Când te golești de gândurile unei realități imediate și concrete, când halucinația imaculată face zidurile să pulseze, când demitizarea se produce doar pentru a lăsa loc unei remitizări mult mai puternice și mai sfinte, când sfințenia este resimțită copleșitor topind și amestecând cărnurile mult prea subțiri ale unor ființe ce definesc viața în esența ei cea mai dumnezeiască, se naște Poetul. Când lumea din jurul său pune capul pe pernă și închide ochii, Poetul îi deschide în holul unui hotel din Satul Mare aruncând o privire. Poetul îngerește din pleoape și hainele i se absorb prin piele. Poetul rămâne dezbrăcat la marginea evenimentelor. Poetul este gol. Poetul este gol în Satul Mare. Poetul este gol în fața lumii. Poetul este gol și fața-n față cu Dumnezeu unde se reunește, unde iubește. Trupul poetului s-a înrolat în trupele inamice. Sufletul lui a rămas în căutarea unui trup în care să se înfigă. Trupul unei catedrale spre exemplu. Trupul unei catedrale din Satul Mare, prin venele căreia am alunecat cu toții de-odată pe același drum și în același timp. Pe același drum se află și Paradisul. Cine nu crede poate privi indicatoarele propriei memorii. La fiecare curbă forța centripetă mă arunca în interiorul poemului Galațeanu Vinicius Pantea Vasiliu Ilea Þone Vulturescu Corbu Breban Spiridon Flora Cipariu, ce îmi amortizează căderea, mă prinde în ultimul moment și nu mă lasă să ating pământul. Aici începe cerul. Direct dintre oameni. Din ceea ce le este comun și specific. Carnea noastră devine carnea lui. Singura posibilă. Singura ce-l obligă și-l invită la festinul ființei din care ajunge să facă parte cu toată nemărginirea și seninătatea lui, imaculându-ne. Dimineața își învelește stelele în sufletele noastre cu visele lor cu tot. Ne luminează privirea prin care se îmbrățișează. Pentru că de fiecare dată când ne uitam unul la altul făceau dragoste sub sprâncene și astfel din privirea Poetului către el însuși se naște Poezia. Pentru că nu există poeți. Există doar Poetul. Nu există poezii. Există Poezia. Poezia prin care Satul Mare s-a reconstruit în noi piatră cu piatră, carne cu carne, cer cu cer, spirit cu spirit, cerându-și dreptul la nemurire. Dreptul la Dumnezeu. Singurul din care putea face parte.