Ce au în comun cele două volume pe care le voi lansa joi? Mai întâi, faptul că ambele au presupus scoaterea din sertar a unor texte scrise în ultimii 7-8 ani. Ca o paranteză, n-am golit sertarul nici pe departe.
Al doilea lucru comun este că ambele volume au scos capul la iveală datorită unor concursuri. Să vedeți.

Cu un an în urmă, a fost anunțat un concurs la Rm. Sărat. I-am scris Inei Cîrlan, propunându-i să încropim un volum de epistole umoristice, bazat pe textele noastre apărute pe agonia sub titlul comun “Cu inboxul la vedere”. După îndelungi ezitări, mi-am adăugat o faptă bună la răboj: am convins-o. Am revăzut textele, am adăugat câteva, am participat la concurs și… a câștigat altcineva. Ulterior, văzând lista și numărul de participanți, am înțeles că n-aveam nicio șansă, singurul care lipsea era Cărtărescu.
Dar era păcat de muncă, așa că spre sfârșitul anului 2013 am mai convins-o o dată pe Ina. Și nu numai pe ea, iată spicuiri din prefață și postfață.

Cornel Udrea: “Dacă pe Dan Norea îl știam, deja, consacrat în epigramă, o prezență tot mai vie și promițătoare în proza umoristică, despre Ina Simona Cîrlan îmi declar acum surpriza descoperirii, aproape de revelație.
Cei doi s-au angajat într-un schimb de mesaje, devenite literatură, și apoi o carte ce se citește cu plăcere și interes sporit, pentru că sunt fragmente existențiale care compun cotidianul nostru cel de toate zilele, numit atât de poetic “viață”, unde ne regăsim, fiecare în parte. Întâmplări banale, dar povestite cu savoare colorată, având ca punct comun firescul, mai mult sau mai puțin liniștit.
În povestirile celor doi nu vom regăsi -spre lauda lor- goana după a transforma cuvintele în clovni semantici, pentru a primi autentificarea de proză umoristică. Tocmai de aceea revin la acest firesc, ca o calitate importantă, care face lectura fluentă, familiară și care stârnește nu o dată zâmbetul, cu argumentele din texte. Ludicul este pus în interes de serviciu, fiindcă aceste întâmplări au în ele o sămânță de joacă, fiind atent observate atât efectul, dar și cauza este cea care se integrează umorului, unul literar și temeinic.”

Ananie Gagniuc: “Creativ, inventiv, Dan Viorel Norea (D.V.N.) devine tot mai surprinzător. Are mult (prea mult) umor. Concubinajul literar cu Ina-Simona Cîrlan, a dus la conceperea acestui epistolar absolut șarmant și, totodată, captivant, pe ruta Constanța – Veneția.
Acești talentați umoriști au purtat o elevată și spirituală corespondență, despre boli, despre școli, despre spitale, despre instrumente muzicale, scrisori legate de sănătate, de greutăți și greutate, pe toate, citindu-le, râzi sănătos!
Vă asigur că a cărții lecturare = delectare, iar a ei citire = înveselire.
Sunt în poziția descrisă de Norea în carte, aceea de țuțăr - un bărbat prezentabil (eu!), care stă în fața unei vitrine și exclamă, admirând marfa: “Țț, țț!”. Iar cartea e…marfă!”





Al doilea volum a apărut tot ca urmare a unui concurs, de data asta unul de haiku. Ambele, concursul și (de data asta) câștigătorul au fost anunțate aici pe agonia de către organizatorul lui, Corneliu Traian Atanasiu.
Ce pot adăuga este că munca de selecție a textelor și de structurare a volumului nu mi-a luat mai mult de o săptămână. Agonia s-a dovedit o adevărată arhivă, cu toate atributele necesare în ziua de azi: structură flexibilă, filtre, ușor de stocat, ușor de regăsit.

Iată și aici un fragment din prefață:

Corneliu Traian Atanasiu: “Volumul prezentat pentru concurs este unitar, autorul preferînd să selecteze doar poeme senryu. Unitar în ce privește varietatea aleasă, el este omogen și în ce privește calitatea și modul de prezentare al poemelor. Capitolele mari, Botanică, Zoologie, Geografie, Astronomie și Meteorologie, au parcă ambiția enciclopedică de a epuiza lumea. Cele mici sînt însă mai grațioase, uită de tentația unei taxonomii exhaustive și se apleacă, în tact de cîte trei poeme, înspre lucrurile mărunte pe care le cultivă de fapt haiku-ul: Arome, Fructe de pădure, Struțul, Melcul și casa sa, Țînțari și Cornute. Fără să lipsească însă grupări mai exotice, precum cele pricinuite de exersarea unor motive tehnice sau tematice: Vorbe grele, Qui s’aime se taquine, Tonul face muzică, intrînd în detalii care tind să compromită orice ordine promisă inițial și să recupereze devălmășia reală a lumii.”





Mulțumesc, agonia!
Dragi agoniști, vă aștept cu drag la lansare!