După o intensă și consistentă experiență artistică trăită în mediul bucureștean, Adrian Costea s-a hotărât să plece din țară. Singura posibilitate era însă în Israel, contextul favorizant fiind ascendența soției sale, Valentina, al cărei bunic, Max Fischer, era fiu de rabin. Cercurile protectoare ale celor doi au făcut ca, în momentul în care Adrian Costea a acceptat această variantă, el a fost nu numai ajutat, dar a avut asigurată și cetățenia israeliană (fără ca el personal, sau cineva din familia lui de sânge, să fie evreu). Din momentul sosirii în Israel, destinul lui Adrian Costea a intrat pe o traiectorie ascendentă. (Miron Manega)

Andrei Revesz și Avraham Ofek

"Am ajuns la Tel-Aviv în 1973. După primul contact cu Marcel Iancu, ca urmare a unei scrisori de recomandare făcute de Milița Petrașcu, a urmat întâlnirea cu sculptorul Andrei Revesz, în atelierul său de la Jaffa, în Tel-Aviv. Această relație s-a transformat practic imediat într-o colaborare foarte strânsă și foarte densă. Spațiul lui de lucru era împărțit în două: la nivelul străzii se afla galeria, iar la nivelul 1, se afla atelierul. Programul era următorul: lucrul începea la ora 6 dimineața, după care, la ora 12, Revesz pleca acasă, pentru prânz și siestă, urmând să revină la ora 16, când relua lucrul cu mine, până în jurul orei 19,30. În acel moment, activitatea la atelirer se oprea și, la ora 20, se deschideau ușile galeriei care, în funcție de afluența publicului, rămânea deschisă până spre orele 12 noaptea. Această activitate era strict aceeași timp de șapte zile din șapte, ceea ce dădea ca rezultat un volum de muncă și, deci, de realizări, destul de important. Revesz avea o clientelă a lui, era căutat, iar lucrările se vindeau între minimum 5.000 de dolari și maximum 50.000 de dolari.


Pentru acele vremuri era o cotă foarte bună, deci o afacere profitabilă. Acesta fiind contextul, ritmul impus de Revesz era de o lucrare la 48 de ore. Tot în această perioadă, într-un concurs de circumstanțe neașteptat, am avut ocazia să-l cunosc pe cel care purta numele de Avraham Ofek. Acest om era, la momentul respectiv, decanul facultății de la Haifa, profesor la Facultatea de Arte Plastice din Ierusalim și directorul general al celui mai important canal de televiziune al statului Israel. Pictor și sculptor în același timp, Avraham Ofek era un om generos, extrem de cult și de educat, sensibil și tenace, îndrăgostit și pasionat de orice formă de creație. M-a ajutat și m-a susținut non-stop, fără limite și fără condiții. La el în atelier am descoperit, pentru prima oară, ce înseamnă cu adevărat să pictezi un tablou de 300 cm pe 200 cm. În câteva ore eram plin de ulei din cap până în picioare, inclusiv în nas și în urechi. Dar, spre disperarea mea, pânza rămânea riguros imaculată. Eu plângeam, el râdea.

Cu ajutorul lui Ofek am deschis un atelier, dar și prima mea galerie. Galeria și atelierul se situau într-un loc rezervat artiștilor, geografic la aproximativ 100 metri de poarta Jafa și turnul lui David, un loc care există și astăzi și care se cheamă Khutzot-Hayotzer. Această galerie și acest atelier ne-a adus plenitudinea. Creația era non-stop, vânzarea așișderea. Ca anecdotă, mi-aduc aminte de vizita neașteptată la galerie al consulului general al României la Tel-Aviv, un oarecare domn Þâncu. Trebuie să recunosc că ridicolul numelui lui m-a făcut să nu-l uit nici până astăzi. Dacă mai trăiește și nu s-a ramolit, poate depune mărturie.


A urmat un vernisaj la cea mai mare galerie din orașul vechi, Galeria Armon, vernisaj cu o expoziție de 100 de picturi, făcute pe sticlă fabricată manual. Tematica aleasă, pentru executarea acestor picturi, a fost, în exclusivitate, Vechiul Testament. Cum exact înaintea noastră avusese loc o expoziție Vasareli cu un succes excepțional, se pare că șansa a rămas undeva între zidurile Galeriei Armon, pentru că cele 100 de picturi pe sticlă au fost vândute integral, în primele treizeci de minute, înaite chiar ca șampania oferită să fie terminată".


Restaurarea Mormântului Sfânt

"Succesul acestei expoziții a fost urmat, rapid, de semnarea a patru contracte pe care le-aș clasifica, fără teamă, ca excepționale, ținând cont de situația și de vârsta mea la epoca respectivă. Primele trei contracte sunt semnate de mine, pe de o parte și biserica greco-ortodoxă din Ierusalim, pe de altă parte. În numele bisericii au semnat patriarhul, păzitorul mormântului lui Isus Hristos și arhitectul guvernului grec de la Atena, care era responsabil de integritatea lucrărilor și/sau restaurărilor a tot ce constituia bun al bisericii greco-ortodoxe pe teritoriul Israelului.


Primul contract consta în restaurarea unei părți importante mormântului lui Iisus Hristos, în interiorul bazilicii Saint – Sepulcre. Pentru acest obiectiv am deschis un atelier în cadrul bazilicii Saint Sepulcre, am cumpărat utilaje și am angajat oameni. Foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de descris amploarea, atmosfera, surprizele, mirosurile, frumusețea și, în general, unicitatea fiecărui minut trăit atunci, în acele locuri. În acest context pot să afirm că expresiile ''excepțional'' și ''extraordinar'' nu reprezintă absolut nimic, față de ceea ce se întâmpla la fața locului.
Al doilea contract era pentru restaurări, în cadrul mănăstiri Holly Cross, Israel (mănăstire ridicată pe locul unde s-a tăiat măslinul din care s-a făcut crucea lui Isus Hristos...)
Al treilea contract era tot pentru restaurări, în cadrul bisericii Sainte Catherine, în Sinai, Israel (mănăstire care deține o bibliotecă mai vastă și mai importantă decât a Vaticanului)...
În sfârșit, al patrulea contract, de asemenea pentru restaurări, a fost făcut cu consulatul general al Greciei din Ierusalim, la cererea consului general al acestei țări". (ADRIAN COSTEA).

VA URMA