Cine își închipuie că țările membre ale Uniunii Europene ne-au primit în „mica” lor comunitate fără să-și facă temele privind rata infracționalității din România, se înșeală amarnic. Toate guvernele din țările Europei știu faptul că tărâmurile dacice, de la nord de Dunăre, sunt sigure pentru concetățenii lor. În ciuda scandalului din Italia, imaginea noastră este mai deformată în interior decât în afară granițelor. Clar că și noi, cei din presă, avem partea noastră de vină pentru că nu știm, și pot afirma că în majoritatea cazurilor nici nu dorim, să ne promovam valorile și să încurajăm pozitivismul conaționalilor noștrii. Dar dacă urmăriți cu atenție știrile deprimante ale orei 17.00, sau alte jurnalele de știri, veți sesiza că la noi majoritatea infracțiunilor și crimelor au la baza violența domestică și nicidecum reglări de conturi de tip mafiot. Așa ziși infarctori mărunți, transformați de presă în mari criminali, plătesc polițe atunci când se află sub influența licorilor bahice. Structurile mafiote autohtone sunt creația servicilor secrete și ele există doar la nivel înalt, acolo unde ajung vulturii și „rechinii” înaripați proveniți din mediul de afaceri. Păi dacă băieții buni din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, respectiv Poliția, Jandarmeria, Brigada Mobila și alte instituții de același gen, se plâng de probleme și fac uneori total neintenționat - spun ei- abuzuri, oare cum s-ar responzabiliza dacă mafia autohtonă ar face schimb de experiență cu mafia rusescă, ucraineană, turcă, italiană sau cea albaneză? Deși nu-mi stă în fire să fac pariuri, de nici un fel, parcă mă încearcă norocul să pun rămășag că dacă „mafia” noastră și-ar îmbunătăți efectivul cu elemente provenite din structurile țărilor fruntașe ca rată a infracționalității, atunci ministrul internelor ar fi un produs al institutului de inginerie genetică, adică un SuperRobocop. Iar subalternii acestuia ar fi clone perfecte angajate, nu pe criterii de competență, ci pe criteriul de rezistență a creierului la logică și etică profesională. În speranța că viitorul nostru nu este deloc atât de sumbru, îmi vine să-mi sun părinții și să le mulțumesc că m-au născut în România, că am dreptul să încasez un șut în fund sau sa-mi limpezesc privirea cu un jet de spray paralizant dacă nu mă legitimez când vrea organul, că-mi pot exersa buna educație suportând cu umilă și sado-masochistă plăcere bruscările și injuriile, că le-am moștenit tenul european și nu am învățat limbi străine de circulație internațională, pentru a îngreuna comunicarea cu cei abilitați să mă ia la bani mărunți.

Cluj Napoca
noiembrie, 2008