Dragi colegi și prieteni „agoniști”, stimați vizitatori ai site-ului „poezie.ro”,

În această toamnă am publicat volumul „Din nou pe frontul epigramei”. Iată, în continuare, o scurtă prezentare a acestuia, făcută de scriitorul sibian, domnul prof. univ. dr. Sever Purcia.

Al dumneavoastră, Ștefan-Cornel Rodean


Colonelul Ștefan-Cornel Rodean este din nou pe front!

Dacă în anul 2014 Ștefan–Cornel Rodean era un simplu „Luptător pe frontul epigramei” (volumul purtând acest titlu a fost publicat la Editura ADALEX din Sibiu), iată că în decurs de numai patru ani a fost trimis din nou pe front, lăsându-ne să înțelegem că acest front, al epigramei, nu numai că e grandios sub aspectul extensiei, ci rămâne vast și prin dimensiunile creației la care s-a angajat.

Pornind de la observarea stării epigramei, care și-a diversificat tehnicile de realizare a poantelor, constatând și o creștere a bogăției polisemantice a limbii române, a preocupărilor privind îmbunătățirea prozodiei, dar și că mai persistă fenomene negative care împiedică realizarea dezideratului ca ea să devină un giuvaier de poezie, autorul își pune întrebarea: „Ce trebuie făcut pentru ca epigrama să fie cunoscută și apreciată mai bine?”.

Drept răspuns, Șt. C. Rodean și-a propus și a realizat un adevărat manual de bune practici în epigrama românească, impulsionând nu numai pe cenacliștii sibieni, ci și pe toți luptătorii/neluptătorii teatrului de război epigramistic din țară, înregimentați (sau nu încă) sub egida Uniunii Epigramiștilor din România – atât ca redutabil epigramist, președinte de cenaclu, fost redactor-șef adjunct al revistei naționale „Epigrama”, actual redactor-șef al revistei sibiene „ACUS”, cât și ca un energic colaborator la mai multe reviste și publicații cu o permanență demnă de un om dedicat trup și suflet acestui fenomen.

Ne referim la volumul „Din nou pe frontul epigramei”, Editura A.T.U., Sibiu, 2018, care cuprinde, în 176 de pagini, mai multe articole teoretice, metodologice și de opinie publicate în ultimii 4 ani în presa de specialitate și pe site-urile de profil.

Cititorul neavizat se va întreba: „Dar ce legătură am eu cu asta? N-au decât cei ce se căznesc să scrie epigrame... Problemele acestea îi privesc numai pe unii, să ne lase pe noi cu elementarele cunoștințe ale noastre! Și-așa unii (G. Călinescu) au definit epigrama ca un strănut al inteligenței... și atunci? Noi râdem puțin, dacă poantele ne amuză, dacă îl cunoaștem cumva pe cel vizat etc., în rest rămâne fiecare cu dorința de cunoaștere cât îl preocupă!”.

Corect, corect gândit, dar dacă noi ne-am limita numai la crâmpeie de cultură am deveni auto-marginalizați. Ce-ar fi dacă admirând operele geniale ale artiștilor plastici - picturile celebre aflate în muzeele lumii, sculpturile geniale, monumentele arhitectonice de pe mapamond, dar nu ne-ar interesa de manufactura, componența materialelor utilizate, uneltele, mijloacele prin care s-au exprimat autorii respectivi, am rămâne simpli consumatori, fără să procesăm mintal care este secretul creației, ambientul în care s-a materializat etc., nu am putea deveni niciodată creatori, ci insensibili devoratori de produse finite, cu gregare instincte de a ne așeza pe acele nestemate, pe care le-am mâzgăli, le-am revopsi aducându-le la elementarul stadiu al chiciurilor, al creației de nivel scăzut, al artei de prost gust, mai pe scurt al pseudoartei.

În cazul poeziei a spus-o la timpul său marele poet Mihai Eminescu în superbele versuri adresate „Criticilor mei”: „E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”.

Așadar, recomandăm ca orice intelectual, chiar în postura de elev (ucenic) să pătrundă în atelierele de creație (citind această carte!), să constate aspectele pedagogiei creației, să se autoanalizeze și să constate că „în ranița fiecărui soldat se poate afla bastonul de mareșal” al poeziei în general și al epigramei în special.
Sever Purcia