Despre talent in general

Sublimul Poeziei si al Picturii este sa miste si sa placa, asa cum cel al elocventei este sa convinga. Nu este destul ca versurile voastre sa fie frumoase, spune Horatiu, in stil de Legiuitor, ca sa dea mai multa greutate hotararii sale; mai trebuie si ca versurile sa poata misca inimile si sa fie intr-adevar in stare sa dea nastere sentimentelor pe care le starnesc.

Non satis pulchra esse Poemata, dulcia sunto,
Et quocumque volent animum auditoris agunto
( Nu e de ajuns ca poemele sa fie frumoase, ci trebuie sa fie placute si sa indrepte sufletul celui care asculta acolo unde vor)
s
Se pare ca Horatiu la fel le-a spus si pictorilor.
Un poem, ca si un tablou, nu poate sa produca acest efect daca nu are alt merit decat regularitatea si eleganta executiei. Tabloul cel mai bine pictat, ca si poemul cel mai bine construit si mai exect scris, pot fi niste lucrari reci si plictisitoare. Pentru ca o lucrare sa ne emotioneze, trebuie ca eleganta desenului si adevarul coloritului, daca este un tablou, bogatia versificatiei, daca este un poem, sa slujeasca a da fiinta unor obiecte in masura prin ele insele sa ne emotioneze, sa ne placa.
Daca eroii Poetului tragic nu ma intereseaza prin caracterele si peripetiile lor, piesa ma plictiseste, desi este scrisa asa cum se cere si cu toate ca nu pacatuiesteimpotriva a ceea ce numim noi regulile Teatrului. Dar daca Poetul imi prezinta niste intamplari, daca-mi arata niste situatii, niste personaje care ma intereseaza la fel de mult ca Pyrrhus si Pauline, piesa lu ma face sa plang; iar artizanul care se joaca astfel cu inima mea este, pentru mine, un om care stie sa faureasca ceva divin.
Asemanarea dntre ideile pe care Poetul le datoreaza talentlui sau si ideile pe care le pot avea oamenii care se pot trezi in aceeasi situatie ca cea in care Poetul isi pune personajele; pateticul imaginilor pe care le-a conceput, inaite de a fi pus mana pe penel sau pe condei, constituie meritul cel mai de pret al unor poeme sau unor tablouri.
Marele artizan se desebeste de lucratorul de rand, care adesea este mai dibaci decat cel dintai cand este vorba de executie, prin intentie, prin noutatea ideilor si a imaginilor in stare sa ne emotineze si pe care le foloseste sa implineasca ce le-a pus in gand. Cei mai mari Versificatori nu sunt cei mai mari poeti, dupa cum Desenatorii cei mai grijulii fata de reguli nu sunt cei mai mari pictori.
Daca examinam cava timp lucrarile marilor Maestri, ne dam seama ca pentru ei regulile si frumusetea executiei nu constituie telul ultim al Artei lor, ci doar niste mijloace ca sa introduca frumuseti mai presus de acestea.
Au respectat regulile ca sa ne castige printr-un verosimil ce nu-I paraseste niciodata si care ne poate face sa uitam ca, de fapt, ceea ce ne induioseaza nu-i decat plasmuire. Au folosit tot ce este frumos in executie ca sa ne atraga atentia asupra personajelor prin eleganta infatisarii sau prin frumusetea limbajului. Au vrut sa ne opreasca simturile asupra obiectelor destinate sa ne miste sufletul. Aceasta cauta Oratorul cand se suune perceptelor Gramaticii, si ale Retoricii: scopul lui nu este sa fie laudat pentru corectitudinea si stralucirea compozitiei, doua lucruri care nu conving; ci sa ne faca sa simtim aidoma lui datorita puterii rationamentelor sau patosului imaginilor scornite de el, dar pe care, indemnat de iscusinta lui de Artist, le foloseste cu masura.
Ca sa-ti vina ceva in minte trebuie sa te nasti cu talent, ba chiar este nevoie si de multa invatatura, ca sa gasesti ceva cumsecade.