Unsere Revolte war eine Farce. – Revolta noastră a fost o farsă.

Istoricul Götz Aly a fost implicat și a găsit azi o explicație simplă pentru eșuarea revoltei studențești din Germania anului 1968. Mișcarea studenților „a avut loc în bunăstare”, afirmă intelectualul german, referindu-se la nivelul de trai ridicat al societății germane din epoca respectivă. Și întradevăr, Germania traversa pe atunci o perioadă caracterizată de o stare materială bună a unor largi pături sociale, după așa numita minune economică, intrată ca Wirtschaftwunder in istoria Germaniei postbelice.

Ceea ce nu era clarificat până atunci în societatea germană a fost prelucrarea trecutului. În multe instituții germane mai stăteau foști naziști sau simpatizanți ai dictaturii naziste sau chiar numai oameni care în timpul regimului hitlerist au dat dovadă de lipsa oricărei responsabilități civice. Mai ales studenții vroiau să curățe universitățile de „putregaiul de 1000 de ani de sub talare”. Strigătele după aceste revendicări universitare s-au transformat însă foarte repede în cerințe după revendicări sociale și mai ales politice, mult mai radicale.

Bert Bresgen vorbește de „magia momentului”, când încearcă în unul din nenumăratele materiale, care apar aproape zilnc în presa germană, să explice fenomenul 68. Au fost desigur mai multe asemenea momente. Revolta studențească a început de fapt deja la 2 iunie 1967. Șahul Persiei, Reza Pahlavi, a vizitat cu nevasta sa, Farah Diba, opera din Berlin. Se juca „Flautul fermecat” de Mozart. Circa 1000 de demonstranți au demonstrat în fața operei împotriva violării drepturilor omului în Persia de atunci. Poliția a intervenit. Studentul Benno Ohnesorg a fost împușcat. Acest tânăr nu a fost nici pe departe ceea ce se numea „Radikalinski”, adică un radical de stânga. A fost membru al unei organizații bisericești. Moartea lui a fost un semn pentru evenimentele care au urmat.

O zi după înmormântarea lui Ohnesorg – tradus motamo acest nume înseamnă „fără grijă” – Asociația Studențească Socialistă Germană a organizat în Berlinul de Vest un congres la care au participat 7000 de oameni. Rudi Dutschke a pășit pe scena revoltei. El a fost convins că timpul era copt pentru o revoluție în Germania. La 11 aprilie 1968 studentul de sociologie de la Freie Universität Berlin (Universitatea Liberă) a devenit ținta unui atentat. Trei gloanțe l-au rănit grav. Protestele tineretului au devenit tot mai agresive și s-au îndreptat împotriva războiului din Vietnam, împotriva establismentului din propria țară, împotriva presei conservative și tot mai incisiv împotriva puterii de stat. Urmarea au fost adevărate lupte de stradă.

Această revoltă trebuie văzută însă neapărat și în contextul european. Cehi au probat „primăvara prageză”, la Paris studenții ridicaseră 60 de baricade și Franța a trăit prima grevă generală din istoria sa. Și totuși nu se poate compara anul 1968 cu anii de răsturnare 1789 sau 1848. Elanul revoltelor nu a luat niciunde amploarea unei revoluții adevărate. Tancurile sovietice în est și elaborarea de legi de stare de alertă (Notstandsgesetze) în vest au înăbușit revoltele deja în fazele lor de formare.

Astăzi, 40 de ani mai târziu, părerile despre aceste evenimente sunt în Germania cât se poate de controversate. Politologul Wolfgang Kraushaar critică mai ales potențialul de violență a maselor protestatare din anul 1968. El mai susține că imaginea lor despre al treilea Reich a fost destul de confuz. Isoricul Norbert Frei în schimb este convins că evenimentele de atunci au fost deja prevestitorii globalizării.

Au apărut în această primăvară o serie de cărți pe această temă. Götz Aly a publicat de exemplu volumul „Unser Kampf 1968” (Lupta noastră 1968). Într-o discuție foarte aprinsă – joi seara la postul de televiziune ZDF – istoricul a fost contracarat de mai mulți 68-ciști, care sunt de părere că revolta lor a schimbat societatea germană în bine. Renumitul regizor Claus Peymann i-a reproșat lui Aly că ar propaga o minciună de istorie (Geschichtslüge) și a ținut o pledoarie înfocată pentru mai multă patimă în discuții sociale, justificând revoluția ca un instrument eficace pentru schimbări fundamentale într-o societate nedreaptă.