Motto
Otros, mejor informados, replicaban "que un anarquista nunca es jefe y, por la tanto, no lleva galones". (Alții, mai bine informați, au replicat “un anarhist nu este niciodată șef și niciodată nu va purta galoane)
“Am fost un Anarhist toată viața mea și sper că am rămas unul. Este un lucru foarte trist că a trebuit să mă transform într-un general și să-mi conduc oamenii cu forță militară. Ei au venit ca voluntari și sunt gata să-și jertfească viața în lupta împotriva fascismului.Cred, așa cum am făcut-o întotdeauna, în libertate.Libertatea responsabilă”
Buenaventura Durruti s-a născut la 14 Iulie 1896 în Leon, un oraș din centrul Spaniei, ca fiu al unui lucrător la căile ferate- la 14 ani părăsește școala pentru a deveni un mecanic ; intră în rândurile Uniunii Generale a Muncitorilor (UGT) participând la greva din August 1917- 70 de muncitori au fost uciși atunci. Durruti a reușit să fugă în Franța unde a venit în contact cu anarhiștii exilați- influența acestora l-a făcut să se alăture CNT-ului în Ianuarie 1919- expulzat din nou participă la toate luptele pentru libertate purtate în Europa și America Latină până la întoarcerea sa în Spania, în 1931 după căderea monarhiei spaniole.El intră în Federația Anarhistă Iberică- o organizație specific anarhistă, formând grupul “Nosotros” împreună cu alți camarazi.Toți erau membrii CNT (organizație sindicală) cu tendințe radicale- considerând că momentul este prielnic pentru un progres continuu către revoluția socială.
Odată cu victoria Frontului Popular din Februarie 1936 și rebeliunea franchistă începută la 19 Iulie 1936 CNT și FAI se alătură luptei împotriva lui Franco, fiind unii din cei mai înfocați lupători- înfrângerea fasciștilor în Catalonia fiind mai ales meritul lor.
Pe 24 Iulie 1936 Durruti pleacă împreună cu o coloană înarmată la Saragosa ocupată de fasciști, reușind să “țină” frontul din Aragon în fața unor inamici mult mai bine echipați și pregătiți.
În zonele extrem de sărace din Aragon anarhiștii înfințează comune agricole, unde toate posesiunile sunt folosite în comun.Acțiunea anarhistă a stârnit entuziasmul păturilor sărace, fiind însă puternic combătută de mica burghezie și de Partidul Socialist și Partidul Comunist din Spania.
“Pentru noi, spunea Durruti într-un interviu, problema fundamentală este zdrobirea fascismului odată pentru totdeauna. Cu sau fără sprijinul guvernului.Noi știm ce vrem.Noi vrem revoluție în Spania, acum …noi, muncitorii, vom moșteni pământul-noi ducem o lume nouă în inimile noastre-această lume crește acum“
Durruti era un “șef” mai special, singurul lui privilegiu fiind acela că lupta în prima linie alături de tovarășii săi.
Pe 15 Noiembrie coloana Durruti cu o forță de 1800 de oameni ajunge la Madrid fiind aruncată imediat în luptă în zona cea mai expusă- Durruti își aruncă oamenii într-o luptă sinucigașă- miza fiind imensă- păstrarea Madridului. În această luptă cade, lovit de un glonte pe 19 Noiembrie.S-a spus că a fost omorât de trădători- glonțul venind din spate. S-a spus că a fost omorât de unul din oamenii lui, înspăimântat că vor muri cu toții la "Casa de Campos". Dar așa cum scria Emma Goldman "Durruti e mort; el trăiește alături de noi". Moare pe 20 Noiembrie, fiind îngropat două zile mai târziu la cimitirul Montjuich din Barcelona, condus pe ultimul drum de un cortegiu de 500.000 de oameni și de steagurile roșii și negre ale anarhiei.
"Burghezia nu ne va lăsa niciodată să ajungem la comunismul libertarian- pur și simplu pentru că acesta este țelul nostru..."