U.S.R.-ul trece printr-o criză de imagine, ce pare a se acutiza perpetuu. Îmbătrînită, suflînd greoi, aptă de atac de cord, ori măcar “motive de artere”, doamnă prin sorginte, însă amputată de reputație , Uniunea Scriitorilor din România nu reușește să-și îndrepte gîrbovitul spate, să-și netezească ridurile, să-și asezoneze PH-ul la inflație, tranziție, criză, să rîdă cu toți dinții. Nu poate. Nu e în stare. Și se vaită, neputincioasă, de șale.
Apelarea la rețete de succes, la strategii Feng-Shui ori leacuri băbești, la Strălucirea sau incantații exotice nu ar face (și face) decît să accentueze impasul. Singura șansă pare a fi un duș rece, reformator mai degrabă decît revigorant. Însă, conservatorismul, atitudine defectuoasă în contextul dat, face din autorități niște speriați de apă.
Totul pornește de la modul de funcționare a instituției, de la elementele primitive ale constituirii ca organizație ce se vrea profesionistă (da știu, organizația nu-i totuna cu uniunea de breaslă, dar tot cam ca două Mării, surori gemene, cu pălării identice). Inerțial, U.S.R.-ul a angajat scriitori cu veleități în alte domenii, care dețin sau nu diplome de management, comunicare, marketing, obținute totuși, absolvind cursuri minore, de scurtă durată, sau la ff. Astfel administrația a cîștigat angajați pseudo-specializați și literatura a pierdut scriitori buni. Uniunea funcționează pe principiul lui Peter, cel cu indivizii care avansează pînă își ating pragul de incompetență, și asta se vede de la o poștă.
Incapacitatea întocmirii unor proiecte viabile, inițierii unor strategii și campanii vizibile și performante, optimizării folosirii resurselor rare și eradicării birocrației, este zgomotul de fond care a creat acest deficit de imagine.
Valoarea îndoielnică a multor membri și reprezentativitatea lor(delegați sau nu, dar membri ai uniunii) la nivel local i-au dus prestigiul pe o apă de week-end. Luați la nivel individual cu toții fii ai aceleiași mame, sintagma din titlu se justifică. Grafomania unor scriitori, umblatul cu această etichetă pe frunte în loc de stea, drept asumare de imunitate literară, și multe altele au transformat, încet, brandul U.S.R. într-unul blamat. Nu numai tinerii, și mă refer numai la cei nefrustrați de statutul de nemembru, cei care nu vor să fie legitimați drept autori de către instituție, și care însumează o majoritate covîrșitoare în rîndurile autorilor de literatură (cei care fac literatură și nu o mimează), au rezerve față de U.S.R.. Altor autori, încadrați cu legitimații și plătitori ai cotizației la zi, nu le mai ajunge nici măcar acest statut, și își trimit textele la redacții în plicuri personalizate cu sigla guvernului. La o adică, sub linia de total, totul este alambicat, absurd, și uneori chiar ostentativ, din partea ambelor tabere implicate.
O U.S.R. în care posturile cheie ar fi ocupate de specialiști și-ar recîștiga reputația pierdută, și chiar ar putea materializa unele realizări, conturate momentan numai pe hîrtie. Și chiar dacă nu ar fi așa, deși mă îndoiesc, sigur nu ar mai face pneumonie din orice guturai.