poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 522 .



Ce pace ieri... - Petru-Ioan Gârda
articol [ ]
Cronica unui volum de Poezii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2022-10-18  |     | 



Petru-Ioan Gârda – Ce pace ieri...

Într-o seară normală merg în dormitor, aprind veioza, îmi pun ochelarii de citit, mă întind comod, rezemat de o pernă înaltă și deschid cartea pe care o lăsasem în seara precedentă. Acum două seri tocmai terminasem de citit un roman, așa că am umblat în teancul de cărți de lângă pat. Teancul tot crește, ritmul în care primesc volumele e mai mare decât ritmul în care citesc. La sosirea de la câte un festival, se adaugă dintr-o dată un miniteanc de trei-patru cărți. De data asta am umblat mai mult printre ele și am găsit un titlu despre care nici nu mai țineam minte că l-am primit. E vorba de un volum de poezii, “Ce pace ieri…”, de Petru-Ioan Gârda. “Poezii de Gârda, trebuie să fie umoristice!” mi-am zis și m-am întins în pat, gospodărește, pregătit de o seară plină de încântare și de zâmbete. Încântare a fost, dar zâmbete nu. Hai mai bine să vă spun ce-am găsit în carte.

Încep cu un lucru care nu mi-a plăcut - brizbrizurile din colțurile paginilor. Scoate-le, te rog frumos! Dar, ca să îndulcesc pilula, trebuie să spun că toate celelalte atribute ale cărții sunt la superlativ.

Ca formă, poeziile sunt eterogene. Cele mai multe sunt în dulce stil clasic, dar există și câteva în vers alb. Cele clasice au o prozodie impecabilă pe care, de la Adrian Păunescu încoace, n-am prea văzut-o la mulți poeți, cu excepția epigramiștilor versați. Există și poezii în formă fixă, sonet sau rondel, fără a fi grupate după acest criteriu. Versurile albe m-au surprins. Am văzut până acum multe poezii în vers alb. Unele sunt fragmente de proză, așezate rând după rând. Altele se străduie să transmită un mesaj sau o imagine. De fiecare dată m-am gândit că ar trebui pentru ele să fie inventat un nou gen literar, altul decât poezia. Dar versurile albe ale lui Gârda sunt Poezie, cu literă mare, la fel de mult ca cele în stil clasic.

În privința conținutului, volumul este ceva mai omogen. Ca să înțelegeți mai bine, reiau câteva versuri din poezia “Poetul”: “Adesea e un suflet chinuit/ Căci dorul îl resimte infinit,/ Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte/ Și sufletu-i e foc necontenit.” Chin, durere, foc și dor, cam ăsta e tonul general al cărții.
Când începi să citești, primele douăzeci de poezii îți dau impresia că e un volum dedicat iubitei care l-a părăsit. Dor, nostalgie, durere înnăbușită, lacrimi șterse pe furiș și un strop de speranță: “Te-am chemat, poate c-o să se stingă/ Dorul ăsta nebun… dacă vii…”. Există o singură poezie erotică, “Uitare pe bucăți”, în care sunt enumerate aproape anatomic părțile componente ale iubitei, pe care poetul și-a propus s-o uite treptat, neputând s-o uite toată o dată.
Urmează câteva poezii cu o altă temă, “Crăciunul fiului rătăcitor”, “Un câine”, “Declin”, “Ultimul Romeo”, “Dor”. Aici e vorba de nostalgie și dor de satul natal, de părinți, de tradițiile pierdute, de tineretul care a plecat prin străini.
Și am ajuns la poezia “Mama”, care te copleșește. Sunt două pagini de dragoste, revoltă, durere, teamă, o viață întreagă într-o poezie.
Mai multe poezii sunt dedicate limbii române și unor oameni dragi - Eminescu, Nichita, Aurel Vlaicu. Întrucât ar putea constitui un subdomeniu al poeziei patriotice, le-am citit cu oarecare reticență. Nu era cazul, mai degrabă ar putea fi considerate poezii de dragoste. Dragoste pentru limba română, care nu ne va părăsi niciodată (să sperăm), așa cum a făcut-o iubita lui Gârda în aproape jumătate de volum.
O serie de poezii prezintă peisajul și societatea de azi ca fiind ajunse la un sfârșit de epocă. Un sfârșit mai degrabă trist, ținând cont de câte avem azi și nu vor mai avea urmașii noștri. Amintesc aici “Presimțiri”, “Amintiri din secolul XXI”, “Mai există”. “Se mai fac peste ape adânci încă punți,/ Se înalță, febril, case noi de vacanță,/ Mai există copii printre oameni cărunți,/ Mai există păduri, mai există speranță.” Speranța firavă, pomenită aici, e ponderată de sintagma “încă mai există”. Dar câtă vreme?
O temă care se întrevede, din loc în loc, este neliniștea provocată de apropierea morții. Se pare că Gârda este în faza în care ajung toți poeții la vremea lor: “Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. În “Bilanț”, “Clepsidra”, “Către Asclepios”, desi mulțumit de viața plină pe care a trăit-o, poetul consideră că merită mai mult: “aș mai sta pe Pământul acesta ciudat cât se poate/ n-am să sorb eu din lacul în care își varsă veninul/ din suta de capete Hidra,/ dimpotrivă, doctore, dacă poți,/ mai întoarce pentru mine o dată clepsidra...” Simbolul acesta, clepsidra, este amintit în mai multe locuri. De altfel, în poezia cu acest titlu, versurile chiar sunt aranjate astfel încât să constituie imaginea grafică a unei clepsidre.

La sfârșitul acestei minicronici, am senzația acută că multe poezii din carte mă privesc mustrător: “Despre mine de ce n-ai vorbit?” Le răspund, trist, că lumea e plină de nedreptate, lucru cu care trebuie să ne obișnuim cu toții. Singurul lucru pe care îl pot face este să îndemn cititorii să citească poezie cu poezie, lucru pe care eu l-am făcut deja de trei ori.
Concluzie: pentru mine, este cartea anului la poezie. Despre Gârda pot spune numai ceea ce știam deja - ființă sensibilă, Poet talentat, OM.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!