Se spune că înțelepciunea vine odată cu vîrsta. Dar înțelepciunea vine și din răbdarea de a asculta pe alții, din puterea de a-ți modifica părerile atunci cînd argumentele celorlalți sînt mai puternice, sau atunci cînd descoperi în mulțimea din jurul tău oameni care merită respectul și iubirea ta. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un astfel de om. Nu l-am văzut niciodată în realitate. Dar harul și iubirea lui de oameni au ajuns la mine, pe căi neștiute.

Viața întreagă a Papei Ioan Paul al II-lea a fost mărturia vie a mesajului pe care acesta a dorit să-l transmită umanității. A știut să ofere oamenilor de pretutindeni, catolici sau nu, mult mai mult decît cuvîntul Domnului. Mesajul său era compus din iubire și din exemplul vieții personale. Și acest mesaj a avut un asemenea succes pentru că se distingea prin simplitate și umanitate.

Durerea poate duce la exagerări. Este greu de spus dacă Papa Ioan Paul al II-lea este cea mai importantă personalitate a secolului XX. Nu se poate spune cu precizie cine este mai important pentru omenire: Papa Ioan Paul al II-lea sau Albert Einstein. Asemenea clasificări și comparații sînt însă neproductive. Ceea ce se poate spune sigur este că Papa Ioan Paul al II-lea a lăsat o moștenire spirituală, politică și umană fără precedent. Nu prin comparație cu moștenirea lăsată de ceilalți Sfinți Părinți, ci luînd în considerare complexitatea lumii noastre. O lume în care valorile par să lipsească, o lume care are de înfruntat pericole globale, o lume în care șansele noastre de a supraviețui demn sînt din ce în ce mai reduse, o lume în care iubirea devine un cuvînt lipsit de conținut.

Rămîne de văzut dacă următorul Papă va avea puterea, înțelepciunea și susținerea pentru a duce mai departe proiectele unui Papă inovator și curajos, dar în egală măsură conservator cum a fost Ioan Paul al II-lea. Vom afla, nu peste mult timp, dacă următorul Papă va fi mai liberal decît Ioan Paul al II-lea. Primii pași către schimbare au fost făcuți de cel care a avut o contribuție personală la schimbarea hărții politice a Europei, cel care a știut să comunice cu prietenii dar și cu dușmanii, cel care a iubit atît de mult pe cei tineri.

Dincolo de lecția de viață și de iubire pe care Papa Ioan Paul al II-lea a dat-o fiecăruia dintre noi bine ar fi ca preoții ortodocși să învețe lecția de demnitate oferită, pînă în ultima clipă, de Sfîntul Părinte. Unificarea reală a Bisericii Creștine nu se poate face dintr-o dată și de la vîrf. Procesul unificării poate fi ireversibil și de succes doar dacă se începe de la gesturile cotidiene și de la firescul vieții. Trebuie recîștigat dreptul la demnitate și respectul pierdut în ultimele decenii. De cîștigat va avea de cîștigat întreaga umanitate. Nu neapărat un loc privilegiat pe lumea cealaltă, dar cu siguranță mai multă stimă și puterea de a ne duce crucea pînă la capăt.

Ultimele zile au transformat trecerea la cele veșnice a Papei într-un spectacol mediatic, primul de acest fel de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Ar suna aproape a frivolitate dacă afirmația nu ar fi completată de o alta: postum, Papa Ioan Paul al II-lea a mai făcut un gest sublim de care numai el era capabil: a unificat, o mare parte a omenirii, în lacrimi, durere, iubire și respect pentru un muritor.

Sfinte Părinte, veghează asupra noastră și ajută-ne să-ți ducem mai departe lucrarea!