Friptură de real

(seminar despre inexistența binelui)

În spatele fiecărui lucru bun este ceva rău. Orice calitate a unui om se bazează pe un defect al său. Nu am vrut să cred asta multă vreme. Și acum, când m-am apucat să scriu despre așa ceva, sunt uimit.

Nimeni nu simte, spre exemplu, că este bun. Nu este o stare proprie omului, naturală. Simte însă din plin și la liber, răutatea și ura, chiar până la limita disperării. Nici un efort pentru a simți, și încă din toată ființa, aceste sentimente. Recunoașterea acestui fapt poate deveni primul pas spre bine. Dar 99% dintre oameni nu vor să-și recunoască acest gând.

Calitatea de a fi diplomat, amabil, respectuos. Toate sunt ascunzișuri. Ascunzișurile relelor care umblă necontenit prin cap.

Căutați cauzele calităților iubitei sau ale iubitului. De unde vin ele. Sau mai bine să credem că sunt clădite pe temelii solide. Experimentul, dacă îl faceți, va trebui apoi uitat.

De ce să găsim răspunsul dorințelor în lipsuri, a prezenței în singurătate, a dăruirii în neliniști, a exuberanței în timiditate, a acceptării în frică sau a aprecierii în invidie. (s.a.m.d.) Preferăm să privim la suprafața lucrurilor. E cel mai bun lucru.

E frumoasă iubita. Relele sunt și înainte și după, pentru că această proprietate a iubitei, de a fi frumoasă, este altceva. Ea nu intră în șirul de mărgăritare al calităților.

Are sânii minunați. Are ochii dulci. Are coapsele ademenitoare? Sunt crescute toate din oul lăsat de tatăl ei în pântecul mamei. Doar ceea ce poate ea să vorbească iubitului prin sâni, ochi și coapse îi aparține. Dar nu e sigur.

În spatele bunătății naturale, care poate să contravină ideii de mai sus, stă inocența. Inocența, acea adormire pe picioare, este o calitate apreciată doar în poze. Inocența este o maturizare întârziată definitiv, sau una deformată.
Bunătatea naturală are la origine impotența de a fi în ton cu lumea, adică de a fi rău. Pe de altă parte, o astfel de bunătate este un remediu în fața murdăriei, un refuz de a vedea realitatea, o slăbiciune. La fel celui sărac cu duhul. Răsplata metafizică a acestor calități este pe deplin justificată, pentru că vorbind acum despre liniște: acești oameni chiar o au.

Paradoxul dintre putere și bunătate: cel puternic nu poate fi decât rău. Adică în spatele bunătății lui se afla întotdeauna ceva urât.

Tare aș vrea să găsesc un lucru bun și înapoia lui ceva la fel, și tot așa. Nu este posibil, cu doar câteva grame de luciditate ideile se sfărâmă.

Avem iubirea la îndemână. Iubirea de orice. Iubirea defectelor noastre. Ce frumos sună să afirmăm că în fapt iubim defecte. Defectele ascunse cu grijă consumă jumătate din energia dată pentru a trăi.

Răul fondează lumea. Eu nu sunt de acord cu asta, dar nici un experiment aprofundat al vieții nu mă ajută să cred altfel. Cum să se schimbe oare ceva și unde, în ce punct al omului.

Mai mult, nu se poate afirma public despre un om ca este rău. Ori se spune despre x că este bun, ori nu se spune nimic. Dacă nu se spune nimic, asta poate însemna că el poate fi rău, sau că nu interesează pe nimeni cum este el. Aici e ascunzișul. Ce este uimitor: că societatea minte în unanimitate pentru a-i ascunde pe cei răi. Această regulă de etică anulează toată construcția moralei umane. Vor veni adepții teoriei chibritului și vor contesta prin griul dintre negru și alb, spunând că omul este în același timp și bun și rău. N-au decât. Este valabil dar nu se rezolvă cu asta nimic.


Lupta dintre bine și rău, o temă ce a adus multe miliarde de dolari, are un fals grosolan în exact esența ei. Răul nu poate fi învins de bine ci doar de un alt rău, mai mare. Pentru asta binele trebuie să devină acel rău și mai mare, iar după luptă să uite și să redevină, ceea ce nu este posibil. Confuzia care permite acest fals, în întreaga producție epică despre dreptate, este că binele e o pâine de care are nevoie și cel rău, sub forma satisfacerii intereselor sale.

De aceea politica este o groapă de gunoi. De aceea războaiele de independență sunt de fapt niște noi cuceriri.

Reiau ideea acestui text: În spatele fiecărui lucru bun este ceva rău. Am fost șocat să înțeleg că de fapt defectele din oameni îi determină să-și clădească replici - calități. E cea mai dureroasă friptură a realului. Caut încă să mă contrazic, pentru că nu îmi vine să cred.

E, desigur, problema mea.