O carieră exemplară
Cdr. Aviator Nae Ionescu Mitraliera

La începutul celui de-al doilea deceniu al secolului trecut, atunci când construirea și pilotarea unui aparat de zbor mai greu decât aerul era un privilegiu rezervat doar câtorva nații, România a fost a doua țară europeană care a folosit avionul în scopuri militare (ne referim aici la misiunea executată de Aurel Vlaicu la 27 octombrie 1910 cu avionul său Vlaicu 1). Tot România este unul dintre primele state din Europa care a înțeles că aviația este o posibilă armă redutabilă, și de aceea a avut curajul ca la 1 aprilie 1913 să legifereze înființarea Aviației Militare, care a și fost, imediat, folosită într-un conflict armat (războiul balcanic). Și, cu toate că România era o țară prea săracă pentru a putea asigura o dotare optimă pentru Corpul Aerian, aviația a avut un aport extraordinar de important în desfășurarea ostilităților din timpul primului Război Mondial (1916 – 1918).
Unul dintre aviatorii care, prin curajul și măiestria lor, s-au distins în acest război a fost locotenentul (av.) Nae Iliescu-Mitralieră.
Nicolae Iliescu s-a născut într-o vreme când avionul era încă un vis frumos al omenirii. Era foarte tânăr când a avut ocazia să asiste la primul zbor efectut (la 12 octombrie 1909) în România de către faimosul Louis Blériot, eveniment care l-a marcat decisiv. A urmărit apoi, “pe viu”, demonstrațiile lui Aurel Vlaicu (17 iunie 1910 și următoarele) sau George Valentin Bibescu (1912), devenind un “fan” înfocat al zborului.
La 1 ianuarie 1915, Nicolae Iliescu (împreună cu fratele său, Teodor Iliescu, viitorul Iliescu-Leu) s-a înscris la Școala de pilotaj de la Cotroceni, iar după trei luni de cursuri teoretice s-a văzut la bordul unei “magazii zburătoare” (avion Farman de școală, poreclit astfel pentru forma sa, prea puțin aerodinamică la prima vedere), în situația de a efectua prima dublă. După trei zboruri în dublă comandă, elevul Iliescu este radiat, ca necorespunzător, de la zbor. Se pare că instructorul său, locotenentul Gheorghe Negrescu, ajunsese la concluzia că tânărul nu putea și nu va putea nicodată să zboare. Interesant este că și Teodor a avut aceeși soartă.
Au fost necesare mai multe luni de insistențe pentru ca cei doi frați să ajungă din nou pe terenul de zbor, dar de data aceasta au făcut-o cu succes. După o pregătire asiduă pe avioane Blériot, Nae și Teodor Iliescu au reușit să obțină brevetul de pilot, amândoi în aceeași zi, 16 iulie 1916 (brevetele naționale nr. 93, respectiv 94), cu gradul de soldat.
La numai câteva luni după aceasta, în octombrie, cei doi frați au fost trimiși pe front
Nae a fost încadrat cu gradul de sergent aviator la Escadrila “Farman 5”, comandată de locotenentul Radu Irimescu, aparțind de grupul 3 și detașată pe lângă Corpul 47 al armatei ruse.
Escadrila era dotată cu 6 avioane de recunoaștere Farman 40. Acest aparat de fabricație franceză era un biplan, echipat cu un motor de 80 C.P., răcit cu aer, având două locuri în tandem, postul de pilotaj fiind situat în spate, în față fiind plasat observatorul (care avea, în același timp, și funcția de mitralior).
De menționat că, în acea fază a războiului, unitățile armatei române erau încadrate și cu ofițeri francezi, care aveau de partea lor două atuuri: perfecta cunoaștere a materialului volant și o bogată experiență de răboi.
Misiunile pe care le executau echipajele escadrilei “Farman 5” constau în: recunoașteri și fotografieri ale liniilor inamice și ale zonelor dinapoia lor; reglaje ale tirului artileriei amice; aterizarea în teren necunosct, dincolo de frontul inamic, pentru a transporta cercetași și pentru a-i recupera; bombardamente.
Pilotul Nae Iliescu (care în luptă a dobândit porecla “Mitralieră” datorită ordinului neregulamentar “Mitraliera! Mitraliera! pe care i-l dădea observatorului atunci când apărea în zonă vreun avion inamic) a executat cu succes toate aceste tipuri de misiuni. A reușit să orienteze cu mare eficiență tirul bateriilor rusești amice, atrăgându-și mulțumirile comandanților ruși, aceia care la început nu credeau în capacitatea aviației. Uneori, pentru obținerea unor fotografii de bună calitate, Iliescu-Mitralieră nu pregeta să coboare sub altitudinea recomandată (600 m), expunându-se, conștient, riscului de a fi atins de tirul armelor de infanterie. Chiar dacă după astfel de misiuni revenea la bază cu avionul ciuruit de gloanțe, Iliescu nu se temea să facă, din nou și din nou, același lucru.
În timpul misiunilor, Nae Iliescu-Mitralieră a fost deseori atacat de avioane germane de vânătoare de tip Brandenburg. Farman-ul 40 era un avion cu calități manevriere și de viteză mult inferioare față de Brandenburg, dar, cu toate acestea, pilotul român a știut de fiecare dată să scape din astfel de situații, chiar dacă nu a reușit nicodată să doboare vreun avion inamic (ci doar baloane de recunoștere). Uneori reușea însă să momească vânătorii inamici pâna în apropierea aerodromului unde își avea baza o escadrilă românească de Nieuport, avion care se putea măsura, de la egal la egal, cu Brandenburg. Într-o astfel de ocazie, a decolat pentru a lupta cu două avioane inamice însuși asul vânătoarei românești din primul Război Mondial, Vasile Craiu. Acesta a reușit să-l doboare pe unul dintre cei doi nemți, dar a fost lovit decisiv de al doilea, fiind silit să aterizeze forțat. În această situație, Iliescu-Mitralieră, care urmărise din aer confruntarea, a aterizat lângă Nieuport-ul doborât, găsindu-l pe Craiu grav rănit. L-a îmbarcat în Farman, în locul observatorului și l-a transportat la Spitalul de Campanie din Bârlad, unde medicii au reușit să-l salveze.
În toată această perioadă de luptă, Nae Iliescu-Mitralieră nu a neglijat nici un moment zborurile de antrenament. A avut, astfel, prilejul de a zbura într-o dublă comandă cu faimosul aviator, instructor și luptător, maiorul (pe atunci) Mircea Zorileanu. A împrumutat de la “Maestru” ceva din finețea cu care acesta mânuia manșa.
După terminarea (cu gradul de locotenent aviator) războiului, Nae Iliescu-Mitralieră a continuat să zboare pentru armata română. A fost serios afectat, dar nu și speriat, de moartea într-un accident de avion a fratelui său, Iliescu-Leu, dar a mers, neabătut, înainte. A îndeplinit, rând pe rând, mai multe funcții: comandant al Escadrilei 3 Bombardament de noapte (funcție pentru care, ca și subordonații săi, s-a pregătit în mod deosebit), instructor de zbor la Grupul 2 Aeronautic Pipera, apoi la Grupul 1 Iași (activitatea care lui i-a plăcut cel mai mult) și altele. A devenit – în urma unui concurs ad-hoc – campion la proba “aterizare la punct fix cu elicea calată”, figură pe care le-a explicat-o și elevilor, și prietenilor săi – printre care celebrul Gheorghe Bănciulescu – și cu care a încercat (și a reușit) să-l impresioneze la un meeting pe Băneasa și pe asul “Băzu” Cantacuzino. A participat la raiduri și raliuri internaționale, printre care București – Iași – Varșovia – Praga (unde a dat mâna cu vestitul explorator polar Amundsen) (august 1925), pilotând un avion POTEZ 25, sau raidul numit al “Micii Antante”, pe traseul Praga – Cracovia – Varșovia – Lwov – Iași – București – Zagreb – Brno – Praga, 3112 km, în 1928.
După 1928, Nae Iliescu-Mitralieră a devenit pilot de încercare. În această calitate, el a recepționat în zbor produse ale fabricii S.E.T. București și I.A.R. Brașov. A zburat toate tipurile de avioane fabricate la Brașov, inclusiv I.A.R. 80 și 81 (considerate de el ca fiind vârful de lance al industriei aeronautice românești), ieșind cu bine – datorită măiestriei și calmului de care a dat dovadă – din multe situații critice ivite în timpul zborurilor de essayaj.
Ajuns la o vârstă respectabilă, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, veteranul din primul Război, comandorul (av.) Nae Ionescu-Mitralieră a fost un exemplu pentru mulți dintre aviatorii combatanți. Articolele lui publicate în revista “Aripi Românești”, care evocau evenimente din activitatea sa de pilot, erau foarte bine primite de mai tinerii zburători.
Nae Iliescu-Mitralieră s-a retras din activitate în 1947, după peste 10.000 de ore de zbor și mai mult de un milion de kilometri parcurși la manșa unui avion. Cariera lui, deși nu a fost la fel de spectaculoasă și plină de evenimente deosebite, cum a fost în cazul altor piloți-aviatori, reprezintă, totuși, prin regularitate și pasiune, un punct de la care pornesc numeroșii zburători de astăzi.
Pentru meritele sale deosebite în activitatea de pilot de război și pentru rezulatele obținute în muncă după încheierea păcii, Nae Iliescu-Mitralieră a fost distins cu numeroase ordine și medalii, printre care:
- Virtutea Mlitară;
- Bărbăție și credință;
- La Croix de Guerre (decorație franceză);
- La Médaille Militaire (decorație franceză);
- Sfântul Gheorghe (decorație rusă);
- Virtutea aeronautică.