|
Biografie Badulescu Mihail Gabriel
Toate bune și frumoase pe lume îmi tot ziceam, încurajându-mă permanent în cursul timpului cu chestia asta, desi efectiv m-am săturat de câte tâmpenii am putut ingurgita în ceea ce numesc o viață de om și care cuprinde azi deja 66 de ani. Oricum multe evenimente s-au succedat peste cocoașa asta pârlită ca să o încovoaie și să o tragă spre pământ, dar ea încă nu s-a încovoiat dupa parerea mea, asta pentru că iaca, stau încă cu fruntea în soare și pot discerne cu brio ce este bun și ce este rău între toate, după care fac o selecție, dau glas bunului simț cu care părinții mei m-au dotat și alung relele cu calmul creierului, aducând bunele să îmi slujească în continuare. Ca deobicei relele de care am dat și dau mereu, au fost multe și devin din ce în ce mai multe, dar este de competența omului să găsească soluții pentru diminuarea sau chiar anularea lor, punând creierul la contribuție în scopul transformării răului în bine.
Stilul de viață i se inoculează persoanei începând cu cei șapte ani de acasă, după care, pe măsură ce depășește fazele copilăriei, începe să se modeleze sub influența mediului său școlar, o ia rebel înaintea timpului pe la adolescență, se maturizează apoi săracul cât i se permite, începe să fructifice în folosul său și al societății în care se află, creează și acumulează în continuare până când înțelepciunile bătrâneții lovesc la porțile viitorului apropriat cu conștiința neputinței de a mai înfăptui toate câte și-a propus.
De când devine omul o ființă independentă în unicitatea sa de incepe să stea vertical pe picioarele sale proprii, apare conotația comenzii sociale, vârtejul timpului îl fură, aleargă prin el cu limba scoasă să o facă pe asta, pe cealaltă, responsabilitățile i se dezvoltă ca să pareze câte vor să îl doboare, ca să creeze mai mult ce i se comandă decât ce ar vrea, îl apasă din ce în ce mai mult pericolele clipe pe care o trăiește și uite așa, în loc să se ocupe numai de binele și frumosul creației, fenomen ce înseamnă întotdeauna racordarea la un flux spațio-temporal mult mai larg, ajunge de se pierde în mizeriile nimicurilor cotidiene. Dacă mai ținem cont și de faptul că acest creier uman nu folosește decât 20% din capacitatea sa, iar asta o știu abia de când m-am pensionat, apoi faceți și dumneavoastră o evaluare a câte pierderi se adună în cursul unei vieți de om, prin nematerializarea complexului de idei, dorințe și perspective, lăsate să zacă uitate în subconștientul devenirii noastre pe acest pământ. Iar dacă delăsarea, lenea, fuga de instruire personală nu te mai pasionează și devii o legumă fiartă în supele zilelor tale, apoi toată trecerea ta prin lume nu a fost decât o imensă pierdere de energie pe care Creatorul și-a permis-o, sărmanul, văzând că n-are cu cine lupta.
Din frageda mea tinerețe am reușit să beneficiez de oameni formidabili în jurul meu, străbunici, bunici, părinți, socrii, cumnați, toți cu verticalitate umană, creatori de fericiri cotidiene, oameni adevărați ce stau la baza istoriei mele cu istoria împlinirii lor. A explica această afirmație înseamnă a scrie un roman numai despre ei, ceea ce poate reprezenta o lucrare imens de complexă și extinsă pe mii de pagini, atât de curată și de profundă fiind opera lăsată de ei pentru moștenitori și pe care am asimilat-o din fir a păr iar memoria încă nu îmi joacă feste, ba chiar îndrăznesc să cred că am pus și eu o cărămidă în plus la construcția pe care mi-au lăsat-o ei. Desigur nici ei nu au reușit să îndeplinească scopurile pe care și le-au propus, dar măcar au încercat și au perseverat în ele pentru a mi le comunica și mie, iar dacă vreți să știți, baza formării și devenirii lor a fost instrucția permanentă, aviditatea cu care au vrut să cunoască minunile acestei lumi, acolo pe scara socială unde se aflau. Impulsului pe care l-am primit îi adaug de când mă știu impulsurile mele, am citit, citesc, mă instruiesc permanent iar pe măsură ce înaintez în vârstă încep să mă cutremur de câte încă nu cunosc, ceea ce mă face să afirm că ieri am fost mai deștept decât azi si bineînțeles și mai deștept decât mâine.
Sentimentul necunoașterii l-aș complecta eu daca mi-ar permite timpul acesta în care am cam înaintat destul, trag tare pe ultima sută de metrii cu teama că măcar ceva tot s-o prinde de mine până la urmă, când o fi urma aceea oare! Dar nu vreau să mă las, nu trebuie să mă las căci iată, am și eu copii și nepoți, iar dacă primilor le-am dat câte ceva din cele ce știu că poate le-am dat iar ei, maturi cum sunt, se perfecționează continuu *ad manem proprium*, apoi față de ceilalți abia sunt la început și nu vreau să îi las într-o ignoranță mai mare decât a mea. Bunicule, asta e datoria ta sfântă, așa cum te-au învățat înaintașii tăi, luptă până la ultima picătură de vlagă să lași ceva după tine! Ce dacă în paralel nefericiții semidocți ai vremurilor moderne calcă în picioare trecutul care, evident, nu mai corespunde noilor tendințe, fără să gândească că dacă azi, stadiul de dezvoltare al umanității este cel ce ne înconjoară, el devine din ceea ce anterior a fost creat, toate pornite din istoria infăptuirilor trecutului și pudrate cu tendințele viitorului nereprezentând decât pașii evolutivi pe scara creației umane. Iar cel care reneagă istoria devenirii, acela nu are informația necesară construirii operei sale. Lipsa de informare este cea mai malefică atitudine omenească în fața provocărilor epocii pe care o parcurgi. Cum te iluzionezi că nu faci parte din tagma aceea, ia-ți avânt moșule și dă-i mai departe!
Dorința fundamentală a rândurilor pe care vreau să le scriu este determinată de o viziune proprie asupra acestei lumi, care mă obligă să scriu, să pot astfel dezvolta teoria mea proprie asupra ceea ce cred că a fost și este lumea asta, fiind în același timp sufletește impasibil, voit indiferent la criticile pe care imediat le voi atrage din partea esotericilor, agnosticilor, materialiștilor și a câtor alți filosofi ai timpului, amestecători de concepte și teorii, creaționiști sau evoluționiști, că mulți vin să își dea părerea pe lumea asta pentru lucruri pe care niciodată nu le fundamentează. Nu mă deranjează absolut deloc faptul că voi cădea în greșeală, iar asta datorită lipsei de informație pe care domeniul pentru care dezvolt vreo idee încă nu o posed 100%, esența prezentării este determinată efectiv de ceea ce simt, de ceea ce cred, iar dacă nu este precum gândesc, vă rog să mă combateți cât mai sunt în viață, ajutându-mă astfel să îmi corectez lipsurile. Dar vă rog să îmi fundamentați orice teorie cu aplicații și demonstrații pertinente. De abia aștept criticile semenilor mei, nu de alta, dar ca să îi cunosc pe cei care sunt capabili să argumenteze contrariul celor pe care le spun.
|
Texte Recomandate
