Cum s-a putut ca unul din cele mai cultivate popoare ale Europei să cadă așa de ușor în mrejele nazismului ? Cum s-a putut ?
Am cunoscut cândva, un nazist. Avea, atunci când l-am cunoscut eu circa 80 de ani, în plus sau minus. Era un om fermecător, adorabil. Făcuse parte din gărzile personale ale lui Hitler în 1944. Dacă ar fi intrat în Germania ar fi fost arestat imediat.
Am cunoscut, cândva, un nazist. Era un om perfect normal. Provenea dintr-o familie foarte bună, era înrudit, dacă nu mă înșel, cu "Der Graf von Thurn und Taxis". Locuia undeva lângă Monza, cunoștea o mulțime de lume- inclusiv pe frații Schumacher.Un om absolut fermecător. Și totuși, în spatele acelui charm real- ceva similar am constatat doar la dl.Bălăceanu Stolnici, era altceva.Ceva care ardea mocnit, ca un tăciune încă nestins.
Cauza răului ? Cauza cruzimii ? Cauza ? e..."vânare de vânt".Doar un absurd reducționist la șabloane ar putea să-și propună să găsească o singură cauză și să caute o explicație simplă acelui flagel de care de-abia am scăpat.
După primul război mondial, poporul german, marele perdant al războiului era profund divizat. Divizat între cei care se săturaseră de război și cei care credeau că războiul ar putea fi câștigat. Divizat între partizanii fanatici ai vechii ordini-junkeri și cei aidoma lor, cei care nu puteau accepta că vremurile s-au schimbat și partizanii fanatici ai noii ordini- voința poporului exprimată prin steagul roșu.
Cauza era atât de recentă...În primul rând neputința guvernelor "vechi", neputința celor care au condus Germania spre și în primul război mondial. Aproape 7 milioane de morți. tot ce a fost mai bun din poporul german a murit pe Marna, la Verdun, pe Somme. Zadarnic. Inutil. Absurd. Germania nu era amenințată de nimeni. Capturase Alsacia și Lorena în 1870. Kaiserul era văr și cu regele Angliei și cu țarul Rusiei pe lângă multele alte rude europene. Germania era motorul dezvoltării industriale. Și totuși nu le-a fost de ajuns. Un război din care n-a câștigat nimeni. Un război înțeles cu totul diferit de cei de pe front, de cei care au scăpat, de supraviețuitori. "Nie wieder- nu se va repeta niciodată " a fost lozinca sub care s-au întors de pe front.
Un război înțeles în cu totul alt fel de cei de acasă. "Cuțitul vîrît adânc în spatele Germaniei de hidra iudeo-masonică !" .Multe nu puteau înțelege cei de acasă. Cum de kaiser-ul lor iubit pentru care își sacrificaseră copii a putut să fie atât de jalnic. Cum de toată munca lor fusese în van ? Cum de au putut fi înfrânți ?
Un război înțeles cu totul altfel de cei care s-au revoltat. Insurecție la Berlin. Insurecție în Bavaria. Insurecție în Saxonia. Steagul roșu pe primării.Steagul roșu pe vasul amiral al flotei, la Kiel. Toate aceste focare de răzvrătire erau perfect normale. Muncitorii jugulați de producția continuă pentru front- lipsiți de minimul necesar- mințiți de conducătorii lor socialiști care votaseră în Rechistag pentru război- nu aveau altă cale decât să se revolte. Li s-au alăturat cei mai revoluționari dintre ostașii mobilizați. În timp ce alți ostași au tras în ei .
"I-au dus un pic după colț" povesteau acești ostași- care nu suportau înfrângerea- despre asasinarea Rosei Luxemburg și alui Karl Liebkniecht. "I-au dus puțin după colț" - o crimă care încheia, într-un ritual straniu- asasinarea lui Jean Jaures în 1914 și care marca sfârșitul mișcării socialiste tradiționale. Nu existau căi "cinstite" de luare a puterii. Puterea trebuia să o cucerești- așa cum făcuseră bolșevicii în Rusia- sau să îți pleci capul și să cedezi.
Mulți nu puteau accepta revoluția. Pentru o gospodină germană cu frica Domnului, învățată de mică în spiritul celor 3 K (Kaiser, Kuche,Kinder-Împăratul, bucătăria și copiii), cea mai mică deviere de la ordinea normală era o anatemă. Pentru șomerul înebunit de devalorizarea rapidă a mărcii, pentru care viața de zi cu zi, bună, rea, din Fabrik era normă, agitatorul, comunistul, cel care se ridica în mod radical împotriva vechii orânduiri era însuși Diavolul.
Și atunci Germania l-a ales pe Hitler.