Au murit peste tot. În nisipurile Africii, călcați de tancuri. În adâncurile Oceanului Atlantic, numărîndu-și gurile de aer pe care le mai aveau. În aer, deasupra Londrei sau Moscovei.
Și mai ales pe pământ. Dacă pentru fiecare militar german, italian, japonez ucis de glonț, de obuz, îngropat de viu, ars cu aruncătorul de flăcări s-ar planta câte un arbore, Sahara ar fi un loc împădurit.
Au murit fără să întrebe de ce. Au murit simplu și prostește, aruncați în aventuri zadarnice, în stepa Rusiei, pe plajele Normandiei, la Monte Cassino.
Au murit fără să ceară nimănui socoteală. Pentru ei ordinul nu se discuta.Pentru ei, Hitler, Mussolini,Hirohito erau niște zeități îndepărtate.La fel ca și generalii și mareșalii comandanți de armate.
Au murit prostește, pentru bătălii inutile, pentru bătălii pierdute dinainte. Moartea lor nu a contribuit cu nimic la progresul țării lor.
Însă au murit cei mai buni, cei mai bravi, cei mai tineri. Floarea Germaniei a rămas pe câmpurile de luptă între 1939-1945. Iar dacă cei rămași au condus la miracolul german din anii 1960-1970, ne putem doar gândi la aceste milioane de fantome mărșăluind printr-un orizont cețos către nicăieri.Și ne putem întreba, cât de bine ar fi făcut țării lor rămînînd în viață.
"Atunci când leii sunt conduși de măgari nu poate să fie bine" spune un vechi proverb englez.
Dar conducătorii lor au fost, la un moment dat, persoanele cele mai admirate în Occident. Mussolini a fost dat ca exemplu de crema democrației britanice pentru cât de bine poate funcționa un stat occidental ." A făcut trenurile să ajungă la fix în gări" era un lait-motiv al anilor 1930.
Cât despre Hitler-Hitler a renăscut Germania învinsă în primul război mondial doar pentru a o face să piară în flăcări mult mai profunde. Pentru mine, Hitler rămâne cel mai mare și mai misterios magician al Răului- cel care avea Pacea și Bunăstarea la degetul mic. Și a ales războiul.