A doua parte

Înțelegerea libertătii de acţiune este departe de a fi unanimă. Pentru susținătorii determinismului, acțiunile noastre sunt fixate de cauze antecedente și doar ignorarea acestora ne face să ne credem liberi. În ipoteza liberului arbitru, același set de antecedente, care a condus la o acțiune, ar fi putut conduce la mai multe acțiuni diferite. Având în vedere că atât unii cât şi ceilalţi se plasează după faptul împlinit, că sunt interesați « de ce s-a făcut » mai degrabă decât « de ce se face », nici unii nici alţii nu reușesc să descrie experiența libertății, potrivit lui Bergson. Dacă ne plasăm însă chiar în momentul în care suntem pe cale de a lua o decizie, observăm următorul lucru, precizează autorul: procesul de deliberare care duce la luarea deciziei este o maturizare, în sensul că examinarea fiecăreia dintre opțiunile pe care le avem la dispoziție duce la o modificare, la o evoluție lentă către decizia finală. Ajungem prin a decide când simțim că decizia noastră emană din noi, ne reflectă.
Faptul că opțiunile contrare ajung să fie simple momente succesive în cursul operațiunii prin care voința alege anulează chestiunea posibilității egale a mai multor acțiuni. Bergson reușește în mod strălucit să scoată din joc teoria apărătorilor liberului arbitru.
Recursul la analiza concretă, la exemplul elocvent, este unul dintre punctele forte ale metodei sale. Un astfel de exemplu reușește să ruineze ideea determiniștilor conform căreia cunoașterea tuturor antecedentelor « fără nicio excepție » ar face ca predicția acțiunii viitoare să fie « negreşit adevărată ». Exemplul prezintă un personaj, numit Pierre, care a trebuit să ia o decizie în împrejurări grave. Bergson se întreabă dacă un filosof Paul, care a trăit în același timp cu Pierre sau în altă perioadă, dar care cunoștea toate condițiile în care a acționat Pierre, putea prezice cu certitudine alegerea pe care a făcut-o Pierre. Din aproape în aproape, Paul este determinat în a se confunda cu Pierre, astfel încât, ajuns în momentul acțiunii, « nu mai putea fi vorba [pentru el] de a prevedea, ci pur și simplu de a acționa. » (Bergson, 1889: 84)
Dacă putem respinge ideea determiniștilor potrivit căreia este suficient să cunoaștem perfect pe cineva pentru a ști că în cutare împrejurări va face cutare alegere, nu putem nega că unor antecedente date le corespunde un singur act posibil. Faptul că nu avem puterea de a ne determina independent de orice constrângere externă nu invalidează ideea susţinătorilor liberului arbitru după care suntem cauza acțiunilor noastre.
Întrebarea este cum putem concilia cele două idei care rămân valabile, dat fiind că ele aparțin unor curente filosofice total opuse. Pentru aceasta, voi folosi un experiment de gândire. Voi imagina un sat de munte izolat ai cărui locuitori trăiesc dintotdeauna din vânătoare, creșterea caprelor și cultivarea porumbului. Dintotdeauna construiesc case de lemn, cu fața la soare și folosesc ca izolație lâna de capră. În semn de recunoștință pentru darurile naturii, dar și pentru a-și exorciza temerile în fața capriciilor acesteia, ei practică diverse ritualuri. Trăind în comun, acești oameni au date comune. Pe baza lor, fiecare prevede reacţiile celuilalt, colaborează cu celălalt sau îl evită. Comunică, într-un cuvânt. Dar un vânător, în virtutea ocupaţiei sale, are mai multe date comune cu un alt vânător decât cu un păstor de capre sau un cultivator de porumb, după cum are mai puține date în comun cu un alt vânător decât cu soția sa, cu care are un proiect de viață comun. În ceea ce privește treburile casnice, îngrijirea copilului, o femeie are mai multe date comune cu o altă femeie din sat decât cu soțul ei. Un tânăr are multe în comun cu frații și surorile lui, dar în ceea ce privește practicile de iniţiere, are mai multe date în comun cu tinerii de vârsta lui. Conviețuirea este la originea datelor comune care, la rândul lor, facilitează conviețuirea. În aşa măsură încât putem spune că fiabilitatea comunicării este direct proporţională cu numărul acestor date. Dar nu numai numărul, ci și trăirea care le însoțește contează. Iar trăirea are ultimul cuvânt în luarea de decizii.
Să presupunem că un vânător trebuie să aleagă între a-și salva soția sau un tovarăş de vânătoare, ambii surprinși fără apărare de atacul unei fiare sălbatice. Întrucât trăirea care leagă vânătorul de soția sa, cu care are casă şi copii, e mai puternică decât trăirea care îl leagă de tovarășul său de vânătoare, este mai mult ca probabil că-și va salva soția. Dar mai mult ca probabil nu înseamnă sigur. De fapt, nu știm ce va face vânătorul, deoarece nu cunoaștem trăirile acestuia. Știm însă un lucru: datele locuitorilor acestui sat includ elemente comune și elemente diferite. Elementele comune se explică prin faptul că ei frecventează aceleași locuri în aceeaşi perioadă. În ceea ce privește diferențele, ele apar dinspre numărul de experiențe de un anumit fel, experiența de vânătoare sau cea culinară, de exemplu și dinspre ordinea de succesiune a experiențelor care alcătuiesc viaţa unui locuitor. În ceea ce privește numărul: este foarte probabil ca bărbații să aibă mai multă experiență ca vânători și femeile să fie mai familiarizate cu bucătăria. Relativ la ordinea de succesiune: locuitorii satului ocupă locuri diferite în același timp și ocupă același loc în momente diferite. Acest lucru face ca fiecare locuitor să vadă aceleași lucruri dintr-o altă perspectivă. Pentru că, deși e posibil ca un lucru să nu se schimbe prea mult de la un moment la altul, fiecare locuitor îl percepe în raport cu experiența lui anterioară, care este diferită de a celorlalţi locuitori. Și dintr-o perspectivă diferită, trăirea e diferită. Iar trăirea, ca emanație a voinței, este cea care decide în momentul trecerii la acţiune.
Acesta este un aspect pe care partizanii determinismului nu îl menționează și pe care susţinătorii liberului arbitru îl supralicitează. Și nu greșesc întru totul. Greșesc însă atunci cănd infirmă teza deterministă conform căreia o serie de antecedente date duce la o singură acțiune. Seria poate duce la mai mult de o acțiune cu condiția însă ca ordinea antecedentelor să fie alta. Dar odată ce e alta, ea duce la o singură acțiune.
Voi încheia aceste consideraţii spunând că susținătorii determinismului trebuie să țină cont de ordinea de succesiune a antecedentelor, ordine care generează o trăire mai curând decât o alta și face ca trecerea la acţiune, văzută din exterior, să fie greu predictibilă. În acest sens, contratimpurile din istoria lui Romeo și a Julietei, contratimpuri care au dus la moartea tragică a celor doi tineri, sunt în măsură să arate cum ordinea de succesiune poate pecetlui destine. Avocații liberului arbitru, pe de altă parte, trebuie să ia în serios antecedentele, căci, chiar dacă eul este liber, el nu este liber să-și ignore propriile determinări. Când cineva şi-a fracturat piciorul, în alegerea de a face un lucru mai degrabă decât altul nu poate face abstracţie de fractură.
Meritul lui Bergson este de a fi definit libertatea ca fiind « relația eului concret cu actul pe care îl realizează » (Bergson, 1889: 96) și de a fi menţinut intactă ideea de continuitate a eului. Dar de îndată ce începe să vorbească de grade de libertate, el abdică de la problematica libertății de acţiune pentru a se mărgini la « o anumită nuanță sau calitate » a actului:
« Din întregul suflet […] emană decizia liberă; iar actul va fi cu atât mai liber cu cât seria dinamică la care este atașat tinde să se identifice cu eul fundamental. » (Bergson, 1889: 75)
De fapt, actele noastre, memorabile sau anodine, lașe sau eroice, salutare sau vane « emană » din noi, ne arată așa cum suntem în momentul în care le comităm; sunt acte libere, nu mai mult sau mai puţin libere.
Și continui cu această binecunoscută și dezbătută reflecţie a lui Laplace:
« O minte care, la un moment dat, ar cunoaște toate forțele care pun natura în mișcare și toate pozițiile în care se află elementele din care este compusă natura, minte care ar avea capacitatea să analizeze toate aceste date, ar putea îngloba într-o formulă unică toate mișcările din univers, de la cele ale marilor corpuri și până la cele ale celor mai mici atomi; pentru o astfel de minte nimic nu ar fi incert, iar viitorul, la fel ca și trecutul, ar fi prezent în fața ochilor săi »

Întrebarea pe care mi-o pun la rândul meu e următoatea : De ce « ¹mintea » lui Laplace poate prevedea totul şi nu poate prevedea nimic cu certitudine ?
Două scenarii se prezintă. În primul, « mintea » este parte a universului supus analizei. În acest caz, universul, ca obiect al observației, conține un punct obscur, punctul din care este observat. În al doilea scenariu, « mintea » este exterioară universului, caz în care « toate mișcările din univers, de la cele ale marilor corpuri și până la cele ale celor mai mici atomi » îi sunt accesibile. Dar pentru ea, aceste manifestări sunt date, care se situează în continuitatea experienței proprii, ceea ce înseamnă că doar elementele pe care le are în comun cu aceste manifestări îi vor servi drept bază de predicție, elementele diferite ieşind din calcul.
În primul scenariu, « mintea » nu are acces la tot, în al doilea, nu poate determina tot la ce are acces. Această indeterminare, care face parte din « mobilarea ultimă a lumii » (după o expresie a lui Bernard Russel), garantează libertatea de acțiune în acelaşi timp în care obligă la un efort de gestionare a ei. În interacţiunile noastre cotidiene, de exemplu, nu spunem orice, nu facem orice, nu ne comportăm oricum. Și aceasta în încercarea de a nu determina la celălalt o reacţie nedorită sau dimpotrivă, în încercarea de a determina la celălalt reacţia pe care o dorim. Dacă celălalt este un apropiat, ne gândim în primul rând să nu îi provocăm o trăire negativă şi, în al doilea rând, să prevenim o eventuală ieşire a acestuia care ar afecta relaţia dintre noi. Nici măcar în relaţiile pur sociale, nu există cod care să ne pună în mod absolut la adăpost de reacţia prejudiciabilă a celuilalt, fie aceasta involuntară sau premeditată. Mai mult, strategia noastră de abordare trebuie să ia în calcul şi codul.
Pe terenul relaţiilor cu celălalt, totul e de fiecare dată de luat de la capăt şi cu sorţi de izbândă niciodată garantaţi 100/%. Și aceasta deoarece actele celuilalt sunt dictate de voinţa sa, şi deci de trăirile sale, la care nu avem acces. Dar tot în relaţiile cu celălalt putem avea şi cele mai plăcute surprize, putem cunoaşte cele mai inefabile trăiri. Și aceasta deoarece aceste relaţii se leagă în orizontul libertătii pe care o are fiecare dintre noi.
Celălat nu e însă doar semenul nostru, ci orice fiinţă, orice lucru din mediul nostru sau de viată Sigur, nu putem vorbi de voinţa biroului pe care vrem să îl mutăm sau de cea a ouălor pe care vrem să le spargem pentru maioneză, dar nici nu putem spune că ne purtăm cu ele după cum ne taie capul. Dacă vrem să mutăm biroul trebuie să luăm în consideraţie rezistenţa pe care acesta o opune la ridicare. Dacă vreau să spargem oăle pentru maioneză trebuie să avem în vedere fragilitatea cojii şi tipul de aderenţă dintre gălbenuş şi albuş. Altfel toate incidentele si accidentele sunt posibile. Incidente şi accidente care arată că libertatea de mişcare este înscrisă şi în codul lucrurilor, că nu putem face prin urmare ce vrem cu ele, că pentru a obţine « acordul » lor mişcarile noastre trebuie să fie compatibile cu datele lor.
Fenomenul dublei prezențe, definit ca fiind faptul de a nu putea fi tu însuţi prezent fără a fi în același timp prezent pentru un altul sau de a nu putea fi prezent în timp fără a fi simultan prezent în spațiu, demonstrează că principiul incertitudinii al lui Heisenberg nu priveşte doar lumea cuantică, ci este pur și simplu inerent lumii. Mai mult, demonstrează că acest principiu nu limitează capacitatea noastră de a determina cu exactitate mersul lucrurilor decât în măsura în care asigură acest mers.

¹mintea ca atribut al unei fiinţe gânditoare

Bibliographie

BERGSON, Henri, 1889, Essai sur les données immédiates de la conscience, bibliotheque uqac uquebec ca
BERGSON, Henri, 1969, La Pensée et le Mouvant, Essais et conférences, Paris, Les Presses universitaires de France.

Notă
Traducerea citatelor aparţine autorului acestui articol