Elie Carafoli
(1901 – 1983)

C. a văzut lumina zilei în localitatea Veria (Grecia), lângă Salonic, familia sa aparținând unei comunități de aromâni. A terminat studiile liceale la colegiul bcureștean “Sf. Sava”, în 1919, optând în continuare pentru Universitatea Politehnica din capitala României, obținând aici diploma de inginer electro-mecanic. După 1924 pleacă la Paris, unde abordează studiul profilelor aerodinamice. A propus soluții originale, atrăgându-și admirația savanților occidentali (printre care: Theodor von Karman, Wytoshinsky ș.a., aceia care au atribuit numele “profile Carafoli” descoperirilor tânărului om de știință român.
La Paris, C. lucrează la Institutul Aerotehnic, unde, împreună cu directorul acestuia, profesorul Albert Toussaint, construiește “cuva Toussaint – Carafoli”, adică o instalație hidromecanică pentru vizualizarea spectrelor de mișcare în jurul corpurilor de aviație. La Sorbonna, unde urmează studiile pentru doctorat, C. ocupă și un post la catedra de matematică, aflându-se în subordinea viitorului prim-ministru al Franței, profesorul Paul Painlevé. În cei patru ani de ședere la Paris, tânărul român publică nu mai puțin de opt studii la Academia de Științe al Institutului Francez.
După susținerea tezei “Contribuții la teoria sustentației” și obținerea titlului științific de doctor (1928), C. revine în România, devenind titularul catedrei de Aerodinamică și Mecanica Fluidelor din cadrul Politehnicii din București, unde va rămâne neîntrerupt timp de 45 de ani. Anticipând, trebuie amintit și faptul că din această poziție a avut un rol hotărâtor la înființarea Secției de Aviație (din 1971 Facultatea de Aeronave, actualmente Facultatea de Inginerie Aerospațială). Aici, C. realizează, împreună cu Ion Stroescu, primul tunel aerodinamic din această parte a Europei, inaugurat în 1931 în prezența regelui Carol al II-lea.
Împletind activitatea didactică și științifică cu cea practică, C. se încadrează în colectivul de specialiști ai tinerei uzine I.A.R. din Brașov. Aici va proiecta, împreună cu specialistul francez Lucien Virmoux, primul avion românesc de vânătoare, IAR CV – 11 (Carafoli – Virmaux), monoplan cu aripa joasă. În 1930, această configurație, apărută în plină dominație a biplanelor și aripilor înalte, este considerată revoluționară, având să se impună, în scurt timp, pe plan mondial.
Datorită abilităților sale, C. a fost numit inginer-șef, apoi director al fabricii de avioane de la I.A.R. Uzina a produs, în anii dinaintea celui de-al doilea Război Mondial, numeroase tipuri de avioane, încercând să acopere nevoile armatei române; printre acestea, cele proiectate de C. : IAR 13, IAR 14, IAR 15 și IAR 16.
Important de menționat este faptul că C. a încercat, în acea perioada de pionierat a industriei aeronatice din România, să stabilească legături de colaborare între întreprinderile de profil ca I.A.R., S.E.T. București, ICAR etc.
O altă activitate de mare răspundere asumată de C. a fost și aceea de consilier tehnic al LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul).
După încheierea Războiului, C. a devenit membru titular al Academiei Române, fiind șeful departamentului de Mecanică aplicată, conducând și Institutul de Mecanică Aplicată, devenit ulterior Institutul de Mecanica Fluidelor, care a avut un rol important în cercetarea fenomenelor legate de zbor.
C. s-a bucurat de o largă recunoaștere națională și internațională. A fost decorat cu titlurile Ordinul Muncii, cls. I, Ordinul Meritul Științific, cls. I și Steaua Republicii Socialiste România, cls. A II-a. De asemenea a deținut titlul de Om de Știință Emerit și Premiul de Stat cls. I. Premiile internaționale pe care le-a dobândit au fost: premiul Louis Bréguet (Paris, 1927), diploma Paul Tissandier (Los Angeles, 1956), Marea Medalie Gauss (Braunschweg), Medalia Appolo 11, decernată de NASA în 1970, Diploma si Medalia Þiolkovski (1981).
A făcut parte, ca membru titular, din Academia Internațională de Astronautică, a fost vicepreședinte și apoi președinte al Federației Internaționale de Astronautică și membru de onoare al Societății Regale de Astronautică a Marii Britanii, membru Corespondent al Academiei de Științe și aArte din Toulouse, membru al Braunschweische Vissenschaftlische Gesellschaft, membru extraordinar al Internationale Astronautische Gesellschaft Herman Oberth, membru al Academiei de științe din New York, membru al Comitetului executiv și al Biroului executiv al Consiliului Internațional al Uniunilor Științifice, membru al Gesellschaft fûr Angewandte Matematik und Mekanik.
C. a încetat din viață în 1981, lasând în urmă un număr de 14 cărți de specialitate.