poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5548 .



Regizorul Ioan Cărmăzan la Sibiu (I)
articol [ Carte ]
cartea `Elogiul intuiției`

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cailean ]

2009-05-16  |     | 



Regizorul Ioan Cărmăzan a fost la Sibiu pentru proiecția ultimului său film „O secundă de viață”, la Casa de Cultură, joi 14 mai 2009. Sibiul devine astfel al doilea oraș din țară, după București, unde a rulat acest film, prin grija expresă a regizorului. Filmul a fost însă precedat de un alt eveniment: lansarea cărții regizorului, „Elogiul intuiției”, precum și a primului număr al revistei de cultură „Cenaclul de la Păltiniș”. Cartea a fost prezentată de prof. Silviu Guga, de Eugen Jitariuc și Valentin Leahu, directorul și respectiv redactorul șef al revistei nou lansate, și de Călin Sămărghițan. A mai participat actorul Ioan Cristian Motriuc de la Teatrul Mic, prezent în distribuția filmului.

Chiar dacă autorul spune că e o lucrare de cercetare științifică, Elogiul intuiției, Editura Pro 2008, se situează la granița dintre o carte de natură științifică, eseu și mărturisire de credință. Regizorul Ioan Cărmăzan spunea că în ea este ascuns cursul său de regie (predă la Universitatea Hyperion), dar este totodată o carte care revelează și talentul său de prozator. Este și un eseu despre cea de-a șaptea artă, este și un drum inițiatic prin tainele „canonului regizoral”. Se intră în micile detalii ale celei de-a șaptea arte. Asumarea cadrului, a timpului și spațiului cinematografic de către regizor sunt primii pași în transformarea realului în vizual. Esența artei cinematografice, ne spune Ioan Cărmăzan tot în capitolul I, stă în stăpânirea elipsei, acea „absență plină” din film, și a parabolei care „spulberă timpul real”. Fiecare act regizoral primește astfel conotații de-a dreptul filosofice.

Exemplificările pe care le întâmpinăm de-a lungul paginilor cărții confesiune vin din cei mai mari maeștri ai acestei arte: Orson Wells, Tarkovsky, Copolla, Antonioni, Felini, Vinterberg, Bergman, Mihalkov, ori Lucian Pintilie, Nicolae Mărginean, Iulian Mihu și alții. Pentru că „nu poți să oprești miracolul”, vine invenția regizorului. Cine este el? „Regizorul este acea dimensiune existențială virtuală, greu de arătat cu degetul, sensibilitatea din care izvorăsc toate sensurile unui film și rațiunea în care se reunesc acestea pentru a urma o logică anume.”

Încercând să deslușească unde se naște personalitatea artistică, autorul intersectează suma trăirilor unui om, cu o oglindă. Pentru a intra în simbolistica oglinzii, această „hieroglifă a adevărului”, drumul trece prin Borges, Noica, Cioran, Baltrusaitis (cu senzaționala sa „Oglindă” de la Ed. Meridiane din 1981), ajungând până la Aristotel, trecând prin legende indiene ori metafizici medievale. Parafrazându-l pe Cioran despre ceea ce trebuie să scrii, Ioan Cărmăzan spune că „trebuie să filmezi ceea ce nu poți să povestești. Abia atunci începe cinemaul să aibă semnificație.” Regizorul este cel care „filmează cuvinte”, iar pentru că aparatul de filmat are oglinzi, ne jucăm de-a oglinda evitând tentații ori pericole. În Evul Mediu oglinda era o închisoare pentru diavoli, iar cristalul „o figură de aer” utilizată de vrăjitorii tuturor timpurilor. Iar regizorul este cel care trebuie să vrăjească.

Și pentru că suntem pe un site de poezie, va trebui să citez dintr-un fragment al unui interviu al lui Orson Wells după premiera filmului „Citizen Kane”, și veți înțelege de ce:
„Cinematograful adevărat este expresie poetică. Cred că latura vizuală a filmului este numai o cheie spre poezie. Filmul nu se justifică prin el însuși. Puțin interesează dacă imaginile sunt frumoase, sau șocante, sau oribile, sau tandre. Filmul nu înseamnă nimic dacă nu face posibilă poezia. Și poezie înseamnă să sugerezi lucruri absente, să evoci mai mult decât este vizibil. [...] Un film se face atât din ceea ce adaugi, cât și din ceea ce arunci.” (pag. 73)

Un capitol întreg vorbește despre trei modele. Andrzej Wajda este observat prin prisma logicii încărcată de poezie a filmelor sale. Un alt Andrei, Tarkovski, este prezent prin atitudinea sa mistică față de Sacru. Iar în cele din urmă, Cristoph Kieslowski va fi conturat printr-un dialog imaginar al acestuia, despre filmele lui, cu autorul cărții. Capitolul parcurge filmografia acestora, nuanțând, cu mare talent de prozator, elementele magice ale „romanului privirii”. Marea mea dezamăgire, însă, a fost că trilogia „Trois Couleurs” a lui Kieslowski abia dacă este amintită, (celelalte filme bucurându-se de o mare atenție).

Ultimul capitol al cărții, intitulat „În oglindă”, nu este de fapt decât o mărturisire personală a autorului despre „cineroman”, despre destin, despre legături sufletești descrise printr-o „scrisoare către tatăl meu”, despre viața unui București de adopție, despre „Institutul de glasuri” al lui Traian T. Coșovei de la Muzeul literaturii române, despre viață ca teatru, lăsând un „final deschis” ce se încheie cu o propunere de decalog artistico-uman. Acest ultim subcapitol este o lecție sublimă de estetică pură. O definire a unui simț inefabil, intuiția, această „altă cale de cunoaștere decât cea intelectuală”. Depășind cunoașterea prin rațiune, intuiția, numită pe alocuri și „har”, ajută regizorul, iar noi îndrăznim să spunem că nu numai pe el, să pășească spre celălalt nivel, „al invizibilului, al luminii, al lumii spirituale”.

„Elogiul intuiției” este o carte de antrenare a ochiului și mai ales a inimii întru descifrarea artei cinematografice, întru înțelegerea ei, ca oglindă de reflecție imaginativă a realității. Dar este și mai mult decât atât. Este de fapt un crez artistic în valorile estetice nepieritoare, în posibilitatea lor de discernere dintre tentații risipitoare. Este o carte a echilibrului pe care ți-l dă sensibilitatea artistică, dincolo de experierea oricărui alt posibil dezechilibru. Depășind simpla cunoaștere rațională, cartea regizorului Ioan Cărmăzan este o afirmare a unei căi secunde, artistice prin excelență, de cunoaștere - prin intuiție - a lumii în mijlocul căreia trăim. Este renașterea șansei de a atinge certitudinea, a simțului sinelui, a relaționării cu ceilalți prin mijloace care depășesc simțul comun.

Pentru că deja m-am întins prea mult la cartea domnului Cărmăzan, pentru a vorbi despre noul său film „O secundă de viață” îmi trebuie un alt articol. Și să pun încă o noapte între mine și acel film sub al cărui imperiu încă mă aflu. Deci „va urma”. Vă las doar în compania trailerului, până mâine. Sper.
http://www.youtube.com/watch?v=cqjemZDZEVw

Dar, dacă puteți, vedeți-l!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!