Ana Suter





*** "-Alo, Ana, eu voi întârzia, sunt la Unirii, aprinde-ți o țigară, sunt acolo cât ai clipi!
-Sorine, sunt deja la a treia și am făcut varice în fața intrării de la Eliad!
-Iartă-măăăă!" (mi-ar plăcea să știu a câta era când ai ajuns)
"Eu sunt un despot (hiuu)/al cuvintelor de dor...(ăăă)/sunt cel mai liber om/căci am de partea mea/ (îîîhh ce am alergat!) cuvântul..." ziceai (în mara gâfâind) când am dat mâna, ca și cum ar fi fost necesar să mai spui toatea astea. Văzusem eu cu cine mă pricopsisem.
De atunci m-am dezobișnuit să te consider un izbăvitor (ar trebui măcar să fii punctual pentru asta), dar te-am învățat ca un tălmăcitor de taine și salvator din ghearele-ntâmplării. Să ne trăiești Sorine! ***




Vlad Cătălin – Sache





La multi ani, tizule
Într-o seară de joi, atunci l-am văzut întâia oara pe scenă, la Casa Eliad. Renunțase la microfon și se plimba de colo-colo, precum regele în piața ce-i poartă numele. Uneori își zvârlea părul pe spate, reflex interesant și conștient de victimele neostoite răsturnate în așteptare, pe scaune tapițate. Când recita el, auditoriul nici nu respira. Am înghitit repede salata și l-am întrebat pe Mișulică, un poet simpatic, membru și el al poeziei.ro, cine este personajul.
- Cum cine e? E guvernatorul!
- Ce guvernator, bre?
- Guvernatorul autonom al provinciei Colentina. Are puteri depline, îmi explică Mișulică.
- Așa, care-va-să-zică. Are și parcuri?
- Și.
- Și țâșnitori?
- Și.
- Și toalete ecologice?
- Absolut. Și apoi, e nemuritor! pune Mișulică punctul pe i.
- Ei, aș!
- Da, da. Se trage din familie veche, cu cărți de identitate semnate de însusi imperiul bizantin!
- Și cum îl chemă, Mișulică, pe guvernatorul ăsta?
- Despot. E tiranul de pe scena, tiranul Colentinei, al parcului Plumbuita, e cel mai bun recitator al serii, e frumosul nebun al Agoniei. E Despot!
Mai tarziu, am vorbit cu tizul meu, cu Sorin Despot. A doua zi, i-am citit creațiile. Optimismul și dinamismul lui mi-a amintit de vremea facultății, de goana spre mare cu zece lei în buzunar, de nașul din personalul de Mangalia, de Vama Veche și muzica rock, de plaja fierbinte și de frumoasele visătoare ce adormeau spre dimineată, aiurea, în nisip. De viața care a fost odata și nu va mai fi.
Dragul meu Sorin, îți urez tinerețe veșnică, fericire și împliniri, poezii încântătoare iar mai târziu, tihna unei familii frumoase. Uimește-ne mai departe, daruiește-ne versuri și niciodata nu ne priva de spectacolul recitărilor tale. Traiește clipa asta, Sorin, că-i unică!




Lucia Firefly Popescu





Poet cu aripi la glezne desenezi
apusuri în schițe demografice
cânți pentru viori agățat de o virgulă
înfășurat în cuvintele...ei
înveți mereu cum să iubești
cu degetul arătător
gânduri frânte
te înalți deasupra noastră
azi
versurile-ți aripi la glezne
te poartă mereu spre mai departe
lumină-ți fie
căldură
speranțe
vii
MEREU!
Sorin... până la urmă...
de ce aruncă nenea cu pietricele în apă?
dacă pietricelele înseamnă vise pierdute
(eu așa le văd acum…)
atunci să mergem cu toții AZI să scăpăm o dată de ele!!!…
un sfert de oră doar!
apoi, să plângem peste plaiuri
și să sprijinim pereți… J
LA MULTI ANI FRUMOSI, Sorin !




Tanasescu Nicolae Constantin





azi poezia ta este un ton
este ca rock-ul pe o bandă de magnetofon
ciri-bom ciri-bom-bom
ce metronom ce ton bonom
e-o zi așa de importantă
și dimineața asta atât de derutantă
ciri-bum ciri-bum-bum
ce-alai nebun la tine-n living-room
tot astăzi vin si eu (ne)invitat
să îți urez pe-un timp ne(limitat)
ciri-bum ciri-bum-bani
o traistă plină cu dolari
și la mulți ani măi Despot- Es.
chiar ce mă-ntind atat?
hai La mulþi ani!




Cătălina Vieru





Desp0t

sunt prin mine însumi un geniu ce străpunge natura umană
un păpușar dibaci ce-ți joacă soarta-n mână
mă nasc și mor și iar mă nasc-un despot al cuvintelor deșarte
ce-mi sunt cruce, rug, și drum prin moarte
și-mi vorbești tu de lanțuri
TU?!
un biet pribeag prin lumea asta damnat încă dinainte
să mă trezesc la viață din hoți, din curve, din cuvinte
căci ca un faust ars de opera-i nescrisă
îmi vând sufletul și mor și iar mă nasc și iarăși mor
sunt prin mine însumi un despot al cuvintelor deșarte

-Ani fericiți, Soso! Sper că o poți recita...




Lucian Preda





Dinastia dimineților hazlii

Port magazine atârnate
pe lângă gâtul fără coate
și vărs un șuier de sifon
bătut în stratul de ozon
Mă plâng că plouă cu găleata
și soarele mi-l trag pe spate
să mai rasară înca-o noapte
măcar așa la patru și jumate.




Codrina Verdeș





mai e o lume undeva
în interiorul poetului cu aripi de glezne
zâmbetele i se nasc pe acea coajă de timp
- îndoliate descrețiri de frunte –

pe umărul unei adieri
s-a decretat primăvară
saxofonul își adună răgușit visele
în cutii de chibrituri
vioara de pluș
prelinge pe strune
nostalgia înmuiată patetic în nebunie de alb

ca un cerșetor de profesie
își adună diminețile despotic
plimbă pe degete aceleași vise
iar pe un colț de noptieră
împinge slăbiciunile unui dialog nocturn
gândind
că oamenii
uneori
dăruiesc




Adrian Graunfels



de G. Topârceanu

Un om din mare departe
Frământă litere în plamadă
și cu sudoare le-a dospit
Cuvinte noi..din el a potrivit ...
****
Un câmp imens
Sub pana lui ușoară
doar Sori(n)
****
Despoticul Poet
într-o albă caruță
cal bard..




Loredana Bulgăr





"construim din lego vise
cand poetii privesc peste vechile muze
strivim
iubirea intre paranteze
cu oameni ce canta pentru viori
povesti cu fetite ce pasesc peste voie fara randuri

concentrice pietre ale cercurilor in apa
fragmenteaza aripile gleznelor
puse in gips
de la zbor intr-o parte
jale citadina a dorului de culoare

cersetorii isi ingramadesc amintirile
in cutiile de chibrituri
soptite printre dinti
saxofon mana in mana
cu mana altcuiva.
timpul devine doar o dovada excentrica a trecutului.




Plesca Adriana Doina


Păcătosule!



2005-03-09 |


Să dea Dumnezeu să păcătuiești ,colorând multe coli albe cu gândurile tale. Fie ca "pacatele-ganduri" cu care-ți acoperi filele existențiale să-ți încânte sufletul tot atât de mult precum noi "păcătuim" bucurându-ne de creațiile tale.




Daniela Luca





un despot al scenei
luminile tresari
palmele-ti aduna harul
insufletirii poemelor
linga scaunele
ingerilor-fluturi
niciodata lacrimi
niciodata trup
doar cautare a unui prolog
monologul se tace
intodeauna la ora noua

in ziua aceasta
coboara de pe scenele viselor
ramai cu noi
cei ce te ascultam
intre inimi
semiluna




Maria





demult, pe când zorii
m-au sădit în obrazul tău
stâng, speram să mă nasc
noaptea și să-ți alunec ușor
pe buze, de unde să-ți gâdil
fiece vorbă ce ți se va scurge
din vise…

o larmă din vale se aude
mii de strune ale inimii
se rup sub un frunzar nevăzut
adu-mi veșniciile fugare
ce strălucesc pe luciul
unui timp departe

Eu care credeam în tine …
Tu care credeai în doi …
Noapte bună … Vând lumină
Pe întunericul din noi …

umbra umbrei se diluează
să nu mă uiți în taina
stanelor de piatră

Pentru ca am sa ma-ncumet sa-ti scriu,
Pentru ca n-am sa ma-ncumet sa-ti fiu…
Inca vreo zi necredincios sau profan,
Pentru acestea, asta seara, tu ramai

ceva mai departe ei străbăteau anotimpurile
unii jucau pietricele alții se iubeau
iar alții recuperau corăbiile gândurilor întoarse
pe cer doar fulgere

-am apucat (cu mainile)
de gatul berii (ce suav!)
cica sa-mi inec amarul
sa-mi plang si eu
de mila si de departari.
(ca si eu stiu sa sufar!)

vom merge mult mai repede și mult mai departe
să mâncăm noaptea din albastrul ochilor
modelând aventuri
de-o noapte

si-am mai fi stat noi doi
noi doi... cu capul intre foi
sa ne mai facem roi
arome albinoase-n vers
cu gustul mai degraba sters
decat un oarecare mers
. . .de domnisoara




Adriana – Marilena Siminonescu


...și să puteți intra în atmosferă dați clik A I C I !