Revanșa poetei

Notă: Autoarea pune la dispoziție o versiune electronică gratuită completă a acestei cărți.

Aparatul critic și bio+bibliografic ce însoțește cel mai recent volum de versuri al Biancăi Marcovici (n.Iași, 1952, stabilită în Israel în septembrie, 1991, în prezent ingineră la "Societatea de Electricitate" din Haifa,oraș în care locuiește)cuprinde o listă a nu mai puțin de 20 de apariții editoriale în Romania, Israel și Germani, precum și enumerarea a tot felul de premii și diplome.Destul pentru a se culca pe laurii victoriei, insuficient pentru a fi un nume și poezia româească și europeană, poeta străduindu-se, prin fiecare recoltă, să-și apropie această recunoaștere.
Aburi de femeie(Ed.Haifa,2004), in ciuda titlului indiscutabil original și provocator ( ... )
Nu putem contesta gândirea poetică de fond și sensibilitatea autentică a poetei vizând negarea valorilor postmoderne, în tandem cu viața indivizilor suferind de "simptomul pierderii".Trăind într-o țară unde moartea este o realitate tragică aproape cotidiană, poeta este pe deplin motivată în a redacta manifeste și rugăciuni în numele copiilor și nepoților săi.
Dar aceasta nu e tema dominantă a cărții,ci explorarea intimității și feminității eroinei lirice, aflate, evident, la răscruce biografică și biologică, precum și a cuplului, cu al său malentendu, plictis astringent, cu a sa ruptură iminentă ș.a.m.d. Poeta în rol de malaimee,își metabolizează la rece starea de abandon,dizgrație și dorință:
"desuuri roșii
în singurătate
și un pahar de vin roșu-nvârtindu-mă
pe călcâiul nopții
senzație de vulnerabilitate"
În prelungirea acestei ipostaze credibile, aproape emoționante, tonul epigramic al versului anunță parcă un sfîrșit de partidă
Desvrăjirea îndrăgostitei este deja o realitate atestată de jurnalul poetic.Viața de zi cu zi a unui cuplu separat este adesea prilej de ironie amară, dar și de emoționante salturi mortale ale gîndului poetic întrupat în metafore epice:

"tu gătești din Voltaire eu doar
Nichita,
Dar mai bine să privesc
Echivalentul Gemenilor de la Istambul
Cutremurul lumii
Cum am prevăzut eu în cireșele mele amare,
Pe care tu nu le-ai gustat sau citit,
După cum simt și știu,
Dar lacul transparent
Îmi scrie totul:
"Tu mie redă-mă"

Gesticulația erotică (anamneză,autodentificare,revoltă) convinge prin lapidaritatea sentimentului inclus.Un adevărat portret-robot al partenerului,inabil și inapt pentru a răspunde la apelul poetei spre starea de imponderabilitate se conturează din poemele Biancăi Marcovici în tot atîtea scene de interior, în care"aburii femeii din mine-
sursa mea clară", nu reușește să topească toxinele non-comuniunii și incertitudinii.Căci iubitul este felon care trișează, un posesiv despotic, lipsit de imaginație, un erou de duzină, un rigid ce nu pune preț pe vocația poetică a partenerei, pe "metafora, aburi de femeie"!.
Neuitând nicând să fie cutia de rezonanță,febril înfrigurată,proiectându-se, hipersenzitivă, când în "lumea nerăstălmăcită", adică acasă pe Bahluiul natal, când în "vacarmul" vieții și biografiei sale de după 1990:
Nefiind nici aici,
Nici dincolo
Nicăieri,
Angoase de verde,
Conuri de brad
Muntele Carmel
Ultimul meu vis
Totul
De la sine".
Dezrădăcinarea, simptom al inimii poetei, sporește senzația de minus datorită situației sale de paravan,de recipient al unor gesturi egolatre,al unor efecte vizuale, alienante:
"Vai,
cât o să mă cauți în virtualul mâncării,
deschizând frigiderul,
închizându-l
când eu sunt atât de reală
și atăt de lângă tine
aici pe canapeaua comună,
atât de comună?!"
Lovitura de grație dată partenerului nedemn nu întârzâie să vină,prin acest aforism al incompatibilității:
"Unul e-n celălalt
și toți suntem
clepsidra albastră
dar nisipul tău
nu poate construi
castelul meu de nisip,
eu am liantul purității
și apa grea."
Din condensarea stilistică a Aburilor de femeie.
Foarte bine scrisă și la obiect este prefața lui Adam Simantov.

GEO VASILE
Revista "LUCEAFÃRUL" nr.42, noembrie, 2004

(fragment)