Da, lungi plantații de poezie, plantații care pot fi descoperite în cartea cu titlul Lungi plantații de singular. Ea aparține unui poet, mă feresc să îi spun tânăr deși el este tânăr, dar, până la urmă poezia nu are vârstă, așadar, prefer să îl numesc poet, un poet care într-o lume în care poeții sunt pe cale de dispariție crede cu o tarie în poezia sa. Lungi plantații de singular este o carte sobră prin format și culoare aducându-mi aminte
din acest punct de vedere de Pământul deocamdată a lui Adrian Păunescu. Cartea poetului Darie Ducan a apărut anul acesta la Editura Nico din Târgu-Mureș, coperta din față este o reproducere după un desen al lui Nichita Stănescu, pe coperta a patra sunt câteva rânduri scrise de Dumitru Titus Popa în care pentru cei care nu îl cunosc pe Darie Ducan există câteva repere puternice cu referire la personalitatea omului de cultură .
Cartea are un număr de 226 de pagini care demonstrează personalitatea puternică a poetului care ne propune ,după cum vom vedea, o poezie de forță, o poezie adevărată.
Cartea este structurată în cinci părți: Insomnii uscate, Câteva scrisori, Suita Pacific, 8 Sonatine pentru oale sparte, Satire; această structurare demonstrează faptul că poetul are o maturitate în a-și alcătui o carte, aranjarea într-o astfel de manieră dând o mai mare personalitate cărții.
Încă de la început, în prologul acestei cărți, autorul trasează o dâră de sânge poetic pur printr-o realitate la fel de rănită:”Suntem o generație pierdută,/Ne-am născut înveliți în
Ziare/Și sângele nostru, când dormim,/Se ridică din noi și bea cafea,/. În prima parte a cărții, poetul sesizează profanul din lume, observă subtil decadența subliniind-o la fiecare
pas, totodată apare și motivul trecerii irepetabile, dar conștientizate, apare dragostea
care este atât de frumoasă tocmai pentru că poetul o șlefuiește în toate învelișurile lumii.
“Între viață și moarte, am constatat,/E-atât de puțin spațiu, că/Nu e loc nici să se umfle urma înțepăturii de albină.(Nocturnă originală II) sau: Eu mor iubindu-te pe-o distanță/A cât obosește un câine fugind.(Testament de dragoste)
În partea a doua, poetul ne arată în cinci scrisori forța pe care o etalează cu aceași ușurință poetul Adrian Păunescu, căruia îi este dedicată a treia scrisoare intitulată: Scrisoarea a V a.
A treia parte a cărții intitulată: Suita Pacific, cuprinde zece poezii în care singurătatea se alătură unei comunicări tot mai apropiate cu Dumnezeu: Așa l-am auzit spunând pe Dumnezeu/Într-o dimineață în care nu mă trezisem/Cu fața la el.(Pacific III ) și: Mă simt mai singur/decât și fără mine.(Pacific VIII)
În partea patra a cărții apare atât iubirea, cât și trecera inevitabilă a timpului privită ca o înălțare permanentă prin zbor, dar nu orice zbor, ci unul inițiat de copilărie: “Dungile vieții din palmele mele bătrâne/Sunt ațele cu care ridică zmee curații copii(Sonatina VII)
Cartea se încheie prin satira prin care poetul o traseaza lumii cu o finețe care îl caracterizează nu doar în această carte, dar în totalitatea sa ca poet.
Ce este foarte important în legătură cu Darie Ducan este acea determinare a unui scriitor adevărat, am apreciat întotdeauna la el curajul și devotamentul față de limba română, de valorile autentice care o compun, cartea despre care am vorbit este una a curajului, a dorinței de a arăta lumea așa cum este.
Și mai important este și faptul că Darie Ducan are un stil al lui prin care poate fi ușor deosebit, recunoscut, apreciat.