|
Biografie Arthur Schnitzler
Arthur Schnitzler (n. 15 mai 1862, Leopoldstadt - d. 21 octombrie 1931, Viena) a fost un scriitor și dramaturg austriac, precum și cel mai important reprezentant al Modernității vieneze.
Arthur Schnitzler, fiul unui proeminent medic laringologist evreu, Johann Schnitzler, și al fiicei doctorului vienez Philipp Markbreiter, Luise Markbreiter, s-a născut la Viena, pe Praterstraße 16, Leopoldstadt. Viena era pe atunci capitala Imperiului Austro-Ungar. Și-a început studiile în medicină la Universitatea din Viena în 1879. Își obține titlul de doctor în medicină în 1885 și profesează la Spitalul General din Viena (Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien, AKH), dar abandonează medicina pentru a se dedica scrisului.
Operele sale a fost adesea controversate, atât datorită francheței în descrierea sexualității (într-o scrisoare către Schnitzler, Sigmund Freud mărturisea chiar : "Am impresia că dumneata ai dobândit în mod intuitiv - ca rezultat al unei introspecții - tot ceea ce eu a trebuit să descopăr printr-o muncă laborioasă asupra altor persoane")cât și pentru pozițiile sale ferme împotriva antisemitismului, în scrieri precum piesa de teatru Professor Bernhardi (Profesorul Bernhardi) și Der Weg ins Freie (Drum deschis). Cu toatea acestea, chiar dacă Schnitzler era el însuși evreu, doar puține personaje sunt clar identificate drept evrei în opera sa, așa cum este cazul profesorului Bernhardi sau a Domnișoarei Elsa.
Schnitzler a fost catalogat drept pornograf după apariția piesei Reigen, în care zece cupluri, aparținând diverselor pături sociale, sunt puse în scenă dezvăluindu-și impresiile și sentimentele înainte și după actul sexual, piesa debutând și încheindu-se cu o prostituată. Scandalul iscat de această piesă de tatru a primit din partea criticilor o avalanșă de invective profund antisemite. Scrierile lui Schnitzler vor fi calificate mai târziu de Adolf Hitler ca fiind "obscenități evreiești". Reigen a fost transpus în 1950 în limba franceză într-un film al regizorului de origine germană Max Ophuls, sub titlul La Ronde. Filmul s-a bucurat de un succes considerabil în lumea anglofonă, astfel încât piesa lui Schnitzler este mai cunoscută astăzi sub titlul francez dat de Ophuls.
În nuvela Fräulein Else (Domnișoara Elsa, 1924), Schnitzler poate a dorit să dea replica lui Otto Weininger (1903) în ceea ce privește caracterul evreiesc, punând în lumină sexualitatea unei tinere evreici. Povestirea, sub forma monologului interior al unei tinere femei aristocrate, dezvăluie o dilemă morală care se termină printr-o tragedie.
Într-un interviu în care era întrebat despre ceea ce ar avea de spus criticilor care consideră că mai toate operele sale tratează aceleași subiecte, Schnitzler răspundea: "Scriu despre dragoste și despre moarte. Ce alte subiecte există?". Fapt este că Schnitzler nu a ezitat niciodată să abordeze tema dragostei mai curând ca pe o farsă sexuală în piesele sale, având chiar o aventură cu una din actrițe, Adele Sandrock. Piesa Professor Bernhardi, în care un doctor evreu refuză serviciile unui preot catolic pentru a evita ca o pacientă să-și dea seama că este pe punctul de a muri, este de altfel singura lucrare dramatică din care tematica sexuală este absentă.
Membru al grupării de avangardă Jung Wien (Tânăra Vienă), Schnitzler a transgresat convențiile atât formale cât și sociale. Cu scurta povestire din 1900, Lieutenant Gustl (Locotenentul Gustl), este primul scriitor de limbă germană care a folosit într-o ficțiune genul monologului interior (germ. Bewusstseinsstrom, engl. stream-of-counsciousness) într-o narațiune. Povestirea zugrăvește un portret deloc măgulitor al protagonistului și al obsesivului cod militar formal al onoarei. Îi va aduce lui Schnitzler degradarea din corpul medical al ofițerilor în rezervă — ceea ce poate fi considerat în strânsă legătură cu creșterea antisemitismului din acea vreme.
S-a specializat ulterior în nuvele și piese de teatru într-un singur act. Prin povestioarele fin Die grüne Krawatte (Cravata verde) s-a dovedit a fi unul din maeștrii microficțiunii.
A scris însă și romane de lungă respirație, precum Der Weg ins Freie (Drum deschis), având ca subiect un tânăr compozitor, Georg con Wergenthin, talentat dar nu prea motivat, în care autorul face de fapt bilanțul tinereții sale de artist dandy și de om afemeiat pe care o va povesti cu franchețe în Memoriile sale (Jugend in Wien, O tinerețe vieneză, publicată postum în 1968). Schnitzler face în acest roman tabloul cel mai complet al societății evreilor asimilați din Frumoasa Epocă vieneză.
|
Texte Recomandate
