“Am o fire de sinucigaș. Am supraviețuit pentru că am scris poezie.”


“M-aș muta la București numai pentru anticariate și pentru târgurile de carte”- îmi mărturisea acum câteva zile un amic venit de la Chișinău special pentru Gaudeamus. După explicații umilitoare în vamă, demonstrații de abilități literare și prezentarea banilor, a picat și el bob-sositor la multrâvnitul eveniment. Eu ce să mai zic. Pe mine târgurile de carte m-au fascinat și entuziasmat de la bunul lor început. Era un entuziasm naiv și disperat. Prețuiești ceva în halul ăsta doar dacă ai simțit o lipsă acută de acel „ceva”. Acum nu mai am de trecut vămi, de prezentat bagajele cu literatură subversivă ochiului vigilent și nu mai sunt atât de patetică. Cel puțin așa îmi place să cred. La Gaudeamus am avut însă aceeași revelație, cand răsfoiam cărțile, când întâlneam figuri celebre în forfota aia, printre standuri, în rând după autografe ori în sălile de conferință.

Lumea asta literară, nici la lansări nu-și găsește liniștea. Las’că-i bine. Altfel, am trece nepăsători pe alături. Altfel, am căsca rezemați de balustrada scării dintre nivele, am discuta absenți cu vreun prieten ori, dacă ne-am afla lângă standul editurii Hartmann, ne-am apuca să studiem inscripțiile de pe tricourile inteligente, pentru care am o inexplicabilă slăbiciune încă de la primul meu târg de carte în Bookarest.

Așa gândit-am eu asistând la una dintre numeroasele lansări Gaudeamus 2005. Pe 25 noiembrie, Editura Vinea lansa în cadrul colecției Ediții definitive volumul “Cantonul 248” de Liviu Ioan Stoiciu. Nu prea am mai avut timp pentru plictis. I-am ascultat pe Tzone, Mincu, Soviany, Stoiciu. Replicile sarcastice și duelurile verbale între Nicolae Tzone și Marin Mincu au făcut parte din spectacol. Autorul, mai timid, mărturisea la un moment dat că s-a cam rușinat auzind propunerea lui Nicolae Tzone de a-i scoate un asemenea “cărțoi”. Nu prea îți venea să crezi că ăsta e Stoiciu, personalitatea dramatică, în jurul căreia, după cum afirmă lumea, se întâmplă ciocniri, lupte, tensiuni.

Marin Mincu l-a numit pe Stoiciu unul dintre poeții de valoare ai etapei postbelice, menționând că autenticitatea scriitorului nu dispare datorită inserției metafizice în linia poeziei narative.

Octavian Soviany, crticicul cu deschidere pentru toate generațiile, a vorbit despre textualism și viziunea catastrofală asupra istoriei ca mecanism diabolic în poezia lui LIS. Poezia lui Stoiciu nu seamănă cu nimic. Iar autorul ei este unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române actuale.

Nicolae Tzone, editorul antologiei Liviu Ioan Stoiciu, nu-și recunoaște decât meritul de a-l fi invitat să publice în această colecție de clasici în viață.

“Nu mă mai interesează nimic din viața asta. Vor veni alții. Am o fire de sinucigaș. Am supraviețuit pentru că am scris poezie."



Una peste alta, o lansare deloc plicticoasă, ba chiar din contră, incitantă și dinamică, grație personajelor pitorești prezente pe treptele Gaudeamusului. Îl asculți pe unul și-i dai dreptate, îl asculți pe celălalt și iar așa... Vorba poetului, în viața de toate zilele se mai petrec și lucruri care dau de gândit.