Chibiti = persoane care asista la jocul altora, fara sa participe, dar foarte activi in a-l comenta! Va suna cunoscut? Ati intalnit vreun chibit? V-ati uitat in ultima vreme in oglinda?
In Cismigiu, in jurul jucatorilor de sah, pe strada, langa gropi, la coada la supermarket, in fata televizoarelor, strivind seminte, la cafeluta de pranz, de la serviciu, in paginile ziarelor, pe forumurile de pe Internet. Nu se poate sa nu-i fi observat. O specie pe cale de a deveni majoritara in Romania. Si, ca la toate speciile, chibitul are trasaturi caracteristice. Fie ca sta in picioare in jurul unei table de sah sau cu ochii inrositi de atata inteligenta transmisa prin micul ecran, are o atitudine specifica, ceva care te ajuta sa-l identifici. Il vezi asa, ganditor, clatinand grav, din cand in cand, din cap, ridicand o spranceana. Ce tare-l apasa pe el adevarul pe care-l detine in exclusivitate! Isi duce mana la gura ca si cand s-ar stradui sa-si opreasca cuvintele salvatoare sa iasa. Ii priveste cu compatimire pe cei implicati in jocul pe care il supervizeaza el. Ii mai lasa putin sa se chinuie inutil. El are solutia dar... pana la urma, nu e treaba lui. Sa se descurce. Si, totusi, nu rezista! Nu poate sta impasibil sa vada cum se duce de rapa totul. In fond, lui ii pasa ! Nu poate sta departe cand semenii lui au nevoie de un sfat. Si ii scapa : mai bine mutai calul la D4! Si-apoi, ca si cand a scapat de o greutate imensa care-i apasa constiinta de neimplicat, zambeste multumit de responsabilitatea pe care si-a asumat-o!
La televizor e la fel. Intelectuali de vaza si oameni de afaceri cu mult succes inrosesc scaunele din platouri, incercand sa explice poporului unde gresesc cei care conduc. In primul rand ca nu sunt buni, dom`le! Nu se pricep, sunt niste incompetenti! De unde stim? Pentru ca noi suntem! Stai sa vezi! Si ne spun ei ce-ar face daca ar fi sa fie implicati. Dar nu sunt. Ei sunt obiectivi! Pentru ca stau pe margine. Fac si desfac guverne, imbunatatesc politici fiscale, traseaza drumuri pentru cultura! Dezinteresati si neimplicati. Treceau si ei pe-acolo! Si-apoi, e mult mai sigur sa fii tu chibitul decat sa stai sa suporti sfaturile sau criticile vreunuia. De ce ei nu se implica? Ei au alta treaba! Fiecare cu treaba lui, nu? Sa zicem mersi ca se opresc din treaba lor ca sa ne explice de ce gresesc cei care fac ceva.
La fotbal, ce sa mai vorbesc? Toti spectatorii stiu cum trebuia preluata pasa aceea si de ce asezarea in teren a fost deficitara.
Mai au o caracteristica! La doi jucatori de sah sunt 5 chibiti, la 22 de fotbalisti de pe teren, sunt milioane de antrenori, la 20 de ministri, sute de analisti, ziaristi sau simpli oameni bine intentionati. Sunt intotdeauna mai multi decat protagonistii. Astfel incat, vrei nu vrei, chibiteala lor devine activitatea principala si nu „jocul” la care asista. Si astfel, cei mai importanti devin ei, chibitii, nu jucatorii implicati.
Pana la urma, cel mai rau nu e ca isi dau cu parerea. In fond, nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Se poate intampla ca cei implicati direct sa piarda din vedere, din cauza responsabilitatii, lucruri care celor de pe margine le sar in ochi. Nu toti se nasc scriitori. Unii sunt facuti pentru a fi critici! Cum am stii ce e bine si ce e rau, daca n-ar fi cineva care sa ne spuna? Asa ca, lumea are nevoie si de chibiti. In schimb, n-are nevoie de cei care se simt datori sa caute mereu dedesubturi obscure in orice lucru bun pe care-l face altcineva. De cei pe care-i framanta mereu intrebarea: Cum ar putea face un om ceva bun fara sa aiba un interes propriu, evident meschin? Daca ar fi posibil, nu s-ar putea intreba cineva de ce nu face acelasi lucru si chibitul? Asa, explicatia pentru neimplicarea lui e simpla : el nu vrea sa castige nimic pentru el. De aceea sta pe margine! Ca sa nu-l banuiasca nimeni ca are obiective ascunse. Chibitii moderni au imbogatit intelepciunea populara : drumul spre rai e pavat cu intentii rele!
Romania e unde e pentru ca sunt prea multi chibiti si prea putini jucatori. O natiune de chibiti care stiu atat de bine ce si cum trebuie facut, incat nu mai merita sa se si apuce sa faca. Cel mai trist e ca sunt atatia oameni care au renuntat sa mai „joace“ din cauza chibitilor. Atatia care au abandonat lupta cu raul pentru ca trebuia sa dea explicatii privind presupusele lor interese ascunse! Si lumea saraceste in jucatori, in timp ce chibitii devin primadone intens televizate.