Lucrurile sunt foarte relative în România. Trăim într-o țară relativă, cu un popor extrem de relativ, cu un guvern relativ- totul sub semnul relativității absolute de parcă am fi lumea lui Einstein.
În aceste condiții, de ce să ne complicăm ? De ce să ne batem cuie în talpă, să consultăm bibliografia, documentația obligatorie oricărei lucrări cât de cât bine închegate De ce să ne obosim ?
Pentru mine, în tinerețile mele (hăt, hăt departe, dragii moșului, pe când era berea 6 lei) proiectul de diplomă a fost modul în care am putut să arăt că am avansat din stadiul de crisalidă în cel de fluture.Am lucrat aproape 6 luni la el.Asta era ieri. Astăzi,am avut studenți care au venit la mine cu două zile înainte de examenul de licență să mă întrebe cum să facă proiectul.De ce să ne obosim ?
Un distins confrate vorbea într-una din zile de papa Leo. Săracul papă Leon, ce și-o zice el din norișorul unde este când vede că a fost confundat cu Leo, tigrișorul cel simpatic din Pif ?
Sunt o mie de exemple. Și, din păcate, toate proaste. Calitatea discursului public, indiferent că este vorba de TV, Radio sau chiar de anumite materiale de pe site lasă în mod rușinos de dorit- începând de la lucruri elementare. Conținutul unui material- chiar lăudabil- poate fi ocultat cu sălbăticie atunci când forma de prezentare e mizerabilă. În acest sens, cel mai bun exemplu e Gigi Becali. Ce spune omul ăsta ? Spune ceva ? Atunci când la gura domniei sale se bat oile cu mârlănia ancestrală este greu să-l mai și asculți.Sau să înțelegi.
Oameni cu totul deosebiți- cum este dl.academician Bălăceanu Stolnici- sunt din ce în ce mai puțini. Nici nouă, celor între două vârste- nu ne e prea bine. Ce va veni după noi ? Cât contribuim la formarea celor tineri ?
Nu ne mai interesează nimic. Decât să fușerim. Decât să iasă treaba- indiferent cum.