Parada Gay Fest 2005 din București s-a lăsat nu numai cu o pată de culoare în jurnalele de știri, dar și cu scandal. Singura scuză ar fi faptul că pentru prima dată se organizează o astfel de manifestație. Nu sîntem obișnuiți nici cu diversitatea, nici cu toleranța, avem tendința de a respinge din start ceea ce nu înțelegem, ceea ce este diferit. Din acest punct de vedere este de tolerat parada minorităților sexuale, și este de condamnat orice contramanifestație sau orice declarație corectă poate din punct de vedere religios, dar incorectă din punct de vedere uman. Este dreptul lor acestor oameni să fie diferiți, nimeni nu are dreptul să-i judece sau să-i discrimineze. Parada de sîmbătă are un rol important în România, atrage atenția asupra fenomenului, ne obișnuiește cu aceste minorități, ne face să conștientizăm nevoia lor de a fi pînă la urmă normali.

Au existat, în serile de dinaintea paradei, emisiuni pe această temă. Nota comună a fost înțelegerea, iubirea, toleranța. Sînt de felicitat moderatorii talk show-urilor respective, au dat dovadă de toleranță, nu însă și de profesionalism. Pentru că problema homosexualității are cel puțin două aspecte importante, iar ei au luat în discuție în principal doar un nivel al discuției: problematica acceptării homosexualilor, lesbienelor, transexualilor și bisexualilor, a integrării lor normale în orice societate, a apărării dreptului lor la viață. Așa cum le este dat să o trăiască.

Cealaltă față a medaliei a rămas nediscutată. Nu neapărat în talkshow-urile dedicate Gay Fest 2005. Poate pentru că restul discuției pune cele mai multe probleme. Nu s-a răspuns la un set de întrebări esențiale. De ce, de pildă, heterosexualii trebuie să suporte nu numai manifestările gen paradă, dar și toate discuțiile purtate în jurul fenomenului. Răspunsul nu este deloc ușor de dat dacă te gîndești că în alte țări paradele de acest fel încalcă regulile decenței. E drept, poate nu mai mult decît carnavalul de la Rio, dar totuși. Pe de altă parte, una este să tolerezi minoritățile sexuale și cu totul alta e să fii implicat fără voie în campaniile lor, prin simplul fapt că aceste campanii se poartă prin mijloacele media care se adresează tuturor. Cu alte cuvinte este dreptul lor să fie altfel, dar este și dreptul meu să mă protejez de un subiect care nu mă privește. Sau să-mi protejez copilul să afle mai devreme decît este cazul astfel de lucruri.


Un alt subiect deloc discutat în media românească este cel legat de faptul că divizarea lumii în heterosexuali și homosexuali duce invariabil la excluderea unora din „gașca” celorlalți. Transformarea unor probleme de identitate (fie ea și sexuală) în fenomen duce automat la ridicarea de noi granițe interumane, paradoxal, într-o perioadă în care granițele fizice ale lumii noastre încep să dispară. Cei care au în cercul lor de cunoscuți homosexuali cunosc bine faptul că mereu o persoană de sex opus va fi exclusă, în ciuda tuturor manifestărilor de simpatie sau prietenie. Doi homosexuali vor trata întotdeauna femeia ca pe o ființă inutilă și inferioară lor, iar un cuplu de lesbiene va face la fel cu un bărbat. Firește, un asemenea tratament este subtil și nu va fi niciodată recunoscut.

În orice discuție despre gay auzi vorbindu-se despre normalitate, și cel mai adesea se pune întrebarea de ce este un cuplu heterosexual mai normal decît unul homosexual. Poate că un răspuns potrivit ar fi următorul, fără a încerca să detaliez: un cuplu heterosexual este mai aproape de normalitate nu pentru că este mai aproape de morala creștină, ci pentru că presupune o acceptare a unei alte personalități și identități. Complet diferite de ale tale. Nu doar în plan sexual, ci și în plan emoțional. Toleranța maximă este cea exercitată în cuplu heterosexual, pentru că acolo întodeauna celălalt va fi complet diferit de tine.

Și în sfîrșit, un alt subiect controversat care scapă în România de dezbaterea televizată este cel legat de adopțiile pentru care militează homosexualii. Problema căsătoriei nu mai pare la modă, centrul de greutate s-a mutat pe dreptul cuplurilor de homosexuali de a avea copii. Nimeni nu spune un cuvînt despre faptul că un copil crescut într-un astfel de cuplu ar fi condamnat la probleme de identitate și sociale grave. Pot să fiu de acord teoretic cu dreptul unui cuplu de homosexuali de a avea copii, dar practic n-aș accepta niciodată așa ceva, fiindcă dreptul LOR ar exclude automat dreptul la o viață normală al unei ființe care nu se poate apăra. Copii sînt apărați nu doar de părinți, ci și de societate. Este dreptul heterosexualilor să fie îngrijorați de soarta copiilor pe care ei îi aduc pe lume.

Pînă la urmă problema reală este unde se termină toleranța față de minoritățile sexuale și unde începe încălcarea drepturilor altora. Cît înseamnă acceptarea diversității și de unde începe pericolul social. Disputele stîrnite de homosexualitate ar fi mult mai puțin înflăcărate dacă persoanele gay s-ar fi mulțumit cu mai multă discreție. Problemele lor de identitate le-au obligat să se exprime și în afara grupului restrîns de cunoscuți. În ultimă instanță toleranța trebuie să funcționeze în ambele direcții, iar drepturile trebuie să fie recunoscute și respectate și de o parte și de alta.