Elia Ghinescu




acolo unde ochii ar trebui să vadă ei simt
adevărul ascuns între frunze albe de salcie,
pălești legănată de amintiri ce adulmecă încă
raze din pensula pictorului la margini de lume,
pe drumurile tale se miră floarea soarelui
întoarsă către răsărit, același răsărit…


gînduri din departe spre departe porți,
în mîini adevărul săpat și crescut trup de urmași,
emoții de tipar pe foi albe nescrise te așteaptă
să tremuri gînduri de alte meleaguri purtate
cu patimă în aceiași ochi ce întorc dorurile
pe dosul cel alb, mereu pe dosul cel alb…



Adrian Grauenfels



Amadriadei ( o prietena virtuala)

am hotarit sa divortez
de omenire
haremul meu se destrama in linie dreapta
in parguite clipe
trec abatut prin oazele tentatiilor
vrind sa intilnesc o fapta ( fata?)
sa fiu purtat pe catafalcul unei intimplari
carnea sa imi sune a batalie
ecoul sa fie cartezian, optimist
ochiul flamind de perceptia
fotonilor unor imagini atit de proaspete
cum ale nepotului meu batrin de-o luna (fix)
ce incearca si el timid
poteci posibile prin viata
si atunci TU mi-ai scris
din departari randomal alese
te-am simtit
val - briza
suflu- vibratie
mangaindu-mi clipa
si orele de dupa amiaza
cind plinsul muezinului sfasie cerul
intr-o litanie hipnotica

si asa stau fermecat sub palmierul batrin
de frumusetea gindului tau
imbratisind o femeie necunoscuta
doar nisipul intimplarii
mai freamata
buzele mele arse..



Plesca Adriana Doina




e ziuă dincolo de pleoape
mă sapă melcii argintii
mă-mbogățesc cu o tăcere
în gând triez filozofii

alt anotimp e dincolo de lună
sunt alte păsări dincolo de soare
mă conversez doar cu tăceri
reflux aduc la start caii de mare

mi-e chipul înflorit a spumă
cais râzând cu ochii de șerbet
probabil undeva în lume o petală
pictează-un curcubeu la șevalet

e bine dincolo de pleoape
mă sapă flori portocalii
mă-mbogaþesc cu o tăcere
sortând în gând melancolii
("Sonatina pentru pian si taceri la patru maini"-poezie)


Puterea tacerii rupe talazurile firii si razbate printre cutele fiintei noastre pana in vidul inimii ,ne umple cu o imbogatita iubire metamorfozata in culorile gandurilor noastre , exprimata in nuante argintii,portocalii si inflorita pe obrajii tai intr-un zambet de cais.Conversatia sufletului cu linistea profunda din universult tau tainic as vrea sa o pot sorbi din ochii tai luminosi plini de profunzimi ancestrale.
Fie ca ziua ta sa fie la fel de adanca ca si versurile tale si toate urarile primite sa se scurga ca un curcubeu in inima ta.



Dumitru Cioacă Genuneanu



Mic studiu critic despre poeta Ama Ada Driada

Cu Ama Ada Driada am in comun unele nemultumiri existentiale...
moto:
"pe acolo inoata un peste mare
care dupa ce te inghite
- cu pofta surprinzatoare-
se strange intr-un peste mai mic"
("mimesis")

dupa ce ca a lucrat
doar minute far' de-odihna
pestisorul fermecat
vrea un ceas intreg de tihna

cu toate ca nu sunt tot timpul de acord cu concluziile trase de poeta...
moto:
"asa abia imi lasam inainte membrul stangaci de ridicol"
("carlitei")

ca-i stangaci el recunoaste
dar nu-i lasi si nici ridicol
ca atunci cand pofta-l paste
infrunta orice pericol

iar cateodata cantecul ei extrem de placut se intampla la ore nepotrivite pentru partenerul de duet...
moto:
"imi place, mie imi place sa cant inspre ora trei dimineata"
("cantec")

eu nu-i refuz nici un viciu
ca sunt mort de dragul ei
dar sa ma scoale la trei
noaptea, cand eu am serviciu?!

Complexul de frustare din cauza lipsei de mentori care razbate cateodata din versurile poetei, pare, dupa parerea specialistilor care o cunosc mai adanc, lipsit de orice temei
moto:
...nu m-a invatat
nimeni sa cant nimeni sa fac dragoste"
("poem pentru cris")

desi-n aste meserii
sa te-invete, n-a fost cine
cris este surprins, sa stii
cam cat te descurci de bine



Codrina Verdeș



trec zile fără tine
eu locuiesc tot la fereastra
cu peisaj de toamnă
adulmecând esențe
cu gândul la tine

ce-ar fi dacă s-ar prăbuși cerul
în brațele zilei de miercuri
cu verdele în sus
iar în tabloul fără ramă
s-ar sprijini arpegii cu stele și flori
în culori de anotimp galben-violet

din cerul de cenușă
răsună cântec pentru dimineața de mâine
ca pe vremea când mâinile noastre înfloreau păsări
și strofele se dezbrăcau de metafore
în prelungirea ta



Daniela Luca



felul în care naștem aceleași esențe
se întretaie cu liniștea înmiresmată a serilor
deschiderea pentru o clipă a cerului mirat
ni se așterne în palme pentru a scrie
azi mâine alte vieți pentru aceeași făclie
într-un echilibru al tainelor ambrozia
picură-n cremenea ochilor sfințenia altarului
pentru a ți aduce mereu buna vestire pe pământ
în nașterea ta s-a întâmplat o chemare
iubirea-n leandru și seva lui îți amintește
cât de frumoasă prin înalturi ești


Atropa Belladona




De dragul tău olărind zâmbet
floarea-soarelui va scufunda la apus
Atlantida
spaþii de vastă absență întorc în clepsidră de nopți fumurii
ipotetice vorbe despre necuprinsul
Dumnezeirii
fragii mustesc litanii
cu brațe de flori fluturându-și în păr comete cu coadă
am plecat atunci în căutarea câmpiei cu azalee să-mi fac din ea
jupoane colorate deși totuși este vorba de frunza de ficus
iar eu umblu de obicei îmbrăcată în blugi.



Maria



te-așterni în visul meu încă o noapte
când curg în stoluri șiruri de cocori
peduncular zâmbet de brumă
în toamna-mpestrițată de culori

mă voi gândi la viața dulcilor poeme
și-ți voi culege albastru pentru născociri de cântec
te voi minți mai roșu decât macul
ca să plutești atunci când îți voi cere
și ne vom ține anii șiraguri de mărgele

flori de magnolii sfidează înalturi
lumi paralele își cern spre asfalturi
ouă de fluturi în somn de Brâncuși
sculptând boreal pe la pol pui de urși

fără tine aș fi noaptea fără stele
un fruct ce încă nu a dat în pârg
sân doar purtător de zumzet
ce nu-și întoarce fața spre țipetele oamenilor

pe vremea celor mai frumoși ochi purtați
în petale cu gloanțe rafale căprui de lumină
căzând răstignit în sufletul contorsionat
fântâni de clar-obscur auriu praf de pușcă
pe la răscruci fluturi naiv colorați aruncă

te iubesc fremătând la capătul bobocului de floare
voi reînflori la voia întâmplării
când sufletele se vor întâlni la capătul pământului
într-o întârziere a timpului
anotimpuri prelingându-se spre o veșnică vară de iulie
înmiresmată lumină
pe calea miresemlor stivuite în palme

Imi promisesem
ca nu voi mai repeta niciodata acest gest,
pentru nimeni si pentru nimic in lume
dar iata, ai plecat
si privesc in urma ta
cum te indepartezi incet si usor
intr-o incredibila miscare de relanti
somnolenta cetos in dimineata de afara.

mi se despart oglinzile în abisuri
căile tainice se inchid spre orizonturi
și marea framătă schimbând albastru
în răsuflarea tremurului de stele
te aștept să muști din fructul pur al copilăriei argintate
cân cerul se prelinge în cascade spre inimii

Iti place sa mergi,
uite cum calci peste sufletul meu
imagine rasfrinta pe chipul altcuiva
in oglinda.
si asa cum te privesc
parca am sta oprind timpul
la marginea timpului
sau in afara timpului-timp
undeva intr-un anotimp fara nume
existent poate doar in imaginatia noastra.

statorinic se aprind anotimpurile
în anotimpurile lui iulie
tremurător visul se scaldă în albastrul ferestrelor tale
dimineața lumina își caută culcuș sub tâmpla argintie
înțelepciune la prima trezire a tuturor dimineților
tulburate de necunoscut
Doamne prinde-ne în mâinile tale
dă binecuvântarea cuvântului
aproape de marginea apelor

Adriana Marilena este candoarea magnoliei care jubiliază în fața miracolului vieții într-un ocean de gânduri mirosind a cuptor, iubirea e cea care curge prin simțuri, prin priviri, dar mai ales prin inima făcut mănuchi pentru cei din jur, surprinzând ca într-un necunoscut timpul întorcând filă după filă.

În acest anotimp în care femeia devine pătimașă în salturile sale lirice încearcă un traseu trecând peste timpuri și anotimpuri, ca apoi să se replieze în poeme de o frumusețe incontestabilă. În poezia Marilenei descoperi mereu tonuri muzicale greu de interpretat dar atat de accesibile inimii cititorului. În fiecare poem trăiești momentul cununiei cuvântului, participi cu toată ființa ta la acest ceremonial al primirii cântecului privighetorii.

Marilena străbate prin umbra timpului ca un curcubeu ce stăpunge văzduhul în sunete de trâmbiță ca să te vadă și să o auzim, să-i cunoaștem universul său poetic, animat de frumuseți descrise cu multă sensibilitate: rostogolesc în gânduri amintiri / cristal de cuarț în fumul de țigară / cu sălcii verzi ce numai pentru noi / electrizau trotuare-n primavară / mirări de apendice–n litosferă / cu vântul ce ne-mprumuta în plete / culoare din culoarea lui pe inelar / când te-ntrebam ce faci Poete / ce ai mai scris de ieri și până azi ***

Pentru poetă jocul vieții și al morții nu mai găsește granița, cele două teritorii uneori nu au limite, doar ființa poetică e cea care caută și răscolește neantul de dincolo de gânduri și simțiri. Ca să observi fondul adevărat și adevărata valoare a unei poezii trebuie să înregistrezi mișcarea ei interioară și să-i studiezi cardiograma. Aici cuvintele nu au atât importanță, câteodată nu au mare importanță nici imaginile, dacă sunt; e vorba aici să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului, pulsație care e singurul indiciu sigur despre valoarea lui adevărată. Inima poemului este sub cuvinte, sub imagini, sub sensul inteligibil. Te-astept iubite dincolo de lume / In tara de balada cu multi sori / Unde si iarna se imbraca-n frunze / Doinind din ciprianice viori // Te-astept iubite dincolo de lume / Ca beduinul ploaia in desert / Unde si visul se preface-n dune / Nisipuri de camile-n pas incert ***

În majoritatea textelor sale Marilena exprimă într-un fel sau altul sentimentul iubirii, al iubirii de persoana cuibărită în inima ei, sau a iubirii de aproapele. Încearcă să exprime limpede lucruri fără a se agăța de lucruri sofisticate, de obicei la ea expresia urmează în chip necesar natura adâncă a fondului ei sensibil: OFF/ON privesc surazand butonul dreptunghic / ochiul ciclopic clipeste la randul sau surprins / isi schimba culoarea din verde-n roz-albastru / deflector crisalidic de cuvinte in univers extins // ma incumet sa cred ca am voie sa intru / piroelectric e ora cand m-ametesc in inalt / si cicloide rasfrang punctiform printre ierburi / efemeride de dans saltimbac intr-un act ***

Iubirea este fiorul lăuntric care de foarte multe ori se contopește nu numai cu visul, ci și cu realitatea, ea face din realitate vis și visul îl transformă în realitate se adâncește în neantul cuvintelor dându-le mereu noi forme și înțelesuri. Căutări sunt de cele mai multe ori cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei, cu alte cuvinte poemul care folosește această temă, e mereu nou, pentru că prin mijlocirea visului și a contemplației nu se poate exprima limpede, ci numai prin aproximații, prin atingeri, prin sugerări și apropieri ciudate, capabile să trezească în cititor fiorul necunoscutului, al misterului și al surprizei:Iubitule / nu mai e nici un mort in oras / i-a luat Bacovia pe toti cu el / si i-a inchis cu cheia verde / intr-un cavou uitat de cartier // sintem doar noi cei doi intarziati / din toamna dezgolita de mister / cand frunza-si ia adio de la ramuri / si corbul negru se roteste-n cer ***

Cusurul celor mai mulți poeți de azi e că fac din imagine un scop în sine, că ajung la acrobații de imagini uitând complet emoția și obiectul poeziei. De fapt, este una dintre pietrele de încercare ale darului poetic, posibilitatea de a integra câteva imagini în cuprinsul emotiv al aceleiași poezii, fără să-i strici unitatea de simțire și atmosferă; tăria de a renunța la celelalte. Orcine știe să facă liste de imagini, puțini știu să facă poezii. Amploarea și adâncimea simțirii, calitatea emoției, acuitatea senzațiilor și expresia, adecvată lor, fac pe poet. Plină de spontaneitate ca o primă țâșnire așa o puteți descoperi mai departe pe Adriana Marilena Simonescu doar accesând AICI