“Nu oricine poate să se înșele.” Doar acela ce nu a capotat în lîncezeala unei vieți cumpătate. Cel care poate spune încă: nu sînt atît de nechibzuit încît să ador prudența.

Cel pe care pofta de viață autentică îl îndeamnă mereu – înc-o dată, iar și iar – să fie îndrăzneț, să aibă curajul ofensiv al inițiativei, să fie încrezător în steaua lui și în minunile oricînd posibile. Cel care primește onest provocările vieții și o provoacă constant la rîndul său.

Confruntarea cu dezamăgirea – cu oarecare regret, cu resemnare și pocăință –, într-un moment cînd delicatețea sufletească ți-a fost rănită de o fatalitate nărăvașă și crudă, se poate preschimba astfel, prin puterea vrăjită a versului citat, în programatică asumare a destinului care întotdeauna – în bine sau în rău – ne va întrece așteptările. Căci numai puterea îndrăzneață și riscată a închipuirii poate aborda cu grație întîlnirea cu destinul în dorința de a lămuri tîlcul întîmplărilor vieții, de a sonda, pentru a nu-și irosi norocul, ciudatele intențiile ale providenței.

Generozitatea, bunacredință, candoarea nedezmințită a încercării mereu reluate îl reînsuflețesc pe cel ce se dorește angajat în viață fără rețineri, făptuind din toată inima. Înaripată de imaginație, incertă însă în ce privește izbînda, încercarea are toate șansele să biruiască cel mai adesea doar în baladă. Nereușita nu-l descurajează însă pe cel ce îndrăznește, pentru că el nu trăiește în regimul ambițios al succesului garantat, iar puterea lui nu este una ambițios eficace, ci doar onestă putere sufletească neîngenuncheată de eșecuri.

Ciudată putere a nobleții care nu se simte umilită de înfrîngeri și nu consimte la defetismul rușinii, care nu resimte resentimentar dărnicia nerăsplătită a închipuirii. Mărinimie a dăruirii, bărbăție și curaj de a îndura tăgada ironică și suverană a ursitei. Deschidere vulnerabilă pentru a da și a primi cu toate riscurile. Voioșie a proiectării și a reproiectării perpetue pentru miracolul virtual al altor fragede încercări