D. Mergând la spectacolul ăsta, cu un titlu atât de sfidător, mă așteptam, în cel mai bun caz, să mă șocheze. Subiectul însă este unul dramatic. Am asistat la mărturisirile din viața unor femei diferite ca vârstă, educație, naționalitate, dar pe care le unea încercarea de a-și înțelege sexualitatea și de a depăși anumite tabu-uri legate de aceasta.

F. Eu eram sigur că urma să particip la un spectacol feminist scris de o misandră, dar am avut surpriza plăcută să ascult un text inteligent, jucat cu talent și bine regizat, departe de eticheta „politically correct” pe care mulți ar pune-o înainte să-l vadă..

D. Ba eu cred că a fost un spectacol feminist. Intuiția nu te-a înșelat. La un moment dat, chiar am început să-i urăsc pe bărbați. Actrița Diana Giubernea a stiut să transmită foarte bine emoția, frustrarea, dezamăgirea, scârba, generate de experiențele nefericite din viața unor femei. A purtat un dialog foarte reușit cu sala. Mai ales că, în timpul monologului, te fixa periodic cu privirea, te hipnotiza.

F. Așa e. Am avut bucuria să descoper o actriță care a putut susține la un nivel constant înalt un one-woman show.

D. De fapt, la tine nu s-a prea uitat.

F. Probabil tu îi transmiteai din priviri să nu se uite.

D. Vorbind serios, sunt curioasă dacă și bărbații din sală au avut emoții.

F. Nu mă erijez în purtător de cuvânt al auditorilului masculin, dar au fost foarte multe momente încărcate de dramatism, la care nu puteai rămâne indiferent. Mă refer la mărturisirea bătrânei de 72 de ani, povestind despre iubitul ei din tinerețe, Andy, fetița violată de tatăl prietenului ei și, mai ales, la femeia din Bosnia, care mi-a amintit de piesa „Femeia ca un câmp de luptă sau Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia” a lui Matei Vișniec.

D. Actrița a trăt viața personajelor. A intrat în pielea lor.

F. Spectacolul a avut o recuzită simplă, centrul de greutate căzând pe jocul actriței, susținut de o coloană sonoră foarte inteligent aleasă. Am recunoscut printre alții, pe Leonard Cohen și Enigma.

D. Rolul a fost cu atât mai greu, cu cât existau precedente cu Jane Fonda, Whoopi Goldberg, Susan Sarandon, Julia Roberts. Diana Giubernea a reușit să implice în spectacol totul. Părul, gesturile, vocea, ochii.

F. Faptul că este o actriță completă se dezvăluie în alternarea momentelor dramatice cu cele de genul „stand-up comedy”. De multe ori am avut impresia că văd pe scenă o variantă feminină a lui Jerry Seinfeld.

D. Eu am reținut mai mult momentele tragice, decât cele comice. Volens-nolens, făceam paralele cu viața. Și asta mă emoționa teribil. Nu încercam să analizez valoarea artistică a textului în timpul spectacolului. Fapt care demonstrează talentul actriței și puterea ei de a-și impune personalitatea.

F. Lucrul extraordinar pe care l-au reușit autoarea Eve Ensler, regizoarea Mona Gavrilaș și interpreta Diana Giubernea a fost că nu au căzut de loc în vulgar, deși textul face referiri concrete la anatomia sexului feminin. Ca bărbat, nu m-am simțit jenat asistând la o discuție între femei, deși aveam deseori impresia că trag cu ochiul pe gaura cheii în cabinetul de ginecologie.

D. Þi-arăt eu ție uitat prin gaura cheii, voyeuristule. Cortina!