Nu știu dacă am dreptul să fiu dezamăgit. Încerc să cred că da. Am tras cu coada ochiului printre valurile acestei ediții de campionat în care se învîrt fundașii politicii românești. E campanie. N-am fost plătit să pronunț nume. Și dacă aș fi fost, la fel aș fi scris. Toți au proiecte minunate, la prima vedere. N-am văzut încă pe cineva să se preocupe de liniștea și siguranța cetățeanului. N-am văzut nici un politician, nici un candidat care să dea pe față, concret, o măsură. Ce deputat, ce senator va reuși să facă în așa fel încît mii de oameni de pe scările tribunalelor să nu mai fie batjocoriți, mințiți și hăituiți de judecători sau procurori?
Ce senator sau deputat va reuși să deconspire, să desființeze frăția dintre derbedei și polițiști? Ce senator sau deputat va reuși să anihileze rețeaua clar mafiotă a mii de patronate care nu-și plătesc oamenii cu salariul real pe cartea de muncă, mai cu seamă să le facă și cărți de muncă? Ce senator sau deputat va avea curajul să se ia de gît cu un sistem în care mentalitatea accentuată de individ face din clasa de mijloc un cal de bătaie pe care încalecă sau descalecă ordonanțe de guvern în urma cărora calcă apăsat interese și interese? Ce deputat sau senator va înțelege că atunci cînd construiești trebuie să o faci numai după ce ai turnat o fundație, să respecți adîncimea, lățimea, calitatea pietrei și a cimentului, a fierului forjat? Nu vă supărați pe mine, om încercător și simplu, poet român, lucrător la ziar, că pun această întrebare! Ieri, prin centrul Piteștiului, i-am făcut o fotografie unui ins, nu știu cum îl cheamă, fiindcă n-am vrut să aflu. Vindea tufănele la 1 leu bucata. Nu facem din asta definiția omului din zilele noastre. Știu că nu putem fi egali și nici n-ar fi bine. Nu l-am întrebat cum îl cheamă, fiindcă omul acela mi-ar fi spus cîți copii are, cîți sînt proști, cîți deștepți, cîți apți de muncă și cîți inteligenți, cîți handicapați, cîți cu bani sau fără, mi-ar fi spus de nevasta lui, probabil pensionată pe caz de boală, dar nu la termen și nu bolnavă.
Mi-ar fi spus... Dar ce nu mi-ar fi spus? E prea mic raportul între a fi și a nu fi. România nu este America. Dacă în America te duci mîine, în trei săptămîni devii om. Fiindcă vei fi unul printre, să zicem, un milion. Milionul ăla te obligă să respecți ceea ce respectă și ei. Dacă un american ar veni mîine în România, la Pitești, în trei săptămîni ar crăpa, pentru că el, unul printre noi, milionul, ar deveni ca și noi. Un popor de prefăcuți, de șmecheri, de mincinoși. Mai sînt și excepții. Dar puține. Și dacă te doare asta, înseamnă că este bine. Tare mă tem că ți se rupe.




publicat în Curierul Zilei din 15 noiembrie 2008
http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=1877&Itemid=1