poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-09-03 | |
O carte cu mesaje uluitoare, derivate din neștiință, din false raționamente “științifice”, inconsecvență și lipsă de logică, având serioase lacune în demonstrarea aserțiunilor, a apărut, sub semnătura călărășeanului Alexandru Oblu, la Editura “Agora”, denumită “Deoumanismul – al patrulea val”.
Autorul selectează citate convenabile raționamentelor sale - din Talmud, din Biblie, din Jean Paul Sartre, pe care dovedește doar că l-a citit, nu și că l-ar fi asimilat, amintește de Heidegger, are puțină treabă și cu Mihai Eminescu, fapt care-l determină să exclame că se simte “un inspirat în misiune divină”. “Misiunea” acestuia, ca să înțelegeți, e aceea de a ne spune că e vremea să ne “reânoim”, scris exact așa, cu “â” din “a”, pe motiv că Oblu a citit el pe undeva că, în anul 1980, la periferia Ierusalimului, s-ar fi găsit adevăratul mormânt al lui Isus Hristos și al familiei sale. Nu intrăm în amănuntele pseudoștiințifice ale afirmațiilor sale, însă e cert faptul că Alexandru Oblu ajunge la concluzia că Maria Magdalena este fondatoarea creștinismului hristic, dar și că a avut un fiu cu Isus, pe nume Iuda. Cartea amestecă de-a valma religii și zei, în construcții greu digerabile și pentru un cititor cu o cultură medie, autorul încercând să demonstreze, într-un mod lipsit de rigoare, faptul că nu Isus, care e fiu de om, trebuie venerat, ci un Dumnezeu inventat de el și căruia-i spune, nu cunoaștem din ce motive, Dumnezeul Unic Curcubeu, prescurtat D.U.C. Alexandru Oblu se “luptă” și cu francmasonii, cu “poporul ales” în special, făcându-ne dovada că-i urmărește scrierile lui Ion Coja, autorul intrând, astfel, tot în aserțiuni lipsite de suport câtă vreme, în numai câteva fraze, expediază subiecte atât de vaste. Se ceartă nu știm cu cine, dar bănuim că cu poporul evreu, cu “oculta mondială”, fiind acaparat, iată, și acesta de existența unei posibile “teorii a conspirației”, teorii conform căreia lumea este condusă de un guvern din umbră, ultrapotent, care are drept scop globalizarea și transformarea omului în consumator. Ca să fim mai lapidari, vă spunem doar că Oblu este inventator de religie, denumită “Deoumanistă”, căreia-i compune și un crez, un fel de “Tatăl Nostru” creștin și care sună astfel: “Cred întru Unul Dumnezeu, / Tatăl Atotțiitorul, / Făcătorul cerului și al pământului, / Văzutelor tuturor și nevăzutelor! Amin!” Adepții acesteia, adică ai religiei inventate de Alexandru Oblu, nu se vor mai ruga în moschei, în sinagogi, în biserici, ci la locurile de muncă și de socializare, cum ar veni inclusiv pe Facebook, câtă vreme religia deoumanistă este “o simțire organică, intimă și permanentă”, dar care are și ea un sălaș, denumit “Casa Deoumanistă a Soarelui”. Pe parcurs, “deoumanismul” lui Alexandru Oblu se transormă și în partid politic, fiind, spune acesta, prima “religie politică a democrației românești”. N-o să plictisim cititorul cu “programul” acestei “religii-politice”, câtă vreme și Adolf Hitler, după părerea noastră, avea idei mai luminate, însă înțelegem că “punctul terminus al eforturilor meritocraților deoumaniști este instituirea confederației planetare a legii”. Cum ar veni, o năstrușnicie scoasă din capul lui Oblu, de la Călărași, se vrea extinsă la scară mondială. Nu știm de ce Alexandru Oblu este atât de modest și se oprește numai aici, câtă vreme D.U.C. – Dumnezeul Unic Curcubeu – e un ea/el, un bine/rău etc., dar care a avut treabă cu bing-bang-ul și a creat inclusiv universul. Oblu nu ne mai spune cine face și cine aplică legea sau cine-i selectează pe “meritocrații deoumaniști”, ăștia fiind un fel de elită a religiei politice deoumaniste. În plus, religia politică inventată de Oblu este una de tip socială și liberală în același timp, iar argumentul că aceasta nu este o utopie constă în faptul că nu demult, la București, s-a constituit U.S.L., “adică Uniunea Social-Liberală”, adică a “socialiștilor patrioți, moderni(,) cât și a liberalilor de același fel”. Vă dați seama, scrierea lui Oblu are peste 300 de pagini, însă, spre insatisfacția noastră, n-am reușit să parcurgem decât primele 100. Am mai reținut că “deoumaniștii” cred în Dumnezeu “atunci când gândim binele și facem binele pentru ceilalți”. Credeți că are sens să-l întrebăm pe autor dacă e ferm convins că face bine și după ce reguli este făcut acesta? Oricum, dacă vreți să vă distrați, vă recomandăm cu căldură cartea lui Alexandru Oblu. E o însăilare care dovedește că românul e plin de capacități creatoare, cu toate că, dacă ar fi să judecăm după conținutul acestei cărți, am putea afirma că ar avea nevoie și de-o cămașă de forță.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate