MOȘTENIRE PENTRU VIITOR





România este o țară cu o veche cultură și civilizație. Afirmația este demonstrată de sutele de mii de probe materiale arheologice existente în numeroasele muzee din țară. Dintre acestea, două prin simbolistica lor validează vechimea spiritualității noastre: Gânditorul de la Cernavoda, cultura Hamangia și Hora de la Frumușica cultura Cucuteni!
Statueta Gânditorul (descoperită la Cernavodă în 1956, datează din a doua jumătate a mileniului V și începutul mileniului IV î.Hh.) reflectă starea meditativă și contemplativă a Omului, vizavi de Sine, de lumea în care trăiește și în relația sa cu întreg Universul, pe când existența lui depindea de puterea brațelor.
Cealaltă statuetă, Hora de la Frumușica (4000 î.H.), aparținând culturii neolitice de la Cucuteni, se găsește în Muzeul Arheologic din Piatra Neamț, (localitate de un interes turistic special); ea arată capacitatea de abstractizare a artiștilor anonimi reflectată în Artă, cu cca. 6.000 de ani în urmă, când se exprimau prin simboluri și semne.
Omul, în relația sa cu natura, a traversat multe etape. De la o atitudine sfidătoare, agresivă și de distrugător al mediului în care trăiește, considerându-se stăpân al naturii, până la convingerea că trebuie să conviețuiască în armonie cu Natura.
Armonizarea relațiilor omului cu natura e promovată din timpurile biblice, iar pe teritoriul de astăzi al României, această atitudine are rădăcini adânci. Probată mai ales prin obiceiuri și credințe populare (transmise pe cale orală) se manifestă și în ritualuri precreștine din vremea zeului Zamolxe, a întregitorului Burebista și a viteazului și neînduplecatului rege dac Decebal. Din timpul acestui legendar erou, datează cetatea și sanctuarul de la Sarmizegetusa, unicate în Europa. Și azi impresionează ingeniozitatea soluțiilor tehnice aplicate în construcția zidurilor, știința dacilor în calcularea timpului și a mișcării astrelor pe cer și mai ales bogăția în aur și modul de prelucrare a acestuia (monedele cosoni din tezaurele dacice).
Poate de aceea, tot un daco-roman, Dionysus Exiguus este acela care a realizat calendarul modern, utilizat azi de lumea întreagă și care fixează ca moment zero, nașterea lui Isus Cristos (înainte și după Hristos).
Tehnica unor construcții indestructibile, din piatră și lemn, dăinuie și azi în zona Maramureșului (zonă cunoscută mai ales prin conservarea trăsăturilor fundamentale ale românilor) și în unele sate situate în zona dealurilor subcarpatice. Bisericile de lemn din Maramureș (Ieud) sunt unice în Europa, prin arhitectura lor zveltă, prin modul de construcție și îmbinare a structurilor fără a se utiliza vreun cui metalic. Ele au mai fost denumite și catredale din lemn.
Cu o astfel de tradiție multimilenară, este explicabil de ce a fost posibil, ca tot un român, Constantin Brâncuși să revoluționeze sculptura universală. Aceeași simbolistică, întoarcerea la esență, cu rădăcini în timpurile imemoriale ale acestui popor poate fi descifrată în celebrele sculpturi „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului” și „Coloana infinită” ale lui Brâncuși, sculpturi ce se află în orașul Târgu Jiu din România.
Una din trăsăturile profunde ale mentalității românești o reprezintă maniera de reflectare a relației Om – Divinitate în picturi și fresce din bisericile și mânăstirile răspândite pe întreg cuprinsul țării.
Printre cele mai frumoase și vestite biserici din țară, sunt cele construite de domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, care, după fiecare război de apărare câștigat, ca semn de mulțumire pentru izbândă, înălța o mânăstire. Culoarea albastră a mânăstirii Voroneț, compusă după rețete tradiționale, uimește lumea întreagă, datorită rezistenței la factorii de mediu (este indestructibilă). Nici până azi nu a fost descifrat secretul preparării culorilor!
Mânăstirile devenite locuri de pelerinaj pentru oamenii din lumea întreagă, au constituit nuclee ale spiritualității naționale, în jurul cărora au fost create legende și mituri nemuritoare (vezi Legenda meșterului Manole - constructorul legendar al mânăstirii de la Curtea de Argeș, - care dezvoltă ideea sacrificiului ca etapă obligatorie în realizarea unei capodopere).
Românii, indiferent de perioada istorică, supuși vremurilor, au continuat să viseze, ridicând ochii spre cer, în aspirația de a zbura.
Mult înainte de a se inventa avionul, Conrad Haas de la Sibiu a imaginat zborul cosmic, elaborând principiul rachetelor cu mai multe trepte. Manuscrisul „Coligatul din Sibiu” descrie aceste încercări, realizate experimental incă din 1569!
Mai târziu, în 1935 Herman Oberth (1894-1989), profesor în orașul Mediaș, a lansat o rachetă cu combustibil lichid. (În teza sa de doctorat susținută în 1923 la Universitatea din Cluj a conceput Racheta pentru spațiile interplanetare).
Tot un român, Traian Vuia a inventat în 1903 mașina zburătoare folosind propriile mijloace de bord pentru desprinderea de la sol. Nici reprezentanții Academiei Franceze nu au crezut în posibilitatea acestui zbor și au respins memoriul inventatorului Traian Vuia cu rezoluția „nebun”. Acesta nu s-a descurajat și a brevetat invenția în august 1903 iar apoi, în anii 1904-1905 a construit avionul probându-l în zbor la 18 martie 1906 pe Câmpia de la Montesson lângă Paris. Prin brevetul său, prin construcția aparatului și încercarea acestuia în zbor, Traian Vuia este de fapt inventatorul avionului modern. Deși era conștient de valoarea invenției sale, el spunea „Ce importanță are cine a făcut un lucru ! Important este că el există, s-a făcut. Eu n-am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, eu lucrez pentru gloria omenirii.”
Numeroase bunuri de care azi se bucură întreaga omenire, au fost create de români. Un exemplu concludent în acest sens, este pancreina (insulina) descoperită de medicul Nicolae Paulescu. Acest medicament, poate fi considerat cea mai mare descoperire medicală a secolul XX, aplicarea tratamentului salvând milioane de vieți omenești.
Spiritul inventiv al românilor s-a manifestat în cele mai diverse domenii de activitate, de la mijloacele folosite pentru scris, vezi „condeiul portăreț fără sfârșit”, (strămoșul stiloului de azi) invenție brevetată de Petrache Poenaru la Paris în 1827 și până la tehnica forajelor petroliere de mare adâncime, brevetate de Ion Basgan în 1934 și 1937.
Este demn de reținut faptul, că, tot pe teritoriul României, a fost descoperită una din cele mai vechi scrieri ideogramice din lume, Tablele din Tărtăria județul Alba (5000 îHr ).
Deși nu ne propunem să facem o ierarhizare a creatorilor români, câteva nume se impun prin unicitate : Gogu Constantinescu, Gheorghe I. Marinescu și Ștefan Odobleja.
Gogu Constantinescu este creatorul unei științe noi, sonicitatea, care se ocupă cu transmiterea energiei prin vibrații. Teoria a fost expusă într-o broșură publicată în 1918 la Londra sub denumirea „Theory of sonics” având drept consecință apariția a numeroase invenții care au contribuit la progresul tehnic mondial.(Pompele de injecție și injectoarele pentru motoarele Diesel, motoarele sonice rotative, perforatoarele sonice, ciocanele sonice, etc.). Ca o recunoaștere a contribuției adusă de Gogu Constantinescu, o grupă a clasificării internaționale a brevetelor poartă numele său : F16H33/12 – Transmisia Constantinescu.
Gogu Constantinescu spunea „Tehnica de azi dispune de mijloacele necesare pentru a face lumea fericită. Depinde numai de oameni s-o aplice în folosul lor deplin, în scopul unui ideal scump tuturor popoarelor – pacea.”
Gheorghe I. Marinescu (1863-1938) eminent specialist în histologie, patologie și bacteorologie, este unul din fondatorii neorologiei prin lucrarea sa fundamentală „La cellule nerveuse” (două volume – Paris 1909).
Teoria consonantistă creată de românul Ștefan Odobleja (1902-1978), în fapt teoria ciberneticii generalizate, pune în evidență similitudinea dintre procesele psihologice ale ființei umane și corespondența lor în științele exacte oglindite în procesele fizice din Univers. În Om ca parte a Întregului, se regăsesc toate procesele fizice din Univers.
Consecințele directe ale acestei teorii au condus la apariția calculatorului și a teoriei cibernetice, aceasta reprezentând doar un aspect particular al teoriei cibernetice generalizate a lui Odobleja. Întreaga teorie a fost publicată de Ștefan Odobleja în lucrarea „La psichologie consonantiste”, în două volume (1938 – Lugoj).
Evident, într-o astfel de prezentare sintetică nu putem trece în revistă pe toți creatorii români. Cunoașterea României cu istoria ei multimilenară poate fi făcută vizitând muzeele de Arheologie, Artă, Istorie, Tehnică, Literatură ș.a.m.d. din țară.
O incursiune la Muzeul Național Tehnic din București, oferă oportunitatea de a descoperi primul vehicol din lume cu formă aerodinamică perfectă, având un consum minim de energie la înaintarea într-un fluid, invenție ce stopează mult agresiunea omului împotriva naturii. În fapt este vorba de automobilul construit și brevetat în Germania în 1922-1923 de inginerul român Aurel Persu, având forma unei picături de apă în cădere.
O altă curiozitate științifică o reprezintă Pilele Karpen cu electrozii din platină și aur, având ca electrolit acidul sulfuric în concentrație de 100%. Aceste pile, pentru care Vasilescu Karpen, (profesor, inventator și fost rector al Politehnicii din București în perioada 1920-1940), a elaborat o teorie matematică, pun în discuție principiul al doilea al termodinamicii.
Un punct de mare atracție îl constituie aparatul de zbor individual al lui Justin Capră brevetat în 1958 și al doilea laser cu gaz (Heliu-Neon) din lume, realizat de profesorul Ion Agârbiceanu în 1962.
Am putea aminti și pe alți inventatori români, dar ei pot fi găsiți în site-ul expoziției românești. De la Aiki , Japonia.
Menționăm însă ce a spus un alt savant român, Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție (avion prezentat la expoziția mondială de la Paris în 1910), cu privire la contribuția noastră științifică. Afirmația a fost făcută la începutul deceniului VII al secolului XX . „Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista multe nații care să-i fi adus față de numărul de locuitori atât cât i-a adus nația Română în ultimii 120 de ani”.
Această afirmație rămâne valabilă și azi pe o mai lungă perioadă de timp și se susține prin exemple din diverse domenii.
Tipul și cantitatea de energie utilizată de-a lungul istoriei a marcat cicluri succesive de civilizații. Datorită în special motorului cu ardere internă, producerea și consumul petrolului a căpătat o largă răspândire la sfârșitul secolului al XIX-lea. Trebuie subliniat faptul că în România, mult înainte de producerea industrială a petrolului, au existat instalații de tehnică populară folosite în extracția petrolului, hecna cu cai. În 1850 în zona Păcureți – Prahova, cu o astfel de instalație se extrăgeau cca. 2t/zi. Þițeiul era scos ca și apa din fântâni cu găleți mari, hecne, acționate manual cu ajutorul unor scripeți – crivac - și apoi prin forța animală. (În timp ce o găleată se ridica plină de țiței, alta, cobora.)
Ceva mai târziu, frații Theodor și Marin Mehedințeanu, au construit la Râfov – Ploiești (1856) prima instalație de rafinare industrială a petrolului din țară, fapt pentru care România este menționată în statisticile mondiale ca producătoare de petrol. În 1857 și 1858, producția industrială de țiței a României era de 257t/an. Din 1859, între țările producătoare de țiței apare și S.U.A. cu o producție de 274t/an.
Theodor Mehedințeanu, pe baza unui contract încheiat în 8 octombrie 1856 cu primăria orașului București, începe cu 1.04.1857 iluminarea Bucureștiului cu petrol, astfel că primul oraș din lume iluminat cu gaz lampant este Bucureștiul.
Obținerea hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen) s-a făcut prin „Procedeul de rafinare cu bioxid de sulf lichid” brevetat în 1908 de Lazăr Edeleanu (1861 – 1941).
Mina de petrol de la „Sărata Monteoru” – județul Buzău, în funcțiune și azi, este un unicat al tehnologiei de exploatare – se folosesc galerii de mină pentru extragerea petrolului. Localitatea este renumită și prin izvoarele sărate, amenajate în băi termale cu efecte miraculoase în vindecarea a numeroase afecțiuni, în special de natură reumatică.
Primul care a folosit principiul sonicității în forajul petrolier, a fost P. Oteteleșeanu, care în 1921, a brevetat procedeul „Sondaj rotativ uscat pentru petrol, sistem român”, iar mai târziu folosind același principiu al sonicității, Ion Basgan a brevetat în 1934 (România) și în 1937 în S.U.A., forajul petrolier de mare adâncime.
Prin aplicarea acestei invenții, companiile americane, au obținut profituri uriașe. Deși inventatorul nu a reușit să-și dobândească drepturile de autor ce proveneau din aplicarea invenției, (evaluate de o firmă germană în 1967 la 8,6 miliarde dolari) de la tribuna Muzeului Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” din București, și-a exprimat speranța că aceste contribuții românești vor fi cunoscute de lumea întreagă. El mai spera, că dacă vreodată va câștiga acei bani care i se cuveneau, să-i ofere cu generozitate tinerilor creatori români din toate domeniile, ca un fel de premiu Nobel.
În ofensiva omului pentru cunoașterea lumii în care trăiește un rol determinant la avut Fizica. Și în acest domeniu, numeroși creatori români au avut contribuții esențiale. Astfel stabilirea cât mai exactă a unor constante universale, este esențială prin consecințele ce decurg în viața practică, din aplicarea unor formule clasice.
În acest sens, Constantin Miculescu (1863 – 1937) a inventat în 1891 un calorimetru și a folosit o metodă originală pentru determinarea echivalentului mecanic al caloriei, 4,1857 J/cal. Determinările efectuate de alți mari fizicieni ai lumii, ca J. M. Joule (1819 – 1889), E. M. Lenz (1804 – 1865) și J. A. d’ Arsonval (1851 – 1940) prezentau abateri de cca. 20% față de valoarea exactă stabilită abia în 1950, când Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți a adoptat valoarea definitivă.
Valoarea echivalentului mecanic al caloriei stabilită de Constantin Miculescu la 4,1857 J/cal în 1891 s-a modificat doar la a patra zecimală, respectiv a devenit 4,1855 J/cal. Un model al calorimetrului folosit de inventator, realizat de academicianul Matei Marinescu, se găsește în Muzeul Național Tehnic din București.
Un alt fizician, Dragomir Hurmuzescu (1865 – 1954) s-a ocupat de găsirea constantei universale reprezentând raportul dintre unitatea electromagnetică și electrostatică – constanta electrodinamică, elaborând o teză de doctorat sub îndrumarea celebrului fizician francez Gabriel Lippman (1845 – 1921), laureat al premiului Nobel în 1908.
Mai târziu, Dragomir Hurmuzescu împreună cu fizicianul francez J. Benoist, a descoperit proprietatea razelor Röntgen de a descărca corpurile electrizate.
De asemenea a inventat un material electroizolant – dielectrina – (amestec de sulf și parafină în anumite proporții) și electroscopul Hurmuzescu, folosit de soții Pierre și Marie Curie la descoperirea Radiului. Un model al electroscopului se află în Muzeul Național Tehnic din București. Dragomir Hurmuzescu este și părintele radiofoniei românești, la 1 noiembrie 1928 fiind inaugurată transmisia radiofonică permanentă. Prima stație de radiofonie tip Marconi, folosită în București (Băneasa) se află la Muzeul Național Tehnic din București.
Structura atomului a fost o preocupare a oamenilor de știință încă din antichitate. Când modelul atomic s-a definitivat, o altă problemă s-a născut, calcularea momentului magnetic al electronului.
Ștefan Procopiu (1890 – 1972), pornind de la teoria cuantelor a calculat în 1912, momentul magnetic al electronului, descoperind în acest fel magnetonul. Mai târziu, în 1915 în mod independent, N. Bohr la descoperit și el.
Procopiu a stabilit de asemenea faptul că momentul magnetic al globului pământesc, a început să crească din 1932, după ce scăzuse timp de 120 de ani.
Având aceleași preocupări Alexandru Proca (1897 – 1955) a stabilit ecuațiile câmpului mezonic, numite și ecuații Proca. Independent de el, japonezul H. Yukawa, a prevăzut existența mezonilor și a stabilit și a stabilit ecuațiile de spin Proca. Tot Proca a pus în discuție structura granulară a spațiului și timpului, a adus contribuții importante la teoria particulelor elementare.
Începând cu deceniul patru al secolului XX, una dintre cele mai importante probleme puse fizicienilor din lumea întreagă a fost legată de producerea energiei electrice în centralele nucleare.
Horia Hulubei (1896 – 1972) a participat la organizarea Institutului de Fizică Atomocă din București, al cărui prim director a fost. El a vut și alte contribuții – cu ajutorul unui spectrograf de concepție proprie, aobținut spectre de raze X în gaze ( printre primele în lume).
În prezent, în România s-au dezvoltat domenii de vârf ale fizicii ca laserii și optica nelineară, studiul materialelor nucleare prin tehnici de rezonanță magnetică, fizica plasmei și a ionilor grei, producerea materialelor și combustibililor nucleari, radiobiologia, studiul unor noi surse de energie etc.
Un alt domeniu care a captat atenția oamenilor de știință români a fost chimia. Fondatorii școlii românești de chimie, au fost Petru Poni (1841 – 1925) la Iași și Constantin I. Istrate (1850 – 1918) la București.
Petru Poni a îmbogățit terminologia științifică prin descoperirea a două minerale pe care le-a denumit Broștenită și Badenită și a întreprins un studiu aprofundat al petrolului, publicând monografia „Cercetări asupra compoziției chimice a petrolurilor române”(1903).
Constantin I. Istrate (1850 - !934) a elaborat o reacție chimică datorică căreia a descoperit în 1887 o clasă de coloranți „Franceinele”, substanțe fără azot și cu mare stabilitate la lumină. El a întreprins studii însemnate și asupra sării, (unul din zăcămintele cele mai importante ale României) și a chihlimbarului.
A fost comisar general pentru pregătirea expoziției inaugurale a Parcului Carol I (1906), parc ce azi este inclus în rândul monumentelor din tezaurul național, constituind și un punct de atracție turistică. Tot el a elaborat un studiu introductiv la volumul Dacia Preistorică a lui Nicolae Densușianu sub titlul „Însemnătatea Daciei Preistorice” (1912).
Printre cei mai cunoscuți chimiști români contemporani pe plan internațional, este Costin D. Nenițescu (1902 – 1970). Contribuțiile acestui savant sunt consemnate în literatura chimică mondială prin „Reacția Nenițescu” (obținerea unor derivați ai iodului), „Sintezele Nenițescu”, „Hidrocarbura Nenițescu”. A inventat o serie de procedee tehnologice pentru fabricarea unor medicamente, antidăunători și a unor intermediari pentru chimia organică. În 1970 a obținut în Germania medalia Hofman.
Numeroase sunt și invențiile în aviație.
Cel mai prolific inventator din România, este Henry Coandă (1886 – 1972), pomenit mai sus ca autor al avionului cu reacție. Tot el este inventatorul aerodinei lenticulare, construită pe baza efectului Coandă (un fel de farfurie zburătoare) aceasta fiind o invenție pentru mileniul trei.
Henry Coandă este autorul și a altor invenții de mare interes ca : sistemul de transport tubular de mare viteză cu propulsie, prin aplicarea efectului Coandă, (fluidul de lucru fiind aerul comprimat care determină deplasarea ultrarapidă), clădirea cruciform antiseismică, sau rezervor de petrol oceanic de mare capacitate etc.
În 6 mai 1911 Ion Paulat a prezentat în revista Flügsport din Frankfurt, un hidroavion, acesta fiind printre primele în lume.
Printre eroii naționali cei mai îndrăgiți, este flăcăul din Binținți, Aurel Vlaicu (1882 – 1913) constructor de avioane, inventator și pilot deschizățor de drumuri în aviația mondială „M-aș socoti răsplătit cu prisosință pentru cei patrusprezece ani de muncă de teamă și speranțe chinuitoare, dacă aș știi că am făcut ceva, cât de puțin pentru progresul științei și pentru fericirea oamenilor”.
A proiectat și construit două avioane monoplane în 1910 (Vlaicu I) și în 1911 (Vlaicu II) iar în perioada 1912 – 1913 a proiectat Vlaicu III, primul avion de construcție metalică din lume. La concursul internațional de la Aspen – Viena, din 1912, a obținut premiul pentru aterizare la punct fix, cu un aeroplan conceput, construit și pilotat de el însuși.
Anastase Dragomir este precursorul cabinei catapultate a avionului când acesta este în pericol de prăbușire. Inventatorul român a brevetat în Franța procedeul (brevet nr. 675566/1930) dar l-a experimentat încă din 28 august 1929 pe aeroportul de lângă Orly, celula parașutată fiind lansată de aviatorul francez Bussontrott.
Apariția telefonului (1876 – Graham Bell), a reprezentat o revoluție în tehnica de comunicare. Utilizarea acestuia nu necesită o știință înaltă pentru utilizatori (apelant și receptor), așa că s-a răspândit în toată lumea, inclusiv în România (1882) destul de repede (cu îmbunătățiri aduse de Hughes și Edison). Telefonia a intrat în impas, când, datorită creșterii foarte mari a utilizatorilor (noi circuite), se ajungea la blocaj. Tocmai de aceea se impunea transmiterea mai multor mesaje pe aceiași linie electrică.
Primul cercetător care a conceput și realizat o instalație operațională de telefonie multiplă în curenți purtători ai unui curent microfonic de frecvență audibilă a fost românul Augustin Maior în anul 1906, cu o schemă de telefonie duplex, în laboratorul de electricitate al Poștei din Budapesta, iar apoi pe o linie telefonică de 15 km pe care a transmis cinci convorbiri în multiplex. În articolul publicat în 1907 în revista „Elektrotechnische zeitschrift” el a arătat că a reușit să transmită cele cinci convorbiri simultan.
Un lung șir de creatori în domeniul teologiei ortodoxe, literaturii, istoriografiei, filozofiei și sociologiei ilustrează cum știința românească s-a impus în lumea întreagă. Astfel Sfântul Niceta de Remesiana (338-340 – cca.420) teolog și muzicolog este creatorul imnului capodoperă Tedeum Laudamus, cântat în zilele noastre în bisericile creștine din lumea întreagă (ortodoxe, catolice, protestante).
Sfântul Ioan Casian (360-435) este fondatorul vieții monahale în Europa Occidentală și unul din marii doctrinari ai bisericii.
Dimitrie Cantemir ( ) istoric, scriitor, etnograf, arheolog, orientalist, filozof este considerat unul din fondatorii etnografiei ca știință (Descriptio Moldaviae), și ai orientalisticii.
Mihai Eminescu poetul nostru național reprezentând „Expresia integrală a sufletului românesc” - Nicolae Iorga sau „Cea mai înaltă încorporare a inteligenței românești” – Titu Maiorescu (a cărui operă este considerată una dintre cele mai înalte culmi ale romantismului literar european), interpret liric de mare forță expresivă al miturilor fundamentale ale românilor, a reușit printr-o mare putere de abstractizare și sinteză, să anticipe chiar unele teorii din științele exacte legate de nașterea Universului, exprimate într-o formă literară de neegalat (La Steaua, Luceafărul etc.).
Nicolae Iorga prin opera sa fluviu însumând peste 3000 de volume publicate în română, germană, engleză, italiană, franceză este unul din fondatorii sociologiei națiunii.
Lucian Blaga filozof și scriitor este teoreticianul subconștientului colectiv în cultură alături de elvețianul Carl Gustav Jung și românul Mircea Eliade. El spunea că „veșnicia s-a născut la sat”. Oamenii de la sat (satul primordial) trăiesc în armonie cu natura. Invențiile nu sunt aprioric distructive, devin așa doar prin felul cum sunt utilizate de om. O importanță covârșitoare privind atitudinea omului față de natură o are morala creștină.
Cel mai important istoric al religiilor din cultura universală este considerat Mircea Eliade , alături de Dumitru Stăniloaie (1903-1993) apreciat ca unul dintre cei mai mari gânditori creștini din istoria umanității.
Subliniind în continuare importanța modului de utilizare a creației și în mod special a invențiilor, putem arăta că aceeași energie nucleară poate servi unor scopuri nobile, sau poate fi folosită în mod distructiv. Ștefania Mărăcineanu, fiziciană română, descoperitoarea radioactivității artificiale cu cca. zece ani înaintea savantei Irene Joliot Curie , o folosea pentru provocarea ploii artificiale în ținuturi deșertice.
Tocmai pentru a nu fi folosite invențiile într-un scop distructiv, este necesară comunicarea între oameni, indiferent de barierele lingvistice, geografice, religioase. Cel mai la îndemână mijloc de comunicare a fost și continuă să fie Muzica. Printre cei mai cunoscuți români care transmit informații despre sufletul nostru prin muzică, amintim pe Ion Căianu Valachus (1629-1683), care ne-a lăsat moștenire Codexul, conține cântecele românești, George Enescu, violonist, pianist, compozitor, dirijor care a adus muzica cultă românească la nivelul muzicii universale și Pascal Bentoiu, compozitor si exegetul cel mai important al operei lui Enescu.
Cele câteva repere nu sunt suficiente pentru cunoașterea creativității din România. Numai aceia care străbăt țara de la un capăt la altul, vizitând mânăstirile, muzeele și mai ales încercând un contact nemijlocit cu oamenii acestor locuri, vor avea revelația adevăratei dimensiuni a culturii și civilizației poporului român.



Nicolae Aurelian Diaconescu