„Mihail Mungiu este un pictor care promovează tradițiile impresioniste/postimpresioniste și construiește imaginea plastică în cadrul tradițiilor realiste uzitînd metodele care se fondează pe contrastul cromatic și surpriza cromatică.” – Braga Tudor.



Am observat în lucrările pictorului Mungiu un zvîc de viață, mișcare și armonie de culori, atîta cît să bucure ochiul spectatorului. Între temele abordate domină peisajele pitorești, natura statică, cotiturile în lumea satului. Are o tehnică bine conturată în propriul stil, oferind imaginii un echilibru rezonabil între încărcătura cu volum și spațiile aerisite, lucru care îi oferă picturii atît bogăție în planul ultim, adică cel mai apropiat omului cult, cît și simplitate/firesc. Lucrează cu un entuziasm copilăresc de nepotolit, și tot ce a izbutit, i-a reușit prin muncă și prin faptul că și-a dorit mult să iasă bine. În ansamblu, privindu-l în față sau dintr-o parte, se observă în acest pictor un om bun și zîmbitor, care reacționează cu seninătate în fața criticii, iar laudele primite îl onorează.





“Eu am terminat școala de pictură „Repin”. Nu m-am gîndit niciodată că o să fiu pictor. Adică nu mi-am pus acest scop. Permanent se întîmpla să pictez, dar mă interesa și istoria artelor. Am absolvit istoria artelor ca să devin un critic de arte, istoria și teoria artelor. În același timp lucram. Este normal, dacă lucrezi mult, cantitatea încet trece în calitate, și dacă știi ce vrei, cu timpul totul se realizează. Îmi place mai mult peisajul, natura statică. Clar că am și portrete. În fiecare an este cîte ceva care îmi place, și dacă vine alt an și fac ceva mai bun, îmi place tot ce fac mai recent. Multe nu-mi plac așa cum orișicărui artist/pictor nu-i plac anumite lucrări din propria creație. Dacă vă uitați la prețurile astea, apăi sunt niște prețuri care pentru noi e prea mult, adică, în esență, sunt așa mari pentru a nu fi cumpărate. Dar se găsește și cineva care să cumpere cu un astfel de preț.” – Mihail Mungiu.






Cel mai mult am apreciat în lucrul său firescul și bogăția culorilor-formelor-întregului. Compozițiile sunt bine puse la punct, iar realizările finale, nu sunt deloc zgîrcite în idei și straturi de materie primă. Dacă stai mai mult timp să privești o pictură, intri în atmosfera ei, însă nu și în imaginea reală, ci realitatea plastică trecută prin mîna maestrului, dacă mi se permite termenul. Cercetînd atent seria de opere cu o diferență vizibilă de ani, dar nu și calitate, m-am gîndit brusc la Henri Matisse și la unele picturi ale sale la care s-a lucrat desul de copilăresc, dar care au cucerit o lume. Este o diferență de stiluri, evident, și totuși linia se păstrează în sensul în care fiecare din ei și-a găsit direcția reprezentativă în ale pictatului.








„Expoziția ne apropie sufletește pe fiecare din spectatori. Ne captivează prin așa o căldură de cameră, acel rafinament estetic de culoare, de lumină, și, firește, fiecare lucrare în parte este bine compusă și subordonată legilor clasice ale artelor plastice, dar și fiecare dintre aceste lucrări are o fire aparte de emoție, emoție individuală. Aceste trăsături sunt, probabil, cele mai prețioase și cele mai importante. Acum cred că însăși omenirea, în mare masă, nu își dă oboseala să pătrundă în ele, în esențele obiectului, în esențele unor materii mai subtile. Dar în modul subconștient, venind la multiplele expoziții care se fac cu duiumul în diferite spații, și europene și la noi, cu acea credință că noi mergem în pas cu arta modernă, cu cerințele europene, cu altele din același ordin... În fond, aceea ce prezenta cîndva interes și prospețime europeană, fiincă atunci era o altă dezvoltare, a apărut ca o necesitate de contrapunere, de o stare și o revoluționarizare a situației, a spațiului nostru. Cred că sunt bune și astfel de încercări, dar ele rămîn totuși la nivel de încercări și tentative a unor spectre anumite, care nu pot să pretindă să acopere integral spațiul artistic, pe cînd aceste lucrări, atît în totalitate, precum și fiecare în parte, conțin în sine acea sumă de categorii care este capabilă să cuprindă maximal eul uman pe mai mulți parametri, atît spiritual cît și fizic - vizual - estetic - filosofic. Fiindcă, tot ce este frumos, tot ce conține căldură umană și dragoste - emană, furnizează și dă temelii la noi realizări de frumos, de dragoste, de căldură și de sublim.” – Vasile Didic, artist plastic.






Am ieșit din acea clădire, în care operele pictorului Mungiu erau expuse la două etaje, cu o dispoziție extraordinară, și nicio urmă de părere de rău că am vizionat creația acestui autor. M-am bucurat enorm să-i cunosc opera, și am fost suficient de atentă ca să îmi permit a forma o opinie despre autorul dat. Un pictor maturizat în planul în care excelează, un pictor de la care am/avem încă multe de învățat, și care, cu siguranță, va avea de trăit multe succese, ca și pînă acum.