Se numește Massimo Ricci și este arhitect: „E grozav ! Este un mister grozav pe care am reușit să-l dezleg. Cred că a fost iubirea pentru Brunelleschi, pentru orașul meu, Florența, și pentru acest monument.” Monumentul: Domul Sfânta Maria del Fiore din Florența, Italia, unde se pot vedea mulțimi de turiști cum asaltează această catedrală pentru a o vizita. Milioane de vizitatori din toată lumea vor să stea sub domul renascentist pentru a se minuna de frumusețea lui. Și e normal ca acest oraș să-și afișeze puterea și bogăția, dorindu-și să aibă ceva la care ceilalți să privească cu venerație și să se întrebe cum a putut fi construit acest dom la 50 m înălțime, acum aproape 600 de ani.
Domul din Florența a fost una din primele opere ale Renașterii. El reprezintă o capodoperă inginerească mai mare decât orice dom anterior și cu un design complet nou, fiind și una din cele mai studiate clădiri din lume, mai ales că nimeni nu știe exact cum a fost construită. „O clădire atât de mare este dificil de analizat. Nu o poți diseca, fiindcă structura ei este îngropată în interior și nimeni nu va demola domul ca să descopere cum a fost construit.(Caroline Elam, Istoric de Artă, Anglia). Constructorul domului, Filippo Brunelleschi, a fost un personaj foarte rezervat și nimeni n-a descoperit invențiile care au stat la baza construcției. Dar, arhitectul Massimo Ricci crede că a dezvăluit un mare secret al Renașterii: „De mic copil l-am iubit (domul, n.n.), fiindcă este un simbol al Florenței. Cunoscând misterul care le-a rezistat lui Leonardo, Michelangelo, Ximelis, mi-am permis să mă las sedus. Îl studiez deja de 27 de ani.” Ricci a lucrat decenii la o obsesie solitară. Acum, el crede că a găsit răspunsul și poate să o dovedească.
Într-un parc din Florența, Ricci a construit propriul său dom, experimental, cu aceleași dimensiuni ca originalul lui Brunelleschi. El și-a propus să descopere invențiile arhitecților Renașterii: „Brunelleschi este unul dintre cele mai mari genii ale umanității. Este un mare geniu al tuturor timpurilor. Nu poate fi descris ca arhitect, inginer sau chiar artist, deoarece a atins culmile artei și tehnologiei în toate domeniile. E ușor să definești Renașterea și pe Brunelleschi, fiindcă adevărul este că Brunelleschi este renașterea.”
În 1420, când au început lucrările, Brunelleschi era un necunoscut. După 16 ani, domul a fost terminat și arhitectul a devenit faimos. „Cariera de arhitect a lui Brunelleschi a făcut aripi în bună măsură prin implicarea publică în acest proiect, succesul acestuia consolidând-o.”(Simon Popper, Lord Lector la Universitatea St Andrews, Anglia). „A fost un proiect care i-a ocupat mare parte din cariera de arhitect și l-a făcut cel mai faimos și mai celebru arhitect din Italia.”(C. Elam).
Massimo Ricci a trebuit să uite de secolul XX și să devină un inginer al Renașterii. Brunelleschi nu și-a dezvăluit metodele, de aceea Ricci le-a reinventat, muncind la planșetă. În afară de clădirile sale, trecutul a lăsat prea puține indicii. Ricci: „Indirect, am parcurs drumul pe care a pășit marele maestru, care, spre deosebire de alți oameni iluștri, era o persoană rezervată. El nu ne-a lăsat nimic, nici măcar o semnătură.” Capela unei biserici din Florența conține fresce renascentiste. Ele zugrăvesc povestea Sfântului Petru. Printre celebritățile identificabile ale secolului XV se află singurul portret contemporan al lui Brunelleschi. Cine a fost el ? De ce era atât de rezervat ? Și cum a ajuns să construiască domul ? Din portretul său, redat din profil, se poate desluși privirea visătoare, bărbia trasă, nasul ascuțit și fața netedă de copilandru. „Famila sa era bogată și făcea parte din elita familiilor florentine. Deși era inteligent, nu a fost prea interesat de studiu și a preferat să învețe meșteșugul lucrului în aur. S-a apucat relativ târziu de arhitectură. Avea 40 de ani, când s-a implicat serios în construcția domului.”(S. Popper).
Povestea domului a început cu o sută de ani înaintea nașterii lui Brunelleschi. În 1296, orașul medieval Florența a început să construiască o catedrală. Ea urma să devină cea mai măreață construcție gotică din Europa. Florența devenise o putere și voia ca lumea să afle acest lucru. Din unul dintre numeroasele orașe importante, a devenit unul dintre cele mai mari și mai prospere din Italia. Breslele bogate de aici au cheltuit mulți bani pe opere de artă și clădiri. Curând Florența nu mai era medievală, ci intra în Renaștere. Acesta avea să fie orașul lui Leonardo, Donatello, Michelangelo și Boticelli. Pictura, sculptura, arhitectura și literatura au fost reinventate. Florența se afla în centrul revoluției care cuprindea Europa. Renașterea nu era însă numai o tendință în artă. Ea a schimbat totul, de la religie la politică, tehnologie și inginerie. Întreprinderea explorativă asupra Renașterii a lui Massimo Ricci e totuși într-un singur sens. Cum rămâne cu domul ? Ce poate dezvălui catedrala despre vechile metode de construcție ?
Timothy Verdon, fost istoric de artă, a ajuns preot în catedrala din Florența și a studiat modul în care creștinismul s-a exprimat într-o capodoperă inginerească: „Uriașele bolți arcuite din naosul catedralei din Florența exprimă nu doar dragostea pentru formele gotice, ci mai ales capacitatea de a manipula tehnologia construcțiilor pentru a crea, în acest caz, spații boltite de 18 metri, mai mari decât în orice altă catedrală gotică. Când au ajuns la capătul naosului, visul lor a crescut. Au dorit un spațiu care să concureze cu cele mai mari spații din istorie, un spațiu boltit care să se asemene cu însuși Paradiasul, un spațiu sub care oamenii să simtă din primul moment micimea lor în relația cu Dumnezeu Creatorul și măreția însușirii de a recrea în termeni umani un Paradis precum cel din Ceruri.” Și iată că, „Ce iese în evidență este încrederea pe care o degajă întregul proiect. L-au început fără să știe cum aveau să-l finalizeze. Știau ce vor să obțină, dar nu și cum aveau să obțină acest lucru.”(S. Popper). Forma și mărimea domului au fost hotărâte. El a fost chiar și pictat. Dar nimeni nu părea să se gândească la cum va fi construit acest vis. După 100 de ani de construcții, încrederea a devenit renunțare. Cea mai mare catedrală din Europa era imposibil de finalizat. Problema a fost, se pare, că și-au propus o sarcină care în acele vremuri era greu de dus la bun sfârșit, de aceea pe locul unde este acum domul multă vreme a fost un loc gol.
Preotul Timothy Verdon cunoaște fiecare colțișor al catedralei, de la scara îngustă care urcă între zidurile domului, până la pasajele secrete care duc în inima clădirii, în locuri pe care turiștii nu le văd. Deasupra naosului, plafonul de lemn acoperă bolțile bisericii gotice. Aici, praful zace de secole, de când zidarii au construit bolțile. Domul e de două ori mai înalt decât naosul, formând un spațiu care pare imposibil de acoperit. Brunelleschi a știut că metodele trebuie să se schimbe. Dar cum ? Pr. Verdon: „Brunelleschi era obsedat de dom și credea că doar el îl poate construi. La un moment dat a spus: «O văd deja acoperită de un dom.» Întrebat cum îl va construi, el a tăcut. Povestea spune că le-a cerut tuturor să aducă cu ei un ou și le-a zis: «Cei care pot așeza oul în picioare vor înțelege.» Toți au încercat, dar nu au reușit; el a luat oul și l-a spart. Vasari (Giorgio Vasari, n.n.) spune că a spart fundul oului de marginea mesei. Oul a stat vertical. Ceilalți au zis: «Și noi puteam face asta.» El le-a zis: « Cu ideea mea, iar voi îl veți putea construi.»” Se spune că oamenii nu l-au crezut, ba chiar au și râs de el. I-au cerut să le explice, dar nu l-au înțeles. Ei au cerut machete relevante. Dar Brunelleschi voia ca el să dețină controlul întregii situații. Astfel, când a prezentat machete, la acestea lipseau unele părți, pentru a ține secret modul în care avea să fie construit domul și poate pentru a nu fi copiat. Dar asta nu i-a împiedicat pe oameni să încerce.
La un secol după Brunelleschi, Micheangelo a studiat catedrala din Florența. Pentru planul catedralei Sf Petru din Roma. Christopher Wren a studiat domul florentin pentru a construi catedrala St Paul, din Londra. Arhitecții și inginerii încă se inspiră din Brunelleschi. Daniel Libeskind este unul din cei mai radicali arhitecți, iar Cecil Balmond e unul dintre cei mai buni ingineri din lume. Ei plănuiesc o extindere a Muzeului „Victoria și Albert”, din Londra. Acesta se numește „The Spiral”. Dacă o vor construi, va fi cea mai neobișnuită construcție din lume. Balmond: „Consider că proiectul „The Spiral” este un pas înainte în a folosi materiale tradiționale într-un mod absolut nou. Ceva foarte asemănător cu domul lui Brunelleschi.” „Trebuie să devii naiv, să nu știi cum să faci un anumit lucru. Asta a făcut Brunelleschi. Nu a intrat pe un tărâm cunoscut. El a pășit, la fel ca mine și ca toți arhitecții și artiștii creativi, pe un tărâm al uitării, al dezvățării. Când am venit să văd domul, l-am studiat, am văzut fotografii cu el, am văzut desene cu el și m-a interesat cum a fost făcut, ca student la Arhitectură, dar nimic nu m-a pregătit pentru prezența efectivă a domului. Este șocul noului, este șocul a ceva ce nu a mai existat, și nicio schiță nu ne-a putut pregăti pentru existența lui. Cred că acesta e șocul pe care îl provoaca atunci, la fel ca și astăzi.”(D. Libeskind).
Uriașee boți ale catedralei florentine au dus la limită metodele vremii. Fiecare boltă a fost construită folosind schele de lemn de centrare care suportau zidăria și ghidau forma bolților. Însă domul avea nevoie de creativitate, de un salt de imaginație pe care zidarii din acea vreme nu-l puteau face. Dar Brunelleschi era convins că va reuși. El avea o încredere uimitoare, declarând în fața celor care au comandat construirea catedralei că de la începutul lucrărilor știe că nu știe exact cum o va construi… El a zis că biserica e dedicată Domnului și Maicii Lui și trebuie să reușească.
Ca și în originalul lui Brunelleschi, Massimo Ricci a ridicat o schelă pe care să stea zidarii, dar nu a folosit o pădure de schele pentru susținerea zidurilor. Brunelleschi a fost un geniu. El cunoștea destulă geometrie ca să descrie domul și a folosit un truc simplu, care să poată fi folosit de zidari. Poziționarea exactă a fiecărei cărămizi era crucială. Ricci crede că Brunelleschi a desenat un tipar cu petale pe un octogon în locul în care domul avea să se ridice deasupra catedralei. Această formă a devenit cheia poziționării fiecărei cărămizi. Este genială în simpliatatea sa. Ricci: „Mi-a luat 20 de ani ca să descopăr această floare de metal, care rezolvă problemele de construcție. Acesta este secretul domului catedralei Santa Maria del Fiore.” Dar, există ceva care leagă teoria lui Massimo Ricci de domul lui Brunelleschi: un document, despre care s-a crezut că era o banală schiță a domului. Documentul a fost adus în centrul unei dezbateri istorice. „Există puține dovezi vizuale despre cupolă. Știm că au fost produse foarte multe schițe, dar avem doar una sigură care a supraviețuit, aceasta fiind o schiță pe pergament de Giovanni di Gerardo da Prato. Ea pare a fi o critică la ceea ce a făcut Brunelleschi.”(C. Elam). Ricci: „Giovanni di Gerardo l-a acuzat că a construit un dom defectuos și a fost omul care s-a apropiat de descoperirea metodelor lui. De fapt, el a desenat domul în întregime. Deși acest manuscris este cunoscut de două secole, oamenii nu au înțeles sensul desenelor sau a textului. Din nou, eu am fost primul care a descifrat desenele și textele, fiindcă, practic, am descoperit dinainte calea corectă.” Ricci crede că pergamentul îi demonstrează teoria. Problema e că documentul e o schiță brută care poate proba orice idee. Așa că istoricii rămân sceptici și misterul domului persistă. Dar, ca și originalul, domul lui Massimo Ricci va fi și el un monument turistic, deși pentru istorici rămâne o dovadă fragilă, întrucât acest arhitect, ca și Brunelleschi e considerat de mulți ca având idei excentrice. Oricum l-ar fi ridicat Brunelleschi, Domul din Florența se înalță deasupra ingineriei. El reprezintă invenția Renașterii și pasiunea Renașterii, voința omului, încrezător că mâna sa e folosită de Dumnezeu întru transcenderea imanenței.