Gânditorul

Motto:
Cine este insul care stă treaz, dincolo de poarta zilelor? Gânditorul este …

Moduri în a fi proaste: acestea, perpetuu se petrec cu noi, până se trec dincolo de noi, după care leapădă purtătorii. Celui care mai crede în merit nu-i rămâne decât evadarea din cotidian, neluat în seamă de cetate, chiar dacă aflat în mijlocul prefacerilor ei. Contemporan spus: poți fi sihastru cu cât ești mai în miezul lucrurilor; hrana de astăzi, apa de mâine a gânditorului. Ducerea vieții într-o peșteră a devenit, ca precept, anacocronic de cronică, la care apelează în formatare de avantaje imitatorii.
Ocoliți pe cei care, în mileniul 3 umblă în vremea nămiezilor desculți prin cetate.
Puternic este nu cel care ia cu un pumn viața semenului lui, ci acela care, cu menirea sa, îi seamănă sub iia vieții pofta de gândire. Comportamental, acest altfel de cum se știe, spune pe șleau că, noi, oamenii primim în este două categorii: a) oameni care iși notifică vița stirpei în virtutea ocazionalului, și b) oameni care își notifică vița stirpei în virtutea menirii. Rar exemplarul uman care ia în arendă tărâmul arid al propovăduirii de pântec de necesar. Acest exemplar uman trebuie să aibă mintea fecundă, ochiul ager, mâinile meștere. Mai trebuie să aibă deschidere față de plăsmuirea de valori conforme. După care, trebuie să învețe să numească spermatozoidul cerebralo-pineal, singurul în stare să însămânțeze un pântec de necesar.
A fi în este constituie merit de care trebuie să te absolvi.
Mintea înaltă de mâine nu trebuie să urce pe pisc de munte astăzi, pentru a se găsi liber de eres, ci poate să se întâlnescă cu el însuși în toată splendoarea răcoroasă a rațiunii, chiar și fiind inima celei mai afurisite petreceri mondene. Gândirea de la distanță față de elementul acum al vieții nu se mai înscrie în cama lui este ca existență potrivită, și deci, este util ca lucrul ce urmează a fi supus elongalogierii să fie pipăit cu ochii minții în toată plenitudinea momentului, fără să se piardă din arie grila cerută de creștere, ceea ce, aritmetic, va trece în atâtea conuri de umbră câte moduri în a fi proaste sunt, și va urca în lucrare, drept element indispensabil, meritul. Prin mod în a fi prost, înțeleg tot ce opune refuz ideii de bine . Prin merit, înțeleg tot ce refuză a opune refuz ideii de bine. Trebuie admis, căci nu poate exista evoluție fără participare organică. Chem la bară trecutul, expunând concluzia: filosoful, numai implicându-se în rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetatea poate să-și dea legitima măsură pertinent. Înțelepciunea este comoară autentică, gânditorul fiind tocmai această linie ascendent-continuă, filament de care putem beneficia numai dacă nu-l mai lipsim de considerare. El, știutorul pleacă la găsirea de soluții plăcute echilibrului universal de la lucrul mărunt, aproape de priceperea urbei, și astfel de necontestat; necesarul înseamnă viață; ori, viața nu este unealtă s-o toporim; contextual, “ după mine potopul “ contravine celui mai elementar principiu corporat în fațetele octogonului care este multiplul de om. Iată de ce filosoful nu trebuie concesiv îndepărtat; preocuparea lui este să ne fie bine în lucrarea mare care este lumea, fără a mai fi nevoie să ne ridicăm casa pe indigo de compromisuri.
Nu trebuie să ducem grijă; rămânea-vă-ne tot diferiți, și dinspre înspre înșine, neomogeni.
Nu dispera, răboj al zilelor, venim lent, deoarece, venim în este trimiși de Har …