Cine mai crede azi în libertatea presei se dovedește a fi un mare naiv. Educația și bunul simț mă obligă să-mi cenzurez grobianismul și să nu apelez la invective pentru înlocuirea acestui termen suplu, naiv, care reflectă perfect o stare de fapt a românului.
Asist deloc nepăsător, profitând de aroganța pe care mi-o conferă statutul mincinos de formator de opinie, la nimicirea cu buna știință a autenticității și originalității noastre, la atentatul perfid asupra bunăvoinței noastre. Nimic nu ar fi posibil fără complicitatea noastră, a românilor, care acceptăm tacit delapidarea la care se pretează fără scrupule orice companie multinațională sau orice anonime și amărâte de SRL-uri intrate direct în buzunarele noastre pe considerentul pateticului clientelism politic. Dovezile curg împotriva lor și ca argumente în favoarea afirmațiilor mele, dar de fapt ele sunt dovezi ale crasei indolențe care ne definește. Autostrada Transilvania, Petrom-V, achizițiile autohtonelor Logan de la Internele cabinetului Tăriceanu ... Să continui? La ce bun să încarc memoria națională cu amănunte știute dar deliberat iertate cu nepăsare? Ce nu s-a spus încă dar probabil se va spune, sau nu, pentru că nu mai constituie o motivație pentru presă, este faptul că și Poliția de frontieră a achiziționat tot prin licitație, de la același furnizor și la aceleași prețuri, alte 600 de Dacia Logan. Ministrul Cristian David se face că nu știe nimic și ne minte public că nu a fost informat deși subordonații lui de la departamentul interne al Poliției Române, cunoscut și sub numele de „doi și-un sfert” i-au atras atenția domnului ministru încă din luna mai asupra „simpaticei” licitații cu pricina. Și presa ce face!? Mă uit la presa națională, doar atât cât îmi permite dezgustul, cum se erijează în marele apărător al neamului românesc și umilul câine de pază al societății. În fapt, jurnaliștii de la București își fac treaba la fel de discret ca și patronii lor și pentru o siguranță a zilei de mâine nu își bagă piciorul în ea deontologie profesională, ci ca un adevărat câine de pază și-l ridică la timp în dreptul copacului pentru ca acesta să nu cadă peste interesele patronale și simpatiilor acestora față de banii proveniți pe filiera politică. Întrebare: mai pot crede eu în antenele unu, doi și trei ale lui Voiculescu după ce PC-ul acestuia s-a aliat cu PSD-ul lui Geoană? Sau realitățile lui Vântu, care s-a aliat pentru „libertatea” lui de expresie cu veșnicul jucător de la Cotroceni, mai coincid oare cu realitățile noastre? Sârbu, televiziunile și ziarele lui au fost întotdeauna fanii curenților puternici și s-au deplasat în direcția stabilită de curenții masonici sau musonici (alegeți voi varianta meteorologică corectă). Presa locală, de unde parvin și eu, se zbate într-o mediocritate lizibilă și jenantă copiind cu sfințenie liturghiile presei centrale. Ca o palidă consolare pentru mine, eu am ales să fiu liber. Liber să ce!? Liber să îmi plâng de milă, că de auzit nu mă aude nimeni pentru că nu există interes. Liber să râd cu poftă de iluzia libertății mele sau să stau reprezentativ ca Gânditorul de la Hamangia, a cărui singură greșeală a fost că nu și-a valorificat gândurile.