Statisticile publicate demonstrează și ele îngrădirile la care erau supuși românii pe plan școlar. Astfel pentru anul școlar 1892/1893 au fost obligați să frecventeze școala 343.200 copii ortodocși și 276.236 greco-catolici. Au frecventat-o 220.000 copii ortodocși și 171.351 greco-catolici. În privința cercetării școlilor pe naționalități situația în Imperiu era:
Germani 94%
Maghiari 86%
Slovaci 84%
Sârbi 74%
Ruteni 70%
Români 57%
În școlile medii dintr-un milion de elevi numai 114 erau români iar din cei 569 de studenți, câți erau la cele patru facultăți ale Universității din Cluj, 18 erau ortodocși și 49 greco-catolici.1)
În aceeași perioadă Ministerul Instrucțiunii publice interzice multe manuale pentru școlile românești. Este interesant în această privință un scurt articol din presa românească în care se demască scopul acestei acțiuni: „Cărți școlare oprite. R.U. de culte și instrucțiune publică din nou a mai oprit următoarele cărți școlare:
1-Gramatica elementară a Limbii germane de I. Maxim și N.Pito –Brașov 1892
2-Poetica românească pentru cursul secundar de I. Manliu, - București 1890
3-Principii de literatură de M. Strejan Craiova – 1894
4-Istoria Universală de I. Slavici partea a doua (evul mediu), București – 1891
5-I. Pitzger: Historischer Schulattlasse 17 –le auflage , Bielfeld Leipzig, 1891
Motivele acestei repetate dăunări a școlii românești care îndoit simte greutatea ei, precum aflăm din izvor foarte credibil ar fi, mai cu seamă, aproape toate de natură politică. Și anume:
La 1) Că s-a amintit în mai multe locuri de Transilvania și Ungaria. Francisc Iosif s-ar numii împărat nu rege.
La 2) că s-ar povesti de o eroină română de la 1849, când într-un sat rămăseseră doar femeile căci bărbații erau duși la război contra maghiarilor, acestea au alungat pe husarii maghiari care vroiau să intre în sat. Apoi ar aduce de biografia lui Iancu.
La 3) că aduce o poezie care scrie că românul e persecutat de rușii care i-au luat Basarabia, de austriecii care i-au luat Bucovina și de maghiarii care-l persecută din vechime. (este cunoscută Doina lui M. Eminescu: De la Nistru pân-la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-sa)
La 4) că istoria este scrisă din punct de vedere românesc și ca atare nu se poate da ca manual în mâna școlarului român din Ungaria.
În fine la 5) că Ungaria este pusă sub titlul de Kaiserturm – Osterreich etc.
Precum se vede, dar, recesiunea nu e făcută de pedagogi și bărbați de școală ci pare de vre-un polițist care caută prin toate ungherele ca să găsească ceva cu care să-și poată recomanda stăpânilor hărnicia sa. Dar oare câți și care români stau în Consiliul de Instrucțiune al țării? Cui se încredințează recesiunea cărților școlare românești. Și este oare scopul acestei recesiuni promovarea, ori mai vârtos ruinarea școlilor române? Ba dacă considerăm că reuniunea pedagogilor maghiari recomandă Ministerului ne mai auzită regulă pedagogică a lua măsuri de lipsă ca locul limbii materne în școlile ne maghiare să-l cuprindă limba maghiară enigma este dezlegată: volnicia declară război rațiunii, întunericul luminii. Un dascăl. 2)
Zaharia Boiu într-un articol, intitulat „Școala noastră confesională”, arată problemele grele ce se puneau în fața școlilor datorită articolului de lege XXVI/1893 care continua restrângerea libertății bisericii asupra școlilor confesionale, restrângere începută în 1868. Subliniază faptul că la acea dată (1893) nu se putea vorbi de un progres școlar ci era primejduită însuși existența școlii românești deoarece Congresul învățătorilor și profesorilor români, ce fusese convocat pentru 4 iunie 1893 la Blaj, pentru a discuta în legătură cu problemele ce frământau școala, a fost oprit de contele Csaki. Punctele care agravau și împiedecau progresul școlii românești erau, după autorul articolului:
- Urcarea salariilor învățătorilor care nu puteau fi mai mici de200 de florini. Dacă ajutorul statului depășea 60 de florini învățătorul ales trebuia aprobat de Minister. (Deci nu confesiunea care contribuia cu peste 3/4 la salariul învățătorului avea cuvânt hotărâtor în numirea lui)
- Dacă ministerul avea obiecții împotriva unui învățător, ales de obște și plătit în cea mai mare măsură de ea, motivând că nu cunoaște îndeajuns limba maghiară și că a întreprins acțiuni contra statului putea dispune organizarea de noi alegeri. Dacă și față de noul ales avea obiecțiuni, Ministerul putea numi un învățător de confesiunea respectivă. Deci dacă statul dădea pentru plata învățătorului un ajutor, de minim 60 de florini, autoritatea bisericească nu putea destitui învățătorul fără aprobarea Ministerului. Când o cer „interesele de stat” ajutorul poate fi sistat și școala confesională transformată în școală de stat. Ajutorul putea fi sistat și dacă au existat doi învățători ce au lucrat, unul după altul „contra intereselor statului” Dar „lucrarea contra intereselor statului” era o noțiune vagă și putea fi aplicată după bunul plac al guvernului.
Față de aceste dispoziții autoritățile bisericești au luat toate măsurile posibile: urcarea salariilor și calificarea învățătorilor. Zaharia Boiu arată apoi că „poporul, fiind vorba de legea și limba lui, din nou și-a încordat puterile… pentru a-și asigura existența școlii confesionale și tot odată naționale” S-au făcut colecte prin care comunele mai bogate ajutau pe cele sărace. „Punând la o parte nefericita noastră dezbinare confesională comunele bisericești au primit instrucțiuni ca unde sunt două confesiuni să fie ajutată cea majoritară,” 3)

Note:
1) „Transilvania”, 1894, nr.3, p. 69
2) Idem 1893, nr. 9, p. 265-266
3) Zaharia Boiu, ȘCOALA NOASTRÃ CONFESIONALÃ, în „Transilvania”, 1894, nr.6., p. 161-164