Niculina Oprea
Aproape negru
Ed.Muzeul Litaraturii Române, București, 2004.

Tilu plachetei de poezii sosit pe meleagurile mele, semnul de Dincolo , semne din ce în ce mai rare, mă duc cu gândul , aproape imediat la "câmpul negru" al poetului Nichita Danilov.
"Aproape negru", sunt literele care devin ilizibile întorcându-se să te pună pe gânduri, chiar mai târziu decât cuvântul:
"De mi-ar arde odată
brațele astea de gumă", scrie poeta în "dansul" scrisului, pe care nu și-l dorește uneori, chiar dacă:"poezia va salva lumea"! Generația mea, generația optzecistă, total diferită ca stil de poezia diasporei, fiecare atrăgând în poem, intelectul noianelor de imagini de pe tarâmuri diferite, Niculina operează mult, (Al.Cistelecan) "cu simbioza dintre senzual și abstracție",oglinzi nedeformate:

"pe gura trandafirie îi înflorea zâmbetul
aleargă o femeie la alta
îți dăruia trupul pentru zidire în
trupul mereu născătoare
limba lui-neștiut bisturiu
a îndepărtat cuvintele de dragoste
plămânii i s-au umplut de oxigenul
altei lumi
oglinzile cu o mie de fețe (-)


La al patrulea volum, Niculina caută minunea scrisului, precum o comoară ascunsă, filtrând pînă la epuizare, versul încrustat parcă, pe oglinzile unei sanctuar neimporvizat al poemului. Angoasa iese la iveală, nerăstălmăcită:

Flautul a spulberat înstrăinarea"
Tu te-ai născut pentru mine
Eu am orbit privindu-te"

Un alt poem excelent, cum ar fi cel de la pag 69, care mă aduce cu gândul la "locurile sfinte" de la Ierusalim mă aruncă-n golgota lucrurilor:

"de atâtea oglinzi nu știm care
suntem cei reali
(...)
"el ne-a fost dăruit
în locul cununii cu spini"

Poezia Niculinei Oprea e un balsam poetic construit cu finețe și durere, pod al neresemnării și speranței. O resimt acumulându-i versul, atât de profund.

"eu am învățat să pierd de la început", e mesajul atât de aproape de negru, dar totuși nu!
Bianca Marcovici