poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-25 | |
What is a cynic? In order that we should not get frightened too easily, we`d better say: a cynic is a person with a different existential orientation. Even this is not quite right, let`s admit it is close enough. It is a good point to start from...
Cuvintele de mai sus nu sînt, cum ar putea să pară, un citat, ci formularea mea în acel minunat și permisiv limbaj anglo-saxon care nu se grăbește să acuze și formulează cu rezerva necesară, mai mult sau mai puțin ironică, a unei posibile cercetări ulterioare. E greu să accepți că și tu ești fără să-ți dai seama cinic Răspundeam așadar, cu cîțiva ani în urmă, cuiva care citea însemnările ce vor urma (am de gînd să prezint treptat o serie de însemnări pe marginea unei cărți a lui Peter Sloterdijk: Critica rațiunii cinice): De ce nu ți-a mers? Pentru că cinismul ți se pare o atitudine care nu-ți aparține, care nu numai că nu te caracterizează, dar față de care ai o serioasă reținere și morală, și structurală. Nu ai luat-o în considerație decît ca pe ceva străin, respingător, cu care nu e bine să ai de a face. Caca. E greu să te recunoști cinic dacă nu accepți că cinismul l-ai supt deja cu laptele mamei în atitudinile cele mai firești ca realismul, maturitatea, convingerea că deții o știință a vieții și că nu vrei să te mai lași păcălit. Ești cinic fără să știi, fără să recunoști, clandestin, sub acoperire, laolaltă cu toți cei ce preferă să practice un cinism rușinat, eufemistic, într-o ipocrizie solidară cu falsa conștiința luminată a celorlalți. A-ți recunoaște cinismul înseamnă a te răfui cu mentalitatea comună interiorizată festivist, a te detașa de ea punînd-o în discuție și alegînd ce mai poți salva din ea, acceptînd să spui pe nume lucrurilor chiar dacă n-au un nume bun. Apoi cinismul are felurite manifestări între care mai poți alege, nuanțe cu care îl mai poți condimenta, funcții pe care nu le poți ignora și o cîinoșenie care e adesea mai bună decît resemnarea, melancolia bleagă, rutina acrelii, blazarea. Căci resemnarea este și ea un cinism al renunțării, o coborîre a ștachetei la un nivel al supraviețuirii joase, pîndită de pericolul josniciei. Acceptarea – cu tristețe – a faptului că viața ne obligă să ne limităm doar la atît. Să abandonăm năzuințele de altădată. Să ne ferim de inevitabilele decepții suplimentare. Să ne rezumăm la ceea ce se (mai) poate, la ceea ce e rezonabil. Cinismul resemnării e unul al căderii de tensiune, de nivel al semnificațiilor, de speranțe și în acest sens un atentat la viața autentică prin scăderea drastică a poftei de viață. Expresia curentă a acestei dispoziții este descurajanta formulă: la ce bun!? Simbolul cîinelui rămîne poate cel mai eficace în ideea că viața, vrem, nu vrem, nu mai este, nu mai poate fi decît o viață de cîine. Și din această nouă ipostază, din asumarea ei regretabilă, resemnată, sfidătoare, poate rezulta totul: schelălăiltul cu coada între picioare, suportarea tuturor vicisitudinilor și ultragiilor, libertatea și bucuriile austere, căutarea unui stăpîn, a unui protector căruia să-i oferi afecțiunea necondiționată, cîinoșenia îndurării, dar și aceea a adunării în haită și a vînării mercenare. Cinismul se repercutează în primul rînd asupra calității vieții. Uneori valorile înalte sunt deja devitalizate, îndoielnice în ce privește capacitatea de a mai susține tonusul vital. Dar totodată ele interzic accesul la posibilele resurse vitale calificate drept joase. Cinismul abandonează idealurile anemice și pare astfel să coboare nivelul vieții, dar numai restrîngînd cîmpul de acțiune al valorilor idealului el face curat, lasă locul gol, creînd o nevoie de aspirații, de înnoire a valorilor, de recuperare și reabilitare a celor puse la index. Există un cinism practicat implicit și resemnat, de nevoie, și unul explicit, recunoscut, conștient, asumat, militant. Numai cel de al doilea este un radicalism productiv. Cinismul universal și difuz - fenomen de masă Cinismul modern este un fenomen universal și difuz, falsa conștiință luminată, un realism viclean și proteic pe care l-a edificat și l-a (în)armat chiar luminarea și critica ideologică. Și asta pentru că el nu mai este o ideologie naivă, ci una emancipată care știe și nu acceptă să se mai lase înșelată. Falsa conștiință, ale cărei forme tradiționale erau eroarea, minciuna și ideologia, s-a îmbogățit în epoca modernă cu fenomenele cinice. Este vorba despre realismul înrăit al minților ascuțite, obișnuite cu cele lumești, despre o știință mondenă care se mișcă cu grație printre realități nude și fațade convenționale arborînd surîsul diform al imoralității publice. Gîndirea serioasă este deja bîntuită de un scepticim radical cu privire la etică și convențiile sociale; toată lumea pare să creadă că numai nătărăii li se mai supun, iar luminații îi privesc cu un zîmbet șmecher și seducător. Kynismul (această denumire va fi folosită pentru un anume cinism arhaic, nu doar mai agreabil, ci oarecum vitalizant și dezirabil, în opoziție cu cinismul blamabil: seniorial sau resemnat) antic și cel plebeu era individualizat, marcat, marginal și se manifesta provocator și încăpățînat prin zeflemea acidă și răuvoitoare producătoare de distanțare. Era fructul unei inteligențe declasate, joase, o reacție împotriva aroganței și tabuurilor civilizației superioare, un rîs satiric gros și dornic de spectacol public. Reacție și revanșă la și împotriva ostentației aristocrate. Cinismul modern este un fenomen de masă, o mentalitate în care realismul a făcut să fuzioneze știința celor de sus cu a celor de jos. Cinicul de astăzi este un caracter social comun, un om al mulțimii, un produs industrial, un solitar înăcrit lipsit de energia și inițiativa cîinoasă, originală a plebeului. El și-a pierdut agresivitatea individuală, nu mai atrage atenția și bătaia de joc a celorlalți. Privirea sa limpede și răutăcioasă nu este decît efectul împărtășirii unui punct de vedere comun și realist: nu trebuie să fie el cel mai prost. În anonimatul său el este un asocial integrat, caracterizat de o inconștientă lipsă de iluzii. Asta-i viața, vremurile naivității au trecut. Melancolic, dar într-o bună măsură apt de muncă. O anume amărăciune elegantă îl face să accepte că se sacrifică, dar trebuie să se conserve, să supraviețuiască, să se afirme. Conștiința nefericită modernizată, bolnavă de iluminare, mizeră și bine situată în același timp, își interzice optimismele ieftine. Speranțele ieftine sunt înlocuite de o negativitate emancipată, de lipsa de elan a egoismelor, de cerințele supraviețuirii și dorinței de afirmare, de obligația de a întreține relații de care se îndoiește, dar pe care ține să le legitimeze și perpetueze. Școala realității este una cu maturizarea, cu conștiința complicitară. Lucidă și nerușinată, conștiința nefericită absoarbe condiția lumii șarmant, doar cu un pic de milă și cu o discretă ironie. Pactul neocinic cu datul are un caracter jalnic. A dispărut vehemența, ofensiva spectaculoasă a conștiinței ultragiate și reactive: realitatea nudă nu mai produce efecte demascatoare. Nu mai e timp și energie, nu mai e vremea sarcasmului și a obrăzniciei kynice, emanciparea a devenit tristă, știința e resimțită ca un păcat, ca un disconfort, deziluzia e și rece, și acidă. E vremea autoafirmarii regresive, a opțiunii pentru viață prin retractare morală, prin negarea eticii culturii superioare. A unei vieți sărăcite, văduvite de dimensiunea sa esențială, rezumate la meschinăria unei supraviețuiri indecente și impotente. Este remarcabil, savuros și cum nu se poate mai edificator apelul la expresiile comune, cele care au sedimentat deja atitudinile cinice în idiomatisme ale cotidianului. El poate convinge că știința (evident cinică) este de acum una implicită de care limbajul este pe deplin pătruns. E suficient să vorbești și știi deja totul. A nu fi cinic înseamnă a vorbi poate o altă limbă, a o inventa, a o alege cu grijă din viitura celei colportate din belșug de toată lumea. (ca antrenament nu-s rele: Cinismul poetic , Fățărnicia aguridei , Prostul n-are destin ) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate