poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-26 | | În seara zilei de 14 februarie, seara, București. 14 februarie, o zi în care se sărbătorește în ultimii ani o sărbătoare de import: Valentine`s Day. Abia apoi ne-am revoltat amintindu-ne de Dragobete. Astfel, în final, ne-am hotărât să sărbătorim 10 zile: din 14 (Sf. Valentin) până pe 24 februarie (Dragobete). Totuși 10 zile de dragoste adevărată ( nu o perioadă în care trebuie să faci cumpărături dulci în punguțe cu inimioare și să vezi cum s-au mărit prețurile la flori) nu strică niciodată, în orice timp al anului ar fi. Ne întoarcem la această seară, care s-a întâmplat să fie 14 februarie 2004. O seară de februarie înghețat, o seară când termometrul s-a gândit să o ia mereu în jos. Poate sunt –11 sau –12° C. Totuși multe cupluri pe stradă, cu flori, cu pungi de cadouri, unii supărați alții fericiți, unii la cravată, în mașini scumpe, alții ascunzându-și fața într-un sărut, uitând de toți și de toate (frază banală dar adevărată). Cadrul fiind stabilit, mai trebuie notată și locația: b-dul Elisabeta, colț cu strada Brezoianu. Traficul este mare. Toată lumea se îndreaptă spre spectacole de „Valentine” date de cluburi sau spre cinema sau spre pub. Peste toată lumea însă se înalță de nicăieri și de pretutindeni un sunet de acordeon. Un sunet de acordeon care te face să te crezi pentru câteva momente la Paris. Sunetul acolo este poate la fel. Dar există și diferențe. În București sunetul vine din afară, din frig, din îngheț. Dragostea la începutul lumii poate era la fel, în sunete primitive însă oamenii se întâlneau și nu știau că peste mii de ani un acordeonist va cânta la instrumentul său pe 14 februarie într-un amurg înghețat și îndrăgostiții (lăsați-mă să cred că unii erau îndrăgostiți) vor trece pe lângă el. El este acolo, lângă peretele unei clădiri părăsite în mijlocul capitalei, acest faimos Hotel Cișmigiu, dezolant prin lipsa tuturor, cu toate acestea încă în picioare fantomă a unor timpuri trecute numărate nu cu sutele de ani, ci cu zecile sau și mai puțin timp. Oricum , inscripțiile care încă se mai țin, Gambrinus (Nu cel al lui Caragiale) și „Tutun” dau o notă sinistră și ciudată clădirii. Însă acolo jos, uitat de toți și poate insignifiant pe pământ el cântă, acel om, poate cândva mare cântăreț aplaudat pe scene, acum o mogâldeață în haine ponosite care cântă nepăsându-i de nimic, cu sunete și armonii care se înalță în aerul înghețat și ne îndeamnă să uităm pentru moment de mașini , de bani, de ziua de mâine și de faptul că ele este doar un cerșetor. Astăzi el este iar omul aplaudat de toți și apare iarăși pe scenă, pe scena mare a lumii și uită de oboseală și poate de foamea care-l bântuie. Este doar un licăr, o imagine ce nu poate fi derulată înapoi. Lumea se întoarce la jocul ei și mai târziu acordeonistul își va lua instrumentul și se va duce la azilul de noapte sau într-o casă părăginită sau într-un canal, dar va ști că astăzi a cântat pentru toți îndrăgostiții și poate pentru iubita lui de cândva. Până la urmă tot ceea ce ne trebuie este un suflet deschis.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate