poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-06 | |
Linda Hutcheon- „Poetica postmodernismului”, Editura UNIVERS, București, 2002
Linda Hutcheon, importantă teoreticiană canadiană, reușește să ofere în cartea sa, "Poetica postmodernismului", o analiză prin interogarea din interior a fenomenului cultural cel mai intens discutat și disputat în ultimele două decenii în Europa, dar și în America. Este o carte utilă celor interesați, îndeosebi în sfera universitară și a cercetării, cu o listă bibliografică impresionantă, de invidiat. "Ce ne propunem de acum înainte este să nu elogiem, dar să nici nu ridiculizăm postmodernismul „en bloc”. Postmodernitatea trebuie mântuită atât de campionii cât și de detractorii ei."(Andreas Hussein) Autoarea arborează acest moto ca pe un steag, deoarece își propune să fie obiectivă, ceea ce și reușește, într-adevăr, alegând un ton rece, pentru ea postmodernismul nu este decât o "întreprindere culturală", "cel mai supralicitat ca tentativă de definire". Ce este postmodernismul? ...Curentul cel mai contestatar care sfârșește prin a îngloba tot ceea ce se contestă. ... În cultură, un amalgam, civilizația derulată și fragmentată și combinată la-ntâmplare. Postmodernismul nu este sinonim cu contemporaneitatea, nu este un fenomen internațional, ci unul european și american. Nu poate fi considerat "o nouă paradigmă", pentru că este contradictoriu și acționează din interiorul sistemului pe care-l subminează. Pentru Linda Hutcheon este un spațiu nebulos, "ar putea să marcheze însă cadrul unei bătălii, pentru zămislirea a ceva nou." După o cercetare minuțioasă în domeniu, autoarea consonează cu părerea teoreticienilor postmodernismului (Lefebre, Russel, Egbert, Matei Călinescu) care îl percep ca pe o "dominantă culturală." "Trăsăturile sale sunt rezultatul disoluției hegemoniei burgheze în perioada capitalismului târziu și al dezvoltării mass-media." Taberele sunt împărțite. De o parte, teoreticienii dușmani ai curentului cultural: Jameson, Eagleton, Newman, și de alta, susținătorii: Carmello, Spanos, Graff, Fredles. Autoarea pune în discuție studiile despre postmodernism și câtorva le găsește neajunsul, limitarea. Allen Thiner,de exemplu, în "Words in Reflection: Modern Language Theory and Postmodern Fiction", se apropie cel mai mult de definirea unei poetici, studiază unele teorii actuale împreună cu poetica literaturii contemporane, totuși acest studiu lucid și temeinic se limitează la teoria limbajului modern și la metaficțiunea autoreflexivă în plan lingvistic și propune un fel de model de influență al teoriei asupra ficțiunii. Care este istoricul postmodernismului ? Punctele de plecare ar fi prin anii 60, când scrisul era perceput ca o experiență a limitelor(Kristeva), limite ale limbajului, ale subiectivității, sau ale identității, limite sexuale, limite ale sistematizării și ale uniformizării. A urmat transgresarea limitelor anterior acceptate ale fiecărei arte, ale genurilor pe care a înfăptuit-o "paradoxala creatură a epocii noastre". Sunt numiți și câțiva primi reprezentanți în poezie (Mazzaro, Altieri), în teatru (Schmid), în proză (Umberto Eco, John Fowles), în arte video și vizuale (Foster, Kraus, Burgin, D. Davis), în pictura și sculptura din pânzele tridimensionale ale lui Robert Rauschenberg și Tom Wesselman, în muzică (George Rochlberg). Care este relația dintre modernism și postmodernism ? "Modernul este ineluctabil încastrat în postmodernism, dar relația este una complexă, de consecință, diferență și dependență". Pentru Peter Blake postmodernismul rezultă din regândirea modernismului de către moderniștii înșiși confruntați cu eșecul atât în planul social, cât și în cel estetic al "Stilului Internațional". De asemenea, postmodernismul nu este o avangardă, "nu este atât de radical sau potrivnic")Linda Hutcheon) Avangarda este "conștient modernă și supusă schimbării socio-culturale". În ceea ce privește relația dintre postmodernism și experimentalism, Linda Hutcheon confundă termenii, ca și alți teoreticieni. Iată-l, de pildă pe Umberto Eco: "Din păcate, postmodern este un termen „bon a tout faire”. Am impresia că este aplicat astăzi oricărui lucru care se întâmplă să placă celui care-l folosește. Mai mult, pare să se contureze o tentativă de a-l face din ce în ce mai retroactiv: la început era aplicat unor scriitori sau artiști activi în ultimii douăzeci de ani, apoi, gradat, a ajuns la începutul secolului, ca după aceea să coboare și mai mult în timp. Și această mișcare în sens invers continuă; în curând categoria postmodernului îl va include și pe Homer." Este vorba, într-adevăr, despre experimentalism care a început o dată cu primele manifestări culturale, în speță cu cele mai îndrăznețe dintre acestea. Experimentalismul rămâne ,încă, un concept nebulos pe care teoreticienii trebuie să-l clarifice, să-l delimiteze. Publicul postmodernist nu este deloc bine definit, "în afară de cei care sunt predispuși la îndoială și căutare." Caracteristicile postmodernismului sunt "contradicțiile", academic-popular, sau elitist-accesibil, de exemplu. Ele nu sunt menținute pentru a fi soluționate, ci, mai degrabă, pentru a fi menținute într-o "tensiune istorică"; pluralizarea, fenomen distinct postmodern; amestecul, în special, cel mai cunoscut ingredient al culturii de azi, cuvânt cheie pentru conceptul pus în discuție; ironia, descentralizarea, parodierea, intertextualitatea, transformarea cititorului dintr-un consumator într-un colaborator. Linda Hutcheon amintește de toate problemele obsesiv postmoderne: structurile centrate, retorica pluralizantă (multiplul, eterogenul, diferitul), etnicul de la " pasiv și și profan la "activ și sacru", etnocentrismul nostru "inconștient și profund înrădăcinat". În poetica postmodernismului mai include: subiectivitatea, cunoașterea istorică, narativitatea, referența, textualitatea, contextul discursiv. Definește literatura postmodernă prin relația foarte intimă dintre scriitor-personaj-cititor, ca "ficțiune interactivă, sau computerizată". "Aici produsul e totul; nu există un produs, sau un text fix, există numai activitatea cititorului ca producător și receptor." Deși autoarea recunoaște că n-a încercat o totalizare, găsim în acest studiu despre postmodernism un spectacol de gândire analitică și sintetică, interogatoare, fascinantă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate