Nu fac parte dintre aceia care aruncă la coș rezultatele cercetărilor tehnologice, pe considerentul că toate țin de „ceva rău”, dar nu mă număr nici printre semenii care au convingerea că omenirea se află într-un stadiu superior de existență datorită inovațiilor din acest domeniu. E cert că în istoria cunoscută nu s-a mai întâlnit un asemenea nivel al dezvoltării tehnice. Însă foarte multe voci avizate afirmă că, totodată, dezvoltarea structurală umană, cognitivă și genetică, se află pe o pantă descendentă.
În cele ce urmează nu voi readuce în discuție diverse idei sau lamentări privitoare la gradul de alienare din societățile moderne, la faptul că tinerii (și nu doar ei) devin tot mai fascinați de noile tehnologii ale comunicării etc. Voi prezenta, însă, unele dintre cele mai cunoscute mecanisme care stau la baza acestor probleme, din dorința de a încerca să înțelegem ce se întâmplă. Aceste informații au fost incluse și într-o prelegere (având titlul "More technologized is not more educated") susținută în vara acestui an, la Universitatea din Pitești, la International Conference on Electronics, Computers and Artificial Inteligence.
În acest articol mă refer în special la pericolele pe care le reprezintă noile tehnologii de comunicare pentru dezvoltarea intelectuală și pentru educația tinerilor. Deși aceste tehnologii au și unele avantaje pentru informare și comunicare, totuși dezavantajele sunt mult mai mari. În zilele noastre, profesorii, părinții, elevii și studenții au de-a face în aceeași măsură cu mari oportunități și provocări, pe de-o parte, și cu numeroase capcane, pe de altă parte. Toate relațiile umane, diversele interacțiuni, procese și acțiuni s-au schimbat după ce internetul a făcut posibilă apariția „omului conectat”. Acesta este motivul pentru care vorbim astăzi tot mai mult despre o nouă „specie socială”, homo connecticus. Dacă reușim să vedem care sunt cele mai importante moduri în care este afectată dezvoltarea psiho-socială, intelectuală, socială și morală a tinerilor, atunci putem să înțelegem ce premise sunt create de către noul mediu educațional dominat de internet și de noile tehnologii.
Când am pomenit de „capcane” le-am avut în vedere cele mai noi: rețele de socializare, jocuri video și multe alte activități care implică utilizarea ecranului. Cu cât este mai mică vârsta utilizatorilor, cu atât mai prezente sunt efectele negative. Nimeni nu poate nega existența unor probleme comune pentru elevii din toată lumea: dificultatea de a se exprima corect (vorbit și scris), dificultăți de atenție, concentrare, înțelegere și, ca atare, de învățare. O reală problemă o reprezintă faptul că în multe cazuri părinții și profesorii îi încurajează pe copii să utilizeze computerul și internetul încă din primii ani de școală, pentru a-și face temele (celebrul „referat”).

Modificarea structurii și funcționării creierului

Creierul fiecărei persoane este modelat de activitățile pe care acea persoană le realizează cel mai des, zi de zi. Din păcate, însă, printre cele mai îndrăgite activități ale tinerilor (și nu numai) se află utilizarea smartfonului, vizionarea programelor TV și jocurile video. Pentru a înțelege efectele tehnologiei digitale asupra creierului, trebuie să înțelegem principalele sale funcții.
Emisfera cerebrală stângă procesează [1]: analiza, logica, deducția, matematica, sintaxa limbii vorbite, verbalizarea, secvențele auditive; această emisferă este activă, secvențială, urmărește conexiunile cauză-efect; este sediul gândirii critice. Emisfera cerebrală dreaptă procesează: emoțiile, procesele imaginative, narațiunile, simultaneitatea, noutatea, culoarea, recunoașterea facială; este nonverbală, holistică și reacționează spontan. Cortexul prefrontal este responsabil pentru: atenție, motivație, control al comportamentelor și emoțiilor, planificare, control al instinctelor (hrănire, agresivitate, sexualitate), inițiativă, curiozitate, discernământ, prevedere, creativitate; este centrul celor mai complexe procese mentale – centrul executiv al creierului. Corpul calos, puntea dintre emisferele cerebrale, asigură comunicarea inter-emisferică. Toate aceste funcții sunt afectate de utilizarea tehnologiilor ce presupun existența ecranului: emisfera stângă ajunge să fie efectiv dezactivată (“turned offˮ) [2]; emisfera dreaptă este stimulată maladiv, limitându-și activitatea la o intensă dar pasivă receptare a imaginilor; funcționarea normală a cortexului prefrontal (centrul executiv al creierului) este grav afectată; corpul calos își întrerupe parțial activitatea, adică asigurarea comunicării inter-emisferice.
Pe parcursul vizionării TV, activitatea corticală se modifică într-un mod care este dăunător pentru creier. După numai două minute de vizionare, encefalogramele arată că undele de frecvență redusă, alpha (maximum 13 Hz) și theta (maximum 8 Hz), predomină în intensitate comparativ cu undele beta de frecvență ridicată (maximum 30 Hz). Această configurație a creierului este similară cu aceea din timpul hipnozei sau visării; în timpul vizionării TV (al utilizării ecranului în general), creierul se obișnuiește cu starea de pasivitate mentală.
Un mare număr de studii, cărți și articole analizează conexiunea dintre utilizarea tehnologiilor ce presupun ecran și deteriorarea creierului. Articolul semnat de Susan R. Johnson “Strangers in our Homes. TV and Our Childrenʼs Mindsˮ [3] rezumă aceste aspecte structurale (referindu-ne la structura creierului), precum și efectele legate de ele, acelea care se „traduc” în diminuarea anumitor capacități și, ca rezultat, în pierderi foarte mari privind desfășurarea unor activități:
a) scăderea inteligenței și a performanței intelectuale;
b) slăbirea gândirii logice și analitice, afectarea exprimării corecte (scris, citit), a raționamentului științific și matematic; scăderea capacității de a învăța în general;
c) diminuarea imaginației creative; în schimb, apare o deschidere patologică spre evaziunile în imaginar, refugiul într-o lume a visării;
d) fragmentarea atenției și a concentrării, cele două părți ale aceleiași monede; tendința de a fi ușor distras de stimuli externi;
e) dezinteres pentru ce se întâmplă în lumea reală;
f) dificultăți majore în desfășurarea unei activități, în menținerea motivației până când scopul propus este atins;
g) dificultăți în controlarea comportamentului și a răspunsului emoțional; predispoziția de a trece rapid de la o stare emoțională la opusul ei: exaltare, indiferență, mânie, depresie;
h) incapacitata de a-și controla pornirile instinctive;
i) afectarea flexibilității mentale, a judecății, discernământului și prevederii, pierderea inițiativei, slăbirea creativității și a curiozității, afectarea capacității senzoriale;
j) dificultăți în atingerea obiectivelor pe termen lung și în amânarea recompensei; copiii se obișnuiesc să primească totul imediat, fără efort, așa cum un simplu click deschide rapid o pagină de internet;
k) lipsa organizării, a programării activităților și a planificării.
Ca rezultat al vizionării TV încă din primii ani de viață, afirmă Jane M. Healy [4], creierul tinerilor din ultimele decenii se dovedește a fi organizat diferit de creierul tinerilor aparținând generațiilor anterioare. Anumite zone rămân nedezvoltate sau chiar se atrofiază, pierzându-se astfel posibilitatea unei dezvoltări ulterioare. Aceste schimbări sunt de înțeles, pentru că, atunci când se expune ecranului (jocurile video fiind cele mai periculoase), copilul este privat de contactul vital cu realitatea în următoarele privințe: experiența contactului emoțional direct cu membrii familiei; experiența senzorială – atingerea și manipularea obiectelor; stimularea limbajului și a gândirii prin dialogul cu părinții, bunicii și alți copii; experiența dialogului interior, provocat de experiențele trăite; ca atare, limbajul interior, atât de important pentru dezvoltarea creierului, nu se structurează.

Consecințele psihosociale ale utilizării ecranului

În cartea Malades des nouveaux media [5], Jean-Claude Larchet afirmă că un autism general se dezvoltă din ce în ce mai mult. Când se întâlnesc unii cu alții, tinerii (în special) dovedesc autosuficiență dacă au un telefon inteligent. Anumite elemente din realitate – precum diverse activități pe care trebuie să le realizeze la școală sau în familie, dialogul cu alte persoane – pare să-i distragă, să-i întrerupă din activitatea permanentă în care sunt angajați: aceea de a fi conectați; de aici și termenii propuși de autor: homo connecticus și homo communicans.
Realitatea virtuală, care este o „realitate amplificată”, face astfel încât lumea reală să pară plicitisitoare, tristă și nesatisfăcătoare. Devine aproape imposibil să te adaptezi unei astfel de lumi. De aici comportamente obsesive și compulsive, anxietate, teamă, plictiseală și preocupare excesivă pentru imaginea personală. Grija constantă privind modul în care te văd alții îți distrage atenția de la preocuparea sănătoasă referitoare la cine ești cu adevărat.
Din punct de vedere psihosocial avem de-a face cu o întâlnire a extremelor: mai multe mesaje și mai puțină comunicare; amplificarea emoțiilor și diminuarea sentimentului de afecțiune; tot mai multe imagini, dar mai puțină imaginație; starea de a fi absorbit în fața ecranului, dar mare dificultate de a-și concentra atenția când e vorba despre activități din lumea reală; se vorbește foarte mult despre originalitate, dar sunt preluate tot mai des aceleași comportamente și moduri de a gândi; cuvântul „inteligență” e la mare preț, dar inteligența suferă în general o regresie, pierzând teren în fața imaginii ce reprezintă un stadiu inferior în dezvoltarea gândirii; se discută tot mai mult despre sănătate mentală, atitudine pozitivă și fericire, dar numărul persoanelor depresive este în creștere; exteriorizarea persoanei prin „comunicare” și sărăcirea vieții interioare; „toleranță” și în același timp potop de cuvinte jignitoare împotriva celor care nu se conformează valului opiniei publice; se discută mult despre libertate, societate liberă, dar imediat ce se îndepărtează de ecrane, oamenii resimt numeroase constrângeri (care sunt tot mai greu de suportat în raport cu senzația de „libertate” și degajare oferite de manevrarea telecomenzii și de navigarea pe internet); mult prețuita viață privată devine tot mai mult publică.
Marele risc al utilizării ecraului de la o vârstă fragedă este acela de a fi înlăturat de la centrul de comandă al propriei minți [6], devenind doar un martor neajutorat al minții populate de fantasme cărora le-ai lăsat ușa deschisă de prea multe ori.

Probleme etice

Problemele etice, desigur, au locul lor în acest tablou. Rețelele sociale reprezintă un teren propice pentru narcisism. Din cauza acestui mod de a gândi s-a generalizat un cult al sinelui, ambiția și mândria de a fi vedetă pentru o zi sau măcar pentru câteva ore.
Desigur, aceste rețele sociale doar dau falsa impresie de putere, importanță, libertate și solidaritate. În realitate, ele răspândesc ipocrizia și iluzionarea. Referitor la ipocrizie, este suficient să ne gândim la falșii prieteni de pe Facebook și la falsa generozitate a împărțirii/distribuirii (“sharingˮ) de imagini, fișiere video și mesaje, când persoana care le distribuie este interesată în primul rând să mențină atenția îndreptată asupra sa. Referitor la iluzii, să ne gândim doar la marea iluzie a timpului câștigat; de fapt, nevoia de a fi mereu conectat ne consumă aproape tot timpul. Apoi, iluzia spațiului privat, când avem de-a face cu tot mai multă încurajare a autoexpunerii și cu pierderea intimității; iluzia libertății, a originalității, a informării etc. Aceste obișnuințe sunt cu atât mai nesănătoase cu cât este mai scăzută vârsta utilizatorilor noilor tehnologii.
Imaginea persoanelor așezate în fața ecranelor ne amintește – afirmă Jean-Claude Larchet în cartea citată – de alegoria peșterii din dialogul platonician Republica. Această nouă aplicare a alegoriei peșterii ne arată așadar că avem de-a face cu un grad al alienării fără precedent în istoria omenirii.

Viața ca un spectacol media

O altă capcană creată de tehnologiile comunicării este percepția lumii ca spectacol media [7], fie că este vorba despre politică, activități culturale, sport, mâncare, relații interpersonale, succese, eșecuri sau nefericiri. Tema generalizării show-ului media este strâns legată de globalizare.
Modul de a percepe viața ca un show ne poate face să pierdem din vedere adevăratele mize ale vieții. Începem să credem că totul este doar un spectacol, iar spectacolele pot fi repetate de câte ori dorim, fără pierderi serioase. Însă astfel ajungem să relativizăm toate valorile și scopurile noastre. Ne uităm la viețile altora plătind prețul scump al timpului care ne este dat pentru a trăi propria viață.

Ce putem face?

Unii dintre părinți sunt foarte bine informați cu privire la efectele noilor tehnologii asupra dezvoltării intelectuale a copiilor; și acești părinți sunt tocmai cei care se află în vârful producției respectivelor tehnologii. E deosebit de important să vedem ce atitudine au ei în această privință.
În anul 2014, Nick Bilton, un jurnalist american, a publicat în New York Times un articol [8] referitor la modul în care se raportează angajații marilor companii digitale din Silicon Valley (Google, Apple, Yahoo...) la noile media atunci când este vorba despre educația propriilor copii. Spre surpriza tuturor, articolul relatează că acești angajați își țin la distanță copiii de telefoane inteligente, laptopuri, tablete, de internet și de rețele sociale. Până la vârsta de 10 ani ei nu utilizează telefonul inteligent sau alte tehnologii prin care ar putea avea acces la internet. După această vârstă (13-14 ani) au acces limitat la internet, doar pentru a se informa în privința temelor. Unul dintre părinți afirmă: „Aceasta este regula nr. 1: Nu există ecrane în dormitor. Punct. Niciodată”. În acest mod, părinții își păzesc copiii de pericole: „expunerea la conținuturi dăunătoare precum pornografia, să fie loviți de alți copii și, poate cel mai rău, să devină dependenți de aparatele pe care le utilizează, exact ca părinții lor”. Waldorf School of the Peninsula, unde studiază copiii acestor angajați, este neconectată la media, o caracteristică foarte rară în societățile dezvoltate de astăzi. Cazul lui Steve Jobs iese și mai mult în evidență în acest context, pentru că el este fondatorul companiei Apple Computers. Apropiații lui Jobs relatează că la cină, membrii familiei discutau despre cărți, istorie și diverse subiecte culturale, fără ca cineva să dea vreun semn că ar dori să scoată smartphon-ul sau alt aparat pentru a verifica mesaje.
Adulții care sunt responsabili de educația copiilor ar trebui să țină cont de aspectele prezentate de Nick Bilton, iar tinerii trebuie, de asemenea, să devină conștienți de impactul tehnologiei asupra vieții lor.

Câteva concluzii

În pofida optimiștilor, a fi mai „tehnologizat” nu înseamnă neapărat a fi mai educat. Buna utilizare a noilor tehnologii care oferă acces la internet (și, prin el, la rețelele sociale), presupune un discernământ antrenat pe care copiii încă nu îl au, cu atât mai puțin în primii ani ai dezvoltării lor. În plus, obiectele și instrumentele cu care interacționăm ne structurează comportamentul și creierul într-un mod specific acțiunilor și proceselor ce pot fi realizate cu aceste instrumente. Utilizatorul înrăit al internetului e foarte probabil să devină un „om al butonului”, cu memoria, atenția și acțiunea permanent fragmentate, un om care nu-și mai poate concentra atenția și energia pentru a duce la bun sfârșit scopurile importante, în caz că și le propune...
Nu putem nega numeroasele avantaje pe care le au aceste tehnologii ale comunicării, dar avantajele există numai cu condiția utilizării responsabile și echilibrate. Din păcate, tinerii (și nu numai) le utilizează în proporție covârșitoare ca mijloace de distracție și nu ca pe instrumente utile pentru cunoaștere și autoeducație. În acest context, dezavantajele domină lejer avantajele.


REFERINȚE

[1] Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu, Andrei Drăgulinescu, Efectele micului ecran asupra minții copilului, ediția a doua, București: Prodromos, 2008, p. 118.
[2] Keith Buzzell, The Children of Cyclops. The influences of television viewing on the developing human brain, ediția a doua, New York: Waldorf Publications, 2015, p. 77.
[3] Susan R. Johnson, “Strangers in our homes. TV and our Childrenʼs minds”, Publisher: Kimberton Waldorf School, 1999, 8 pagini.
[4] Jane M. Healy, Endangered minds. Why Children donʼt think and what we can do about it?, New York: Simon & Schuster Paperbacks, 1999.
[5] Am utilizat ediția tradusă în română: Jean-Claude Larchet, Captivi în internet, București: Editura Sophia, 2018.
[6] Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, București: Editura Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetică, 2016, p. 46.
[7] Douglas Kellner and Clayton Pierce, “Media and Globalization”, in The Blackwell Companion to Globalization, George Ritzer (ed.), Malden: Blackwell Publishing, 2007, p. 390.
[8] Nick Bilton, “Steve Jobs was a low-tech parent”, in New York Times, 10 September 2014.