Prin neguri, prin ceață! La polul opus
E raza de foc a trăirilor mele,
Lumina cuvântului curge de sus,
Și-mi naște puteri pentru zborul spre stele.

Cu Pegasul meu sorb o lume bizară
Și veșnic m-adapă scânteile vii
Ce urcă prin neguri la Steaua Polară
Cu ritmuri celeste, stârnind poezii.

E goana divină a marelui sacru
Plecată din tainele mele lumești,
Să pierd vânturarea a tot ce e acru,
Să caut iubirea din doruri firești.

Cenușă din pasărea Phoenix se-adună
Și înaripatul ce zboară-n neant
Se-adapă trecând printre stele și lună
În magica-i forță, demitizant.

Eu zbor, beau lumină, creind nemuririi
Compendiul ideilor marelui vis
Punând poezia pe tronul iubirii
Ce cântă cu taina cuvântului scris.

Iar ea se tot duce, nu are opreliști,
Vibrează în suflet fantasticul dor,
Sunt eu, strângătorul nebunei priveliști
Prin eternitate, un cercetător!