muritor omului, dar și motivația, voința pe care o oferă, atunci când este împlinită). Îi știam, neîndoios hiturile (care și acum mi se par într-un număr copleșitor), însă îl vedeam tare rar. Și când îl vedeam, nimic bun despre el pe ecrane: operații, procese, atacuri, excese jurnalistice. Îmi ziceam „iar tipu’ care și-a făcut operații estetice, și-a albit fața și și-a atârnat la balcon copilul de opt luni în fața presei”. Firește, aveam să aflu mai târziu giumbușlucurile presei, presiunea exercitată asupra lui, și în cele din urmă adevărul. Nu cred că îmi găsesc rațiunea necesară să mă condamn sau dacă mai indicat este să condamn posturile care difuzează videoclipuri, și nu pentru că nu au promovat îndeajuns muzica lui M. Jackson, ci pentru că au avut(și încă au!) niște alternative dubioase în ceea ce privește alegerea muzicii care să fie promovate, artiști fără substanță, care chiar nu au nevoie de atenția (asta pentru că unii dintre ei au devenit vedete în urma promovării de care vorbesc). Nu mă condamn, dar am regrete. Nu mă consider fan (pentru că îmi displace cuvântul), mai degrabă amorezată iremediabil de tot ceea ce reprezintă Michael în muzică și de felul în care se configurează în istoria muzicii, în istoria omenirii. Admir multe la el, însă nu am citit niciodată tabloidele cu și despre el și așa mai departe , m-aș fi simțit vinovată pentru moartea lui dacă mă scandalizam atâta timp cât era în viață. Într-o vreme nu aveam un singur artist preferat, consolându-mă cu faptul că există foarte mulți artiști talentați, ceea ce e și adevărat, însă în mintea mea, acum, artistul este el, Michael, în fine, unul singur. Îmi negam natura care face simpatie și pasiune pentru cei cu mulți admiratori. Însă când îi ascult și privesc pe Freddie Mercury, Bono, Michael Jackson, Elton John, mi se confirmă plenar, tăios, profasis-ul pentru care ei au (încă) reali admiratori. Ceea ce este atât de special la el este că sunt așa multe de simțit și de trăit privitor la tot ce-a oferit și încă oferă el: Vocea sa tremurândă din „She’s Out Of My Life”. Mișcările jazz-burlești din „Thriller”. Acordurile din „You Are Not Alone”. Faptul că era considerat bărbatul-fatal, în ciuda prejudecăților(alta era opinia publică până la transformarea sa într-un idol). Părul creț-bufant din copilărie. Prieteniile pe care le-a legat și despre care a cântat. Faptul că n-a fost auzit niciodată înjurând. Moonwalk-ul. Șuvița. Nasul. Costumația de scenă, sclipiciul, ștrasurile, ochelarii de aviator. The Greatest Show On Earth. Smooth Criminal. Jacheta roșie. Mănușa. Pălăria. Bandajele de pe încheietura mâinii drepte și degetele bandajate. Videoclipul „In The Closet”. Un bărbat mereu într-o formă fizică grozavă. Albumele perfecte pe care, adică le ascult fără pauză. Pantofii+șosetele albe. Strigătele definitorii „Aaaaow” (imaginați-vă, e greu de redat pe foaie). Un zâmbet și un râset splendide. Doi ochi negri cum nu mi-a mai fost dat să văd. Neverlandul și veșnicul copil Michael Jackson. Dar Michael n-a fost numai atât, omul de pe scenă, omul recordurilor. A fost și un filantrop, dovadă stând sumele donate în Africa, Sarajevo, victimelor din 11 septembrie 2001 și încă o mulțime de gesturi în mare parte îndreptate către copii, interpretate mai târziu într-un mod deloc plăcut, ajungându-se chiar la procese și la acuze obsesive. Toate astea au condus la epuizarea, teama și izolarea sa, de presă și de tot ceea ce înseamnă necunoscut. Însă s-a întâmplat și un lucru bun. În urma proceselor, Michael a fost achitat. De tot. Reacția fanilor – de neprețuit. Reacția mea: un surâs și un „mulțumesc” Celui de sus. Aș spune că tot ceea ce i s-a întâmplat a avut efectul unei săbii cu dublu tăiș: a devenit din ce în ce mai slab în fața agresiunilor paparazzilor , pe de altă parte, a avut o sursă nesecată de inspirație pentru cele mai frumoase melodii pe care le-am ascultat. Nu vreau ca această scriere să fie luată ca o pledoarie înfocată care să-i susțină și argumenteze nevinovăția ori neputința și abandonul în ceea ce privește cariera și multe altele, ci vreau să fie luată ca ceea ce este: o mărturisire sinceră, fără rețineri a unei pasiuni pentru ce numesc eu ceva magnific. Cineva zicea că Michael Jackson n-ar fi atât de deosebit precum s-a răspândit vestea, ci că el ar fi fost doar omul potrivit la locul și momentul potrivit. Nimic mai adevărat. Însă asta se întâmplă de fapt cu noi toți, indiferent dacă suntem sau nu artiști. Lucrurile ni se întâmplă pentru că suntem acolo când trebuie. Și revenind la artiști, ei se împart în genii, foarte buni, buni, mediocri și restul. Din numărul acesta mare sunt acei câțiva din vârf care se remarcă, se impun, numiți apoi idoli ai culturii de masă (un pic cam muncitorească, proletară exprimarea, nu?). Cei care au devenit idoli, au întrecut barierele normalității cu mult, au redefinit noțiuni banale precum „frumos”, „splendid”, „spectacol”, etc. (Michael, odată cu abuzurile presei, ne-a redefinit cuvântul „brutal” și repercusiunile sale). Cu ceva timp în urmă aveam impresia că acești idoli nu înseamnă mare lucru, însă dacă stau să mă gândesc de câte sacrificii și etape e nevoie până a se ajunge la un astfel de statut, mai bine tac. Apoi, am văzut o emisiune în care o cucoană vorbea despre domnul Michael Jackson. Susținea că melodii precum „Man In The Mirror”, „Earth Song”, „Heal The World”, „We Are The World” la nivel ideatic sunt înălțătoare, pe când practic nu înseamnă nimic. Adică a stat și le-a ascultat și cam atâta. În cazul acesta îmi pun întrebarea, de ce măsură radicală mai e nevoie pentru astfel de oameni ca ea, care să capete voință să se schimbe și să schimbe, dacă așa ceva nu-i convinge. Poate biciuire? Tortură? Chestii de genul acesta? Cam asta a fost relatarea mea ce sper că s-a obiectivizat prin exemplele oferite. Cum spuneam și la-nceput, se-ntâmplă cu un motiv: s-a născut, a trăit ca să ne ofere The Greatest Show On Earth și a murit ca să se ofere și altora șansa de a-l asculta și aprecia la adevărata valoarea, anume aceea de rege. Þin pe această cale să-i mulțumesc pentru momentele frumoase, toate momentele frumoase. Pentru primele lacrimi de fericire de pe obrazul meu (care, credeam că la mine nu se pretează). Pentru primul dans dezlănțuit al meu. Pentru că a existat și pentru că a arătat că se poate. O lume mai bună nu este numai un ideal. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate