Un neobosit promotor al aripilor românești

Gen. (av.) Andrei Popovici

Motto: “Aviația este mai mult o stare de spirit; ea este o continuă încântare a acelui care i s-a dăruit”
Andrei Popovici

Începând cu anii de pionierat ai aeronauticii și până aproape de finele deceniului al șaptelea al sec. XX, un om a militat neobosit pentru ca aripile românești să se înalțe cât mai sus. Acesta a fost generalul aviator Andrei Popovici.
I-a fost dat lui Andrei Popovici să vină pe lume, la 6 august 1884, într-un vagon aflat în gara Gugești. Era unul dintre cei șase copii ai lui Ion și Olga Popovici. A învățat la Liceul pentru fii de militari de la Iași, pe cataloagele căruia se regăsesc și numele altor iluștri aviatori, ca Henri Coandă, Gheorghe Bănciulescu sau Alexandru Papană. A fost apoi admis la Școala de Ofițeri de cavalerie de la București, fiind înălțat la gradul de sublocotenent în iunie 1904, atunci când a fost repartizat la Regimentul 2 Roșiori de la Bârlad.
Activitatea lui de cavalerist este remarcabilă: câștigă concursuri de dresaj și rezistență, obține aprecierile superiorilor și este avansat, în 1908, locotenent.
În 1912, însă, Popovici solicită înscrierea la cursurile de aviatori. Învață pilotajul în Franța la Școala de la Villacoublay, unde obține brevetul internațional de zbor, apoi revine în țară și este repartizat la centrul Cotroceni. Deși începător, el reușește în acest an, între 13 și 18 octombrie, un zbor de mare distanță: București – Botoșani, pilotând, în formație cu Gheorghe Negrescu, două avioane Bristol Coandă Tractor.
Până în 1916, din cauza a numeroase articole de ziar prin care încearcă să obțină pentru aviația militară recunoaștere și dotare tehnică, Popovici este mutat de mai multe ori de la aviație la cavalerie și înapoi. Intrarea României în război, la 14 august 1916, îl găsește în fruntea unui detașament de cavalerie, pe care îl conduce în luptă pe frontul din Ardeal, pentru ca la sfârșitul lui septembrie să devină comandantul Grupului 2 Aeronautic, cu baza la Tecuci, acolo unde se vor regrupa majoritatea unităților românești de aviație. În subordinea sa regăsim pe unii dintre cei mai faimoși zburători ai timpului: Mircea Zorileanu, Nicolae Iliescu-Mitralieră, Haralambie Giosanu, Tase Rotaru, Ermil Gheorghiu.
Aportul aviației la succesul armatei române a fost substanțial. S-au executat misiuni importante de asigurare de luptă, vânătoare, bombardament, reglaje de artilerie, transporturi urgente. Căpitanul Andrei Popovici, deși zbura destul de puțin, așa cum îi impunea funcția sa, era în orice clipă alături de oamenii săi, atât prin capacitatea sa de organizator, cât și prin felul cum știa să obțină pentru ei tot ce era mai bun, de la alimentație și echipament, până la recunoașterea meritelor lor prin citări prin ordin de zi sau decorații. Rămâne proverbială atitudinea lui Popovici, care a refuzat să primească orice decorație înaintea subordonaților săi, pe care îi considera adevărați eroi. Nu e de mirare că zburătorii armatei române plecau la luptă foarte determinați și cu un moral excelent, executându-și misiunile indiferenți la riscurile pe care și le asumau.
Datorită activității sale din 1917, a fost avansat, excepțional, la gradul de maior.
Ultimul ordin de luptă pe care l-a dat maiorul Andrei Popovici i s-a adresat locotenentului aviator Vasile Niculescu Popa. Acesta a efectuat, la 23 moiembrie 1918, la bordul unui Farman 40, un zbor de la Iași la Blaj, în echipaj cu căpitanul infanterist Victor Precup, fost ofițer în armata austro-ungară. Obiectivul raidului a fost acela de a transmite ardelenilor un mesaj de prietenie și solidaritate din partea fraților moldoveni. Misiunea a fost îndeplinită și a avut un succes extraordinar, dacă ne gândim la entuziasmul cu care a fost primit la Blaj, și apoi la Alba Iulia, echipajul Niculescu-Popa – Precup.
După terminarea războiului, Andrei Popovici a condus, pentru scurt timp, Centrul de Instrucție al Aviației de la Tecuci, aoco unde a reunit ca instructori pe cei mai valoroși ofițeri aviatori.
La 1 aprilie 1920, cu gradul de locotenent-comandor, Popovici este numt directorul Aeronauticii în Ministerul de Război. Una dintre cele mai importante inițiative pe care le-a avut în această calitate a fost aceea de a propune și sprijini înființarea uzinei constructoare de avioane ASTRA, la Arad, unitate care a beneficiat de serviciile a doi importanți ingineri: Ștefan Protopopescu și Stanislav Șeșefschi, creatori de avioane. Chiar dacă ASTRA nu a putut rezista concurenței uzinelor S.E.T. București și, mai ales, I.A.R. Brașov, acea uzină a avut o contribuție importantă la dezvoltarea industriei aeronautice din România.
În 1927, în ideea că nou creata I.A.R. are nevoie să fie condusă de omul cel mai capabil, Andrei Popovici este numit director general al uzinei. S-a dovedit o alegere inspirată, întreprinderea brașoveană devenind, într-un interval de timp destul de scurt, una dintre cele mai moderne și mai competitive din Europa.
Comandorul (grad obținut în 1926) Andrei Popovici a rămas 10 ani la Brașov. I.A.R. a creat și propus pieței mai multe tipuri de aeronave și motoare de aviație de mare succes. Avionul care reprezintă vârful acelui timp a fost, fără îndoială, I.A.R. 80, cel care, la începutul celui de-al doilea Război Mondial, se putea lupta de pe poziții cvasi-egale cu cei mai buni vânători din lume.
Activitatea lui Popovici nu s-a limitat la biroul de la I.A.R. În acei ani a publicat numeroase articole de presă în care făcea o excelentă propagandă aviației române; a editat chiar o revistă proprie: “ARIPA”, considerată de cititori cea mai frumoasă publicație a momentului; a sprijinit, moral și material, realizarea unor raiduri de către aviatorii români; a inițiat organizarea a numeroase meetinguri, dintre care unele cu participare internațională, care au prilejuit piloților din România întâlniri cu colegi de-ai lor din țările Europei; a sprijinit, cu autoritatea lui de pilot și constructor, pe unii inventatori de mașini de zburat, cum ar fi Mihail Filip, creatorul unei “aripi zburătoare” (soluție constructivă adoptată în zilele noastre pentru faimoasele avioane “invizibile” F 117 sau B-2 ale U.S.A.F.); a înființat la Brașov, pe terenul de lângă Ghimbav, o școală civilă de zbor cu motor, iar la Sânpetru, unde a găsit cele mai bune condiții naturale, o școală de planorism. Aceste două baze aeriene sunt și astăzi, sub sigla Aeroclubului “Mircea Zorileanu”, reprezentative pentru aripile românești. Tot la Brașov, Popovici a înființat și un cerc de modelism, care era sprijinit de I.A.R. Și, nu în ultimul rând, Andrei Popovici a inițiat un premiu annual pentru cel mai bun proiect de avion sau motor de avion creat de un student.
În 1937, atunci când singura societate românească de transport aerian – L.A.R.E.S. (Liniile Aeriene Române Expoatate cu Statul) – se afla în mare dificultate, autoritățile de la București au decis să cheme în fruntea acesteia pe Andrei Popovici. Nici că se putea o opțiune mai bună, pentru că Popovici a reușit, în numai doi ani, să transforme L.A.R.E.S. într-o companie aducătoare de profit. A obținut acest succes pentru că a știut să convingă călătorii că avionul este cel mai rapid mijloc de transport, foarte sigur, pentru că piloții români sunt printre cei mai buni din lume și pentru că noile aeronave intrate în dotare (de fabricație occidentală și americană) sunt de asemenea foarte bune, rapide, sigure și comode. Că avea dreptate au dovedit și piloții firmei, care în trei ani nu au suferit nici un accident, deși situațiile dificile nu au lipsit. Totuși, în 1941, Popovici este demis, imputându-i-se un accident întâmplat din cauze obiective. Nu a fost decât o manevră politică, fapt dovedit mai târziu.
Și în anii când a condus L.A.R.E.S., A. Popovici a avut numeroase inițiative în sprijinul aeronauticii române: a inaugurat, la Arad, concursul de aeromodele dotat cu cupa “Moineau Popovici” (Moineau e numele fiicei lui Popovici) și cu un premiu de 10.000 lei; împreună cu George Valentin Bibescu, președintele Federației Aeronautice Internaționale, a organizat, la Câmpina, un concurs național de aeromodelism, la care s-au prezentat 120 de constructori; a susținut numeroase conferințe având ca temă zborul, zburătorii și mașinile zburătoare (unele dintre aceste conferințe au fost transmise și la Radio România).
În ciuda anilor care se adunau, Andrei Popovici a continuat să activeze pentru propaganda aviației și după 1948. A fost avansat la gradul de general-maior în 1957. Deși pensionar, Andrei Popovici era o prezență constantă la toate meetingurile aviatice și la toate reuniunile pe teme aeronautice. A apărut în public pentru ultima dată în 1967, împreună cu cumnatul său, Henri Coandă, la un simpozion organizat de Academia Română.
A murit la 13 august 1967, fiind înmormântat cu onoruri militare
Pentru activitatea sa, generalul aviator Andrei Popovici a fost distins cu numeroase ordine și decorații, printre care de două ori “Mihai Viteazu” și Legiunea de Onoare a Franței.
Astăzi, un amfiteatru al cunoscutei universități pariziene “La Sorbonne” poartă numele lui Andrei Popovici. Este și aceasta o recunoaștere a meritelor sale.